Mama Diandrei de la Insula iubirii a împărtășit, în exclusivitate pentru FANATIK, cum se menține în formă.
Nu în urmă cu foarte mult timp, Diandra a publicat o fotografie cu mama sa. Monica Ardelean a primit multe complimente în mediul online .Cea care i-a dat viață fostei ispite de la Antena 1, a dezvăluie, acum, secretul unui corp de invidiat.
Mulți vă gândiți că este vorba de sală și de intervenții estetice, însă, mama Diandrei ne explică faptul că multele greutăți prin care a trecut sunt de fapt ”secretul” unei siluete de vis. A muncit zi și noapte ca ospătar, departe de România, pentru a putea să se întrețină pe ea și pe fiica ei. Cu atât mai dificil fiindu-i după ce a rămas mamă singură.
Cu această ocazie, mama Diandrei de la Insula iubirii ne-a spus și cum și-a câștigat existența. A cutreierat lumea în cele mai frumoase locuri, fiind ospătar pe vase de croazieră.
Monica ne spune că felul în care se arată se datorează faptului că nu a fost niciodată o persoană sedentară. De când se știe, își ocupă mereu timpul cu ceva, de aici și tonusul ei.
„Am avut viața plină de grijă, nu a fost timp de prea multe. Cred că munca mă ține în formă. Sunt ospătar, sunt într-o continuă mișcare. Am muncit pe vas de croazieră. În Caraibe, în Miami. Nu eram niciodată într-un loc. Sunt un om activ, de fel. De aceea cred că e genetic. Nu am stare o secundă”, a dezvăluit mama Diandrei de la Insula iubirii, pentru FANATIK.
Întrebată dacă a fost vreodată tentată de intervențiile estetice, femeia ne-a zis că o bate acest gând. Și-ar face ceva la ochi, dar nu s-a gândit niciodată la vreo transformare majoră, radicală.
„Până acum nu am apelat la nicio intervenție, chiar nu. Mă bate gândul, dar nu la ceva major. Ceva ce e nevoie, la ochi mai exact, dar în rest, nu. Chiar nu sunt adepta. Sunt ok cu mine, așa. Întotdeauna este loc de mai bine, dar sunt ok (n.r. râde)”, a mărturisit mama Diandrei.
Referitor la participarea Diandrei Moga la Insula Iubirii, Monica Ardelean susţine că nu se aştepta ca fiica ei să facă acest pas. Însă, a avut încredere mereu în deciziile frumoasei brunete, mai ales că, de la 17 ani, fosta ispită de la Antena 1 și-a luat viața în propriile mâini.
Femeia ne-a povestit că, deși din cauza jobului ei a stat mai mult peste Ocean, nu a neglijat-o niciodată pe fiica ei. A ținut mereu legătura, chiar dacă se afla la mii de kilometri distanță de puiul ei.
„Am fost surprinsă când mi-a spus că s-a înscris la Insula iubirii. Nu mă așteptam, dar ea de la 17 ani și-a luat viața în mâini. A fost singură, eu eram plecată. Ea a trebuie să aibă mult grijă singură de ea. Eram acolo pentru ea, vorbeam în fiecare zi, chiar dacă eram peste ocean. Am avut o legătură strânsă la distanță, dar strânsă”, ne-a mai spus Monica Ardelean, mama ispitei care a făcut furori la Insula iubirii.