Probele de competențe de la examenul de bacalaureat din 2021 nu se vor mai susține, în mod oficial. A fost anunțat și felul în care se vor echivala notele de la clasă cu nivelul de competență.
Astfel, probele de la competențele digitale, de comunicare, dar și cele lingvistice nu vor mai fi susținute și elevii vor primi în schimb un calificativ în funcție de media pe care au obținut-o la materia respectivă în cadrul orelor de la școală.
Modelul folosit este unul similar celui de anul trecut, prin care sunt echivalate aceste probe. Legea publicată vineri arată că nivelul de competență este stabilit în funcție de un punctaj de la cinci la 10, pe baza mediei aritmetice a tuturor mediilor obținute de elevi în toți cei patru ani de școală la materia respectivă.
Mediile sunt de la 5 la zece și pentru fiecare dintre acestea este acordat un nivel, de la începător la experimentat. Acestea pot fi echivalate cu examene europene de recunoaștere a competențelor respective.
Iată care sunt acestea:
-nivelul „utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
-nivelul „utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
-nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
-nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.
La limba română, grila de echivalare arată că sunt trei niveluri, anume: mediu, avansat și experimentat, iar pentru ultimul trebuie să ai o medie de peste 8,50.
-nivelul „utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
-nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
-nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.
Iată care este grila pentru acordarea calificativelor la limbile de circulație internațională:
-calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
-calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
-calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
-calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.
Și în acest caz competențele pot fi echivalate cu calificativul obținut la un examen internațional de profil.
“Candidații la examenul național de bacalaureat 2021 care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal”, se arată în document.
Documentul poate fi consultat aici: Echivalare competențe Bac.