Life

Cum se prepară gogoșarii la borcan în sos de muștar. Secretul ca să îți iasă perfecți

Gogoșari în sos de muștar. Rețeta perfectă pentru iarnă care nu ar trebui să lipsească din nicio cămară. Cum se face rețeta de ardei gogoșari pentru iarnă, pas cu pas.
24.08.2022 | 00:23
Cum se prepara gogosarii la borcan in sos de mustar Secretul ca sa iti iasa perfecti
Cum se prepară gogoșarii la borcan în sos de muștar. Foto: Colaj Fanatik / Facebook
ADVERTISEMENT

Odată cu venirea toamnei, toate gospodinele se pregătesc cu diverse rețete pe care să le depoziteze în cămară și să le consume mai ales la iarnă. Ardeii gogoșari sunt la foarte mare căutare, în special pentru murături. Iată o rețetă specială!

Rețeta perfectă pentru iarnă: ardei gogoșari cu sos de muștar

Această rețetă este una mai specială, nu este clasica rețetă de murături la borcan. Astfel, pentru gogoșarii noștri vom face un sos de muștar care să se completeze perfect cu aroma legumelor.

ADVERTISEMENT

Lista de ingrediente nu este prea mare și nici modul de preparare nu este unul care să dea bătăi de cap. Așadar, pentru această rețetă de ardei la borcan, avem nevoie de:

– gogoșari 1,5 kg
– zahăr tos 100 g

– ulei de floarea soarelui 100 ml
– oțet 100 ml

– sare grunjoasă 1 lingură
– 3-4 foi de dafin
– muștar classic 100 g
– condimente

Cum se prepară gogoșarii la borcan în sos de muștar

Începem această rețetă prin a spăla și curăța de semințe ardei gogoșari. Îi tăiem în patru și ne asigurăm că nu mai există semințe și nervurile care nu au un gust prea bun.

ADVERTISEMENT

Punem un vas pe foc, în care adăugăm muștarul – cel mai important element – oțetul, sarea, zahărul, uleiul și condimentele și le lăsăm să fiarbă împreună, la foc mic, amestecând din când în când.

Pentru partea de condimente, putem folosi cam tot ce ne place, de la piper boabe, boabe de muștar, boabe de coriandru și fulgi de chilli.

ADVERTISEMENT

După aceea, punem ardeii gogoșari care trebuie ținuți pe foc circa două minute, timp în care trebuie să amestecăm cu lingura de lemn.

Apoi mai gătim ardeii încă șase minute până se înmoaie puțin, dar ei trebuie să fie și crocanți – acesta este secretul rețetei. Scoatem gogoșarii din oală și îi punem în borcane sterilizate, scrie bucătăraș.ro.

ADVERTISEMENT

Adăugăm apoi și sosul din oală și punem borcanele la sterilizat pe foc mic încă 30 sau 40 de minute, cu apă în vasul de pe foc.

ADVERTISEMENT