Fostul ministru al Justiției din România, și de două ori europarlamentar, Monica Macovei a fost implicată într-un grav accident rutier în județul Constanța, între localitățile Mangalia și 2 Mai. Ea ar fi izbit un motociclist care a fost preluat de medici și dus, de urgență, la spital, în stare gravă.
Sâmbătă, pe 8 octombrie 2022, Monica Macovei, fost ministru al Justiției în perioada 2004 – 2007, a fost implicată într-un accident rutier. Ea ar fi lovit un motociclist de 56 de ani, iar motocicleta ar fi luat foc.
”Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart.
Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, spunea, la câteva ore de la accident, Monica Macovei.
Conform Libertatea, motociclistul dus la spital nu este însă în stare prea bună după accident, rănile suferite fiind de natură să îi îngrijoreze pe medicii de la Spitalul de Urgență din Constanța care au precizat că bărbatul ”e în stare gravă”.
Mai exact, conform informaților difuzate de sursa citată, motociclistul are multiple răni și fracturi. ”El a suferit traumatism toracic, adică lovituri la nivelul coastelor și pieptului, și fractură deschisă de membru inferior și membru superior, adică pierdea sânge”, explică medicii.
”Astăzi (sâmbătă, 8 octombrie 2022, n. red.), în jurul orei 13.05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, explica Poliția Constanța într-un comunicatul oficial. La scurt timp de la comunicat s-a aflat că, de fapt, Monica Macovei conducea mașina implicată în accident.
De asemenea, conform informațiilor de până acum, bărbatul care conducea motocicleta și despre care spune Monica Macovei că a lovit partea stângă a mașinii ei, ar fi pensionar MAI. Mai mult, pe contul ei de socializare, Monica Macovei susține că, în nicio secundă, nu ar fi pierdut controlul volanului.
”Nu am pierdut controlul mașinii nici astăzi și nici de peste 30 ani de când conduc. Nu am intrat pe contrasens. Mi-au spus/scris prieteni despre ce se spune la știri”, a mai precizat, printre comentarii, Monica Macovei.