Ne aflăm la finalul fazei principale din Cupa României Betano, iar situația din Grupa B este una extrem de interesantă. Universitatea Craiova și FCSB se bat pentru un loc care duce în fazele superioare ale competiției. Oltenii sunt la mâna lor, iar roș-albaștrii nu au voie să rateze victoria.
Universitatea Craiova ocupă prima poziție în Cupa României Betano după primele două runde. Oltenii și-au făcut treaba până în această fază a competiției. Echipa din Bănie a obținut două victorii, cu Petrolul și Sănătatea Cluj, iar un rezultat pozitiv în derby-ul cu FCSB este suficient pentru accederea în sferturile de finală.
Concret, dacă Universitatea Craiova o bate pe FCSB, oltenii termină pe primul loc în grupă, indiferent de celelalte rezultate. În cazul unei remize, echipa lui Coelho ajunge la 7 puncte. Aici lucrurile se complică puțin. Formația din Bănie ar putea fi depășită de UTA, care are 4 puncte. Pentru ca acest lucru să se întâmple, arădenii trebuie să învingă Gloria Bistrița la o diferență de minimum 5 goluri.
În cazul în care oltenii pierd cu FCSB, roș-albaștrii ajung la 6 puncte și îi depășesc pe olteni în clasament, întrucât primul criteriu de departajare în cazul echipelor aflate la egalitate este rezultatul direct. Astfel, oltenii ar putea fi out din competiție dacă și UTA o bate pe Gloria Bistrița.
• Victorie cu FCSB: calificare de pe primul loc
• Egal cu FCSB: calificare de pe primul sau al doilea loc
• Înfrângere cu FCSB: locul 2 sau 3, în funcție de rezultatul din Gloria Bistrița – UTA. Pentru ca oltenii să meargă în sferturi, arădenii nu trebuie să învingă.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/befunky-collage-10-1.jpg)
În cazul celor de la FCSB, situația este mult mai complicată. Roș-albaștrii nu au altă variantă decât să ia cele trei puncte din meciul din Bănie. Dacă acest scenariu se îndeplinește, echipa lui Elias Charalambous este automat în sferturile de finală, indiferent de rezultatele din celelalte partide.
Există și varianta în care FCSB câștigă grupa. Dacă echipa din Capitală o învinge pe Universitatea Craiova, iar UTA și Gloria Bistrița termină la egalitate, campioana României încheie pe primul loc și merge mai departe alături de olteni. Arădenii ar termina pe locul 3, cu doar 5 puncte.
În cazul în care FCSB nu ia cele trei puncte din meciul din Bănie, roș-albaștrii sunt out din competiție. Echipa lui Elias Charalambous ar încheia pe unul dintre locurile 3, 4 sau 5.
• Victorie cu Universitatea Craiova: locul 1 sau 2, în funcție de rezultatul Gloria Bistrița – UTA
• Egal sau înfrângere cu Universitatea Craiova: locul 3, 4 sau 5