Life

Cum se cheamă, de fapt, săptămâna care urmează după Paște. Minunea care se întâmplă zilele următoare

Cum se numește săptămâna care urmează după Paște? Aceasta este la rândul ei încărcată de numeroase tradiții, dar și obiceiuri.
14.04.2023 | 14:51
Cum se cheama de fapt saptamana care urmeaza dupa Paste Minunea care se intampla zilele urmatoare
Cum se cheamă, de fapt, săptămâna care urmează după Paște. Sursă foto: Creștin Ortodox
ADVERTISEMENT

Cum se numește, de fapt, săptămâna care urmează după Paște? Poate nu mulți cunosc denumirea ei. Este vorba despre Săptămâna Luminată, care începe de luni, 17 aprilie,  adică din a doua zi de Paște și durează până duminică, 23 aprilie.

Ce tradiții și obiceiuri urmează după Paște

Săptămâna Luminată este la rândul ei una importantă pentru creștini. Se spune că în următoarele zile se vor deschide Porțile Raiului pentru toți păcătoșii care se află în iad. Iar conform tradiției, acestea vor rămâne deschise până duminică, 23 aprilie.

ADVERTISEMENT

Și ziua de duminică are o denumire specială și anume Duminica Tomei. Mai exact, este vorba despre sărbătoarea Sfântului Apostol Toma. Să revenim însă la Săptămână Luminată. De unde vine această denumire și de ce este atât de importantă?

Conform crestinortodox.ro, în cele mai vechi timpuri, Botezul se făcea în noaptea de Paște. Iar cei botezați erau numiți ”luminați”. Aceștia purtau haine albe în săptămâna care urma după Paște. Iar din cauza acestor haine albe a apărut și numele de Săptămâna Luminată.

ADVERTISEMENT

Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Luminată

La fel ca și în Săptămâna Mare de dinainte de Paște, Săptămâna Luminată are și ea numeroase tradiții și obiceiuri pe care creștinii le respectă de la an la an. În primul rând în săptămâna următoare avem câteva restricții referitoare la muncă.

Se spune că cei care vor muncii în unele din zilele din Săptămâna Luminată vor atrage bolile, dar pagubele asupra lor. Printre altele, tradiția mai spune că în această săptămână nu se fac parastase pentru cei care nu mai sunt printre noi, slujbele fiind reluate după Duminica Tomei.

ADVERTISEMENT

În același timp nu se citește nici Psaltirea. O altă tradiție interesantă din Săptămâna Luminată este cea legată de cei care trec în neființă. Se spune că orice persoană care moare în Lunea din Săptămâna Luminată, supranumită și Lunea Albă, merge direct în rai.

De ce nu ai voie să muncești în Joia Rea

Creștinii mai obișnuiesc să stropească cu agheasmă casa în Lunea Albă și de asemenea, oferă băutură rudelor. Iar tradiția continuă și în ziua de marți din Săptămâna Luminată. Atunci se face uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț. Aceasta este pâinea, care, odată sfințită, se preface în Sfântul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce, mai arată crestinortodox.ro.

ADVERTISEMENT

În miercurea din Săptămâna Luminată bărbații au voie să meargă la câmp, dar femeile nu au voie să muncească. În caz contrar, aceste aduc rozătoarele în casă, iar bucatele de pe masă din restul anului vor fi cu mult mai puține, sau chiar inexistente.

În ziua de joi din Săptămâna Luminată munca nu este în niciun caz permisă. Se mai numește Joia Verde această zi, iar cei care muncesc aduc ghinion în casă, secetă, dar și dăunători. Unii o mai numesc și Joia Rea, având în vedere că orice tip de muncă este interzisă.

Iar în ziua de Vineri, numită și Vinerea Scumpă, legenda spune că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în această zi. Mai mult de atât, se spune că apa de acolo era dătătoare de viață.

ADVERTISEMENT