Dacă îți este poftă de o pâine de casă, atunci îți sugerăm o rețetă delicioasă, sățioasă și care are efecte pozitive asupra sănătății. Sourdough sau ”pâinea bogaților” așa cum i se mai spune este o idee foarte bună și pentru a-i servi pe musafirii pe care îi aștepți la masă.
Nu este deloc dificil să prepari o pâine de tip sourdough, deși după denumire pare că este una complicată. Ai nevoie de ingrediente simple, care se pot achiziționa din magazine sau, dacă dorești o variantă mai sigură, direct de la producători.
Sourdough este o pâine care se obține în urma fermentării naturale a aluatului, o tehnică tradițională de panificație care are ca rezultat o pâine extrem de delicioasă și din care îți este suficient să guști dintr-o felie pentru a te sătura, dar fără a avea senzația de plin.
Ingredientele sunt: făină integrală de secară, care poate fi și albă, apă la temperatura camerei, iar maiaua se face în mai mulți pași. Prima zi presupune să amesteci 50 de grame de făină cu 50 de ml de apă într-un borcan curat care se va acoperi cu un capac sau cu un servet de bucătărie.
Se va lăsa borcanul la temperatura camerei după care, în zilele 2 și 7 se va hrăni zilnic maiaua eliminând jumătate din amestec și se vor adăuga 50 de grame de făină și 50 de ml de apă. Se va amesteca totul bine după care, când maiaua va avea bule și va avea un miros acid va fi gata.
Odată cu maiaua activă treci la prepararea aluatului. Ai nevoie de: 500 grame de făină albă, integrală sau combinate, 350 de ml de apă, 100 grame de maia și 10 grame de sare. Într-un bol mare, combină făina cu apa și lasă aluatul să stea 30, 45 de minute.
Adaugă maiaua activă și sarea după care frământă ușor și cu răbdare. La fiecare 30 de minute trebuie să mai întinzi aluatul, timp de 2 ore. Ulterior, se va lăsa la dospit. Va fi suficientă o oră. Când este gata, îl puteți scoate din bol ca să faceți pâinea.
Pâine se va face din întregul aluat sau luând părți din acesta pentru a face pâini mai mici. Adaugă totul într-o oală cu fontă sau o tavă grea, care se va introduce în cuptor. Pâinea trebuie să se coacă în jur de 20, 25 de minute. Când este gata, se poate servi după bunul plac.
Cât despre beneficiile asupra sănătății, aflați câ pâinea sourdough nu balonează, nu îți tulbură sistemul digestiv și nici nu-ți mărește indicele glicemic. Îți oferă energie și un plus de vitamine dacă o completezi și cu semințe nutritive precum cele de in.