Cum se simte Elena Merișoreanu după operația la picior. Vedeta este nevoită să stea acasă de Revelion pentru că are nevoie de repaus total.
Elena Merișoreanu se simte bine după operația la picior, dar a mărturisit că recuperarea pe care trebuie să o facă este una grea.
Elena Merișoreanu spune că nu poate merge, ci trebuie să se sprijine mereu de cadru și nici nu poate păși cu piciorul operat.
Chiar și în aceste condiții, artista de muzică populară este fericită că are cine să aibă grijă de ea după operația la picior pentru că are o familie mare.
Cântăreața trebuie să stea în repaus total vreme de câteva luni, motiv pentru care și-a anulat și concertele.
„Acum am un repaus destul de mare, 2-3 luni nu pot să merg, să stau, să pășesc prea mult, adică operația în sine nu e grea, dar recuperarea e mai grea.
Dar va trece, având în vedere că e iarnă, trec sărbătorile, așa că eu sunt foarte fericită că am reușit să mă oprez că aveam dureri mari”, a spus cântăreața de muzică populară pentru Spynews.
Artista trebuie să stea acasă de Revelion tot din cauza operației, pentru prima dată de la 16 ani.
Acum în vârstă de 75 de ani, Elena Merișoreanu a spus că se va bucura și de sărbătorile petrecute acasă pentru a va putea petrece timp alături de cei dragi.
”Cred că e singurul Revelion de când am venit eu în București, la vârsta de 16 ani, acum am 75, vreau să vă spun că eu de Revelion nu am stat niciodată acasă.
Ba prin străinătate, ba pe la spectacole, așa cum suntem noi artiștii. Acum chiar mă bucur că sunt acasă, poate pot să-mi cunosc și eu familia mai bine, că numai pe drumuri am stat”, a povestit vedeta pentru sursa citată anterior.