Saveta Bogdan are 78 de ani, însă nu își arată deloc vârsta. Cum se menține în formă artista? Aceasta are un meniu destul de strict de la care nu se abate niciodată. Și se pare că acesta dă și rezultate.
Saveta Bogdan reușește să se mențină în formă cu brio la 78 de ani. Mai mult de atât, artista este și o persoană destul de activă. În spatele unui aspect demn de invidiat stă însă un meniu destul de strict.
Într-un interviu acordat recent, artista a vorbit despre meniul ei zilnic, dar și despre stilul său de viață. Saveta Bogdan mănâncă destul de puțin, dar are rezultatele mult dorite. De altfel a reușit să dea jos și cele 3 kilograme nedorite acumulate.
Artista recunoaște că ține o cură de slăbire strictă și că mănâncă doar o dată pe zi. Mai mult de atât, consumă puțină mâncare, iar în general este vorba fie despre salate, fie despre ciorbe.
„Eu țin cură de slăbire, mănânc doar o dată pe zi, mănânc foarte puțin, o ciorbă, multe salate, am luat și eu 3 kg în plus și vreau să le dau jos”, a spus Saveta Bogdan pentru Spynews.ro.
Deși la prima vedere pare dificil acest stil de viață, artista nu se plânge deloc. Saveta Bogdan spune că de-a lungul timpului a ținut mai multe diete, astfel că știe cum să se controleze când vine vorba de anumite pofte.
În același timp, artista spune că se cântărește chiar și de trei ori în fiecare zi. Își dorește să ajungă la greutatea dorită, iar acest lucru cere sacrificii. Chiar și așa, nimic nu este prea mult pentru ea.
”Aseară mă durea așa stomacul că n-am mâncat aproape nimic, decât o supă de zarzavat ca să nu mă îngraș, am mâncat o salată și puțină varză tocată, probabil de asta m-a durat puțin stomacul de la ea. Eu am mai ținut diete și înainte.
Eu tot timpul am avut control la mâncare, eu mereu aveam un fix să nu zică țambalul că nu încape de mine pe scenă. Eu mereu am vrut să am 57 de kg, eu acum am 63, vreau să mai dau jos. Mai ales că plec pe 15 iulie și în America și stau acolo două luni”, a mai povestit artista, pentru sursa citată.