O călătorie cu trenul poate explica în parte creșterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Dacă distanțarea fizică între călători este respectată, cei care nu poartă mască nu sunt deranjați de controlori, iar masca este mai degrabă excepția decât regula.
Un drum dus-întors de la București la Roman pune la grea încercare răbdarea călătorului, mai ales că ar trebui să poarte masca de protecție cel puțin 5 ore (durata exactă a călătoriei este încă imprevizibilă când vine vorba de CFR). O altă necunoscută este temperatura din interior, modul de funcționare al aerului condiționat din tren fiind la fel de imprevizibil: la dus am dârdâit, la întoarcere căldura sufocantă accentua disconfortul provocat de mască.
CFR Călători pare preocupată doar de respectarea regulilor a căror încălcare poate atrage sancționarea companiei: regula un loc liber la un loc ocupat și controlul biletului fără ca „nașul” să pună mâna pe legitimația de călătorie. Cât despre purtarea măștii în interior, cum sancționabil este doar călătorul, angajații companiei feroviare nu depun niciun efort să asigure respectarea acestei reguli.
La Gara de Nord, problema distanțării a fost rezolvată simplu: biletele se dau cu un singur loc pe o banchetă, iar călătorii au respectat regula din simplul motiv că puteau astfel călători mai confortabil. În ce privește purtarea măștii de protecție, cam o treime din călătorii o purtau cum trebuie, cu nasul și gura acoperite, iar o altă treime aveau fie nasul pe afară, fie o aveau sub bărbie de parcă ar fi vrut să nu-i tragă curentul la gât de la aerul condiționat care bătea cam tare.
Aproape de Ploiești, ”nașul” face primul rond de verificare a biletelor. A respectat cu sfințenie interdicția atingerii biletului, ba chiar avea mâinile la spate ca și cum s-ar fi temut să nu-i sară vreun ”covid” de pe bucățile de carton pe care călătorii i le fluturau prin fața ochilor. La fiecare pasager se uita să vadă dacă stă pe locul pe care-l primise la casa de bilete. În schimb, niciunuia nu i-a atras atenția că nu are mască sau că trebuie să o poarte pe față, nu pe post de fular.
Odată la două stații, un ins se ridica de pe banchetă și se ducea cu pași repezi către ușa vagonului, cu țigara deja proptită în gură. N-a avut noroc să termine niciuna, trenul punându-se în mișcare după maxim 3 minute de oprire. La Adjud, pasionatul fumător a clacat nervos înjurând printre dinți cu obidă după ce a trebuit să arunce din nou țigara fumată de jumătate. Nu se știe ce l-a făcut să creadă că un tren ar trebui să zăbovească mai mult într-o așa metropolă ca Adjudul.
În fiecare tren se regăsesc acel soi de călători care încep să se pregătescă de coborâre cu vreo jumătate de oră înainte de sosirea la destinație. Astfel, o femeie care a coborât la Bacău a început să-și adune catrafusele de pe la Sascut. Pe drumul spre ușa vagonului și-a dat seama că se pripise așa că s-a lăsat pe un loc care trebuia să rămână liber, lângă un bărbat cu masca trasă pe față. Bărbatul s-a uitat vădit iritat la cucoana fără mască care se proptise lângă el, dar nici el nu i-a spus nimic.
Pe drumul de întoarcere, numărul celor fără mască era și mai mare. De data asta, aerul condiționat nu a funcționat deloc, iar o mare parte dintre cei care încercaseră să fie disciplinați, în timp au cedat din cauza căldurii și au dat masca cu totul jos sau au tras-o sub bărbie. Unul chiar a folosit-o să-și șteargă sudoarea de pe frunte.
O domnișoară planturoasă se ridica periodic de la locul ei și se întorcea după 10 minute răspândind un miros discret de tutun, semn că ignora nu doar obligația de a purta mască, ci și interdicția fumatului în tren.
La un moment dat apare un ins la vreo 30 de ani, care pune pe măsuțele din fața fiecărui călători un bilețel cu următoarele cuvinte: ”Mă numesc x și sunt surdo-mut. Vă rog să mă ajutați cu un singur leu! Respectați-mă că și așa sunt eu destul de necăjit”. Ineditul text a avut succes astfel că la rondul de întoarcere aproapie fiecare călător lăsase câte ceva pentru respectivul ins, mai mult decât leul pe care-l ceruse.
Mulțumit de rezultat, s-a pus pe locul din fața domnișoarei planturoase. La un moment dat, ”surdo-mutul” inițiază o conversație întrebând-o pe domnișoară: ”Până unde mergeți?” Aceasta face ochii mari și îngaimă: ”Buzău”. Apoi își pune căștile în urechi evitând astfel un eventual acces de logoree al surdo-mutului.
La Ploiești, au fost momente de panică atunci când în vagon au apărut doi polițiști. Un ins care stătea de la Roman cu masca pusă pe picior și-a pus-o imediat peste nas și gură, iar cel din fața lui și-a tras-o peste nas, semn că știa foarte bine că acoperirea gurii nu este suficientă.
Odată cu apropierea de București, s-a format grupul ”pripiților” care au început să se deplaseze către ușa vagonului astfel că până în Gara de Nord au stat minute în șir suflându-și unul în ceafa celuilalt, cu mască sau fără mască.