News

Cum să-ți transformi casa într-un acvariu. Povestea unui tânăr care a dus o pasiune la nivel de artă

Popescu Alexandru Ștefan, tânărul care și-a transformat apartamentul într-un imens acvariu. Cum a ridicat o pasiune la nivel de artă
25.11.2022 | 11:04
Cum să-ți transformi apartamentul într-un acvariu. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Este final de noiembrie și Bucureștiul se pregătește de iarnă. Orașul a început deja să îmbrace straiele de sărbătoare și a lăsat în spate toate amintirile frumoasei veri. Este frig, poate prea frig în unele case având în vedere promisiunile autorităților, dar oamenii încă zâmbesc. Românii nu mai sunt interesați de politică, par că încă nu s-au conectat sută la sută la mondialul de fotbal și se bucură unii de ceilalți. Așa cum pot, așa cum își așterne fiecare. Și despre felul în care oamenii aleg să viseze este vorba și în rândurile următoare.

Cum să-ți faci apartamentul un acvariu de poveste

Când puștiul Popescu Alexandru Ștefan a fost luat de bunic la pescuit nimeni nu și-a imaginat niciodată ce avea să urmeze. Discutăm, teoretic, despre o lecție deschisă în natură, despre clipe petrecute împreună și o conexiune aparte. Situația, în realitate, este una mult diferită. Mai ales dacă am avea o mașină a timpului cu ajutorul căreia am vedea direct prezentul. Cert este că, poate fără să urmărească acest lucru, bunicul a înțeles primul nevoia de joacă a celui mic.

ADVERTISEMENT

I-a oferit în dar peștii cei mici pe care i-a prins, pești de care puștiul de numai 7 anișori trebuia să aibă grijă. Acesta a fost, de altfel, primul moment în care tânărul de azi spune că a încercat să recreeze medii naturale în forme mici, iazuri, heleșteie.

Și de aici și pasiunea, una pe care a cultivat-o frumos și despre care a învățat pas cu pas fără să trișeze. Era un alfabet nou, un abecedar total diferit, mai ales că de el depindeau deja mici creaturi. De cunoștințele lui, de cât de bine le aplica.

ADVERTISEMENT

„Primul meu acvariu, de fapt erau două acvarii din cornier. Unul era de 54 de litri cornier și sticlă, al doilea 450 litri unde creșteam guppy, xifo și alti vivipari, plante valisneria, melci de substrat. La vârsta de 13 ani vindeam pești și plante în borcane de murături, în piață la Moghioroș, lângă “nenea Fane” care și el vindea la rândul lui pești, dar în acvarii compartimentate. Tot de la el am învățat foarte multe despre acvaristică”, avea să-și înceapă povestea tânărul.

Apartamentul cu acvarii, pas cu pas

O poveste care se întinde peste ani și care scoate în evidență o pasiune ieșită din comun. Una care a făcut ca un apartament întreg să fie acum „decorat” cu acvarii. Da, citiți bine. Vorbim despre camere întregi în care peștii trăiesc în adevărate paradisuri. Pentru că, veți vedea în imagini, acvariile lui Popescu Alexandru Ștefan, poreclit între timp Galford, nu sunt nimic altceva decât imagini care vindecă. Imagini care ar rușina fiecare screensaver în parte care se respectă. Pentru că, dacă peștii sau plantele lui ar avea cum să vorbească, atunci n-ar putea să spună altceva.

ADVERTISEMENT

Cum s-a ajuns la o casă plină de acvarii, în condițiile în care, în acest moment, Bucureștiul e printre puținele capitale europene care nu dețin o asemenea „distracție” pentru copii? Nimic mai simplu. Este nevoie de răbdare, patimă și dragoste pentru fiecare pește în parte, pentru fiecare fir de iarbă crescut în adâncul apelor. Credeți că este ușor? Încercați măcar, dar vă avertizăm. Există o serie de alge și o mulțime de boli care vă pot da planurile peste cap într-o secundă.

„Acum aproape patru ani, când am venit de la muncă de pe vasul de croazieră, am avut niște bani puși deoparte și mi-am propus, bineînțeles vorbind cu soția, ce vreau să fac. M-a susținut în totalitate. Atunci am început să aduc câte un acvariu în casă într-un timp destul de scurt, pâna se umpluse sufrageria de acvarii și nu mai aveam pe unde să le pun.

ADVERTISEMENT

La un moment dat erau atât de împrăștiate încât a trebuit să caut o soluție. Așa au apărut rastele care m-au ajutat să economisesc spațiu, dar, în același timp au ajutat și vizual dând un impact plăcut. Plăcerea se rezumă doar la cei patru pereți ai apartamentului. Peștişorii mei nu călătoresc în târguri sau piețe. Știu că există expoziții și competiții pentru așa ceva, însă nu am vrut să particip”, a mai punctat tânărul.

Drumul de la pasiune la artă

Alexandru Ștefan spune că nu există o sumă cheltuită sau câștigată lunar bătută în cuie, dar recunoaște că hobby-ul este departe de a-l îmbogăți. N-ar spune nu unei afaceri pe viitor, însă drumul este unul destul de lung. „Sunt lucruri care sunt deja stabilite și programate în ceea ce privește îngrijirea apei, a plantelor și a peștilor, dar bineînțeles mă ocup și de situațiile neprevăzute Uneori este dificil pentru că timpul liber trebuie să-l împart între acvarii și familie”, a mai punctat acesta.

Și dacă vreți o definiție a fericirii sau v-ați întrebat vreodată cum arată, ei bine, e nevoie numai să citiți răspunsul următor și veți înțelege. Pentru că o casă plină de acvarii înseamnă, nu în ultimul rând, foarte, dar foarte multe zâmbete. „Sunt vecini care își aduc copiii să vadă peștișorii colorați și îmi face plăcere pentru că sunt tare simpatici când pun întrebări despre culorile lor și ce mănâncă ei. Pentru familie este deja stil de viață, acvariile fac parte din decor, iar prietenii de frumusețea acvaristicii și-au facut fiecare câte un acvariu sau chiar mai multe în casă”.

Câteva grădini zoologice din țară au în acest moment sector de acvarii. Nu există însă niciun oraș care să se laude cu unul dedicat. Cu toate acestea, prin țară ar exista mii de pasionați. Și oameni ca Alexandru în stare să aranjeze, să deseneze și să viseze cu ochii deschiși. Oameni la care autoritățile n-ar strica să apeleze. „Am fost plăcut surprins în momentul în care mi-am făcut grupul de acvaristică pe Facebook “Acvaristica pentru începători” să văd că sunt atât de multe persoane care dețin acvarii în întreaga Românie. Îi văd cum zilnic fac schimb de păreri, se ajută unii pe alții cu sfaturi, donații și schimburi. Sper ca acvaristică să evolueze și mai mult pentru că este o pasiune frumoasă și terapeutică”, a mai spus Popescu Alexandru Ștefan, cel care nu a ezitat să explice și ce se întâmplă cu acvariile lui atunci când pleacă în concediu.

„Am instruit-o bine pe soacra mea, ea este ajutorul meu în momentul în care lipsesc de acasă mai mult de două zile. Plus că acvariile mele sunt supravegheate online de mine când sunt plecat pentru că am o camera IP instalată special pentru ele”, a încheiat tânărul.

ADVERTISEMENT
Tags: