Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Cum se poate ajunge la lovituri de departajare în ultima etapă a grupelor la Euro 2024. Noua regulă impusă de UEFA

Potrivit UEFA, departajarea echipelor aflate la egalitate perfectă de puncte și de golaveraj și care se întâlnesc în ultima etapă a grupelor se face la loviturile de departajare.
23.06.2024 | 10:20
Cum se poate ajunge la lovituri de departajare in ultima etapa a grupelor la Euro 2024 Noua regula impusa de UEFA
ADVERTISEMENT

Grupa E din care face parte România este cea mai echilibrată de la EURO 2024. După primele două runde toate cele patru echipe, România, Belgia, Slovacia și Ucraina sunt la egalitate, cu câte trei puncte, astfel că soarta calificării în optimi va fi decisă în ultima etapă, miercuri, 26 iunie. Atunci sunt programate meciurile Slovacia – România și Ucraina – Belgia.

Calificarea în optimile EURO 2024 se poate decide la loviturile de la 11 metri

Clasamentul grupei E după primele două runde arată astfel:

  1. România 3 puncte (3-2)
  2. Belgia 3 puncte (2-1)
  3. Slovacia 3 puncte (2-2)
  4. Ucraina 3 puncte (2-4)

În cazul în care ambele partide din ultima etapă se vor termina fără o câștigătoare, toate echipele vor încheia grupa cu câte 4 puncte. În această situație departajarea se va face la golaverajul general, ceea ce ar asigura României și Belgiei clasarea pe primele două locuri, în funcție de numărul mai mare de goluri înscrise. Ceea ce ar însemna calificarea în optimi!

ADVERTISEMENT

Potrivit regulamentului UEFA, în cazul în care două echipe care se întâlnesc în ultimul meci și termină grupa la egalitate de puncte și cu golaveraj identic, departajarea se va face după executarea loviturilor de la 11 metri. Acest lucru nu este posibil însă în grupa României, chiar dacă toate echipele ar termina cu câte patru puncte, deoarece golaverajul formațiilor care se întâlnesc miercuri, 26 iunie, este diferit.

Cum se face departajarea echipelor aflate la egalitate în grupele de la EURO 2024

  1. Numărul mai mare de puncte obținute în meciurile disputate între echipele în cauză;
  2. Diferența de goluri superioară rezultată în urma meciurilor disputate între echipele în cauză;
  3. Numărul mai mare de goluri marcate în meciurile disputate între echipele în cauză;
  4. În cazul în care, după aplicarea criteriilor 1-3, echipele sunt încă la egalitate în clasament, criteriile 1-3 se aplică din nou exclusiv la meciurile dintre echipele care sunt încă la egalitate pentru a determina clasamentul final.
  5. În cazul în care această procedură nu conduce la o decizie, se aplică criteriile de la 5 la 10;
  6. Diferența de goluri superioară în toate meciurile din grupă;
  7. Numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile din grupă;
  8. Dacă în ultima etapă a fazei grupelor, două echipe care se înfruntă sunt la egalitate de puncte, la golaveraj și au remizat meciul, echipa câștigătoare se stabilește prin lovituri de departajare. (Acest criteriu nu este utilizat dacă mai mult de două echipe au avut același număr de puncte);
  9. Total de puncte disciplinare mai mic în toate meciurile din grupă (1 punct pentru un cartonaș galben, 3 puncte pentru un cartonaș roșu , 4 puncte pentru un cartonaș galben urmat de un cartonaș roșu direct);
  10. Poziția superioară în clasamentul general al calificărilor, cu excepția cazului în care comparația implică țara gazdă, Germania, caz în care va avea loc o tragere la sorți.
ADVERTISEMENT

România se poate califica și cu 3 puncte în optimile EURO 2024

Naționala României poate termina pe locul 3 în grupa E și dacă ar pierde meciul cu Slovacia, cu condiția ca Ucraina să nu ia punct cu Belgia. Cu trei puncte, la egalitate cu Ucraina, tricolorii ar beneficia de victoria directă.

România ar putea accede în optimi dacă va fi printre cele mai bune patru locuri 3 din cele 6 grupe. Tricolorii vor cunoaște miercuri, 26 iunie, deznodământul grupelor A, B, C, D. Grupa F în care Turcia, Cehia și Georgia pot termina pe locul 3 se va decide ultima, după meciul Slovacia – România.

ADVERTISEMENT

Trei puncte dintr-o victorie sunt mai valoroase decât din trei egaluri

De la această ediție UEFA a adăugat un nou criteriu foarte important pentru departajarea echipelor de pe locul 3 aflate la egalitate. În special a celor cu 3 puncte. Naționalele care obțin trei puncte dintr-o victorie vor avea câștig de cauză în fața celor care au același punctaj, dar din trei egaluri! Acest criteriu ar avantaja România în cazul în care Slovenia, care are două puncte după egalurile cu Serbia (1-1) și Danemarca (1-1), ar face încă un egal cu Anglia, marți, 25 iunie.

Clasamentele din celelalte grupe de la EURO 2024

Grupa A

  1. Germania 6 p
  2. Elveția 4 p
  3. Scoția 1 p
  4. Ungaria 0 p

Grupa B

  1. Spania 6 p
  2. Italia 3 p
  3. Albania 1 p
  4. Croația 1 p

Grupa C

  1. Anglia 4 p
  2. Damemarca 2 p
  3. Slovenia 2 p
  4. Serbia 1 p

Grupa D

  1. Olanda 4 p
  2. Franța 4 p
  3. Austria 3 p
  4. Polonia 0 p

Grupa F

  1. Portugalia 6 p
  2. Turcia 3 p
  3. Cehia 1 p
  4. Georgia 1 p

Cum se decid cele mai bune patru echipe pe locul trei din grupele de la EURO 2024

  • număr mai mare de puncte
  • golaveraj superior
  • număr mai mare de goluri marcate
  • număr mai mare de victorii
  • total mai mic de puncte disciplinare pe baza cartonașelor galbene și roșii primite în toate meciurile din grupă (cartonaș roșu = 3 puncte, cartonaș galben = 1 punct, eliminare pentru două cartonașe galbene într-un meci = 3 puncte)
  • poziția în clasamentul general al preliminariilor
ADVERTISEMENT

Programul grupei României de la EURO 2024

ADVERTISEMENT
2,06 este cota BETANO pentru pronosticul "X" la România - Slovacia
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au...
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au cumpărat o sută de TIR-uri pline!”
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte:...
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte: „Avem o listă de așteptare și primim clienți de peste tot”
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al...
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României exilată în locuința acestuia
Maria e bucătăreasă şi străbate ţara-n lung şi-n lat. Ideea care i-a venit...
Maria e bucătăreasă şi străbate ţara-n lung şi-n lat. Ideea care i-a venit după ce s-a întors de la muncă din Italia
Schimbare de look a singurei femei care l-a făcut bunic pe Ion Ţiriac....
Schimbare de look a singurei femei care l-a făcut bunic pe Ion Ţiriac. Fanii au reacţionat imediat
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
PREGĂTIRI de RĂZBOI în BALCANI! România A SEMNAT
PREGĂTIRI de RĂZBOI în BALCANI! România A SEMNAT
A cerut disperată ajutorul la 112 că este urmărită de un urs masiv....
A cerut disperată ajutorul la 112 că este urmărită de un urs masiv. Ce au făcut autoritățile. Ultimele clipe din viața tinerei moarte la Bușteni
Tragedie la Hollywood. A murit un nume de referință
Tragedie la Hollywood. A murit un nume de referință
Dana Rogoz a făcut anunţul dup 12 ani de căsnicie cu Radu
Dana Rogoz a făcut anunţul dup 12 ani de căsnicie cu Radu
Românul și-a păstrat banii în sobă, apoi s-a dus la BNR și a...
Românul și-a păstrat banii în sobă, apoi s-a dus la BNR și a încercat să îi înlocuiască. Suprinzător ce a urmat
Microstațiunea balneară din 1834 unde tot mai mulți români își doresc să ajungă...
Microstațiunea balneară din 1834 unde tot mai mulți români își doresc să ajungă în vara lui 2024. Turiști din întreaga lume vin aici și rămân surprinși