Oana Roman a fost nevoită să petreacă Paștele singură. Vedeta a avut COVID, astfel că starea ei de sănătate nu a fost una chiar atât de bună. Pe de altă parte, aceasta a beneficiat de sprijinul fostului ei soț, Marius Elisei, dar și al fiicei sale, Isabela.
Iată că au trecut câteva zile de când Oana Roman a fost confirmată pozitiv, iar fanii au început să își facă griji. Asta în condițiile în care vedeta oricum traversa o perioadă dificilă având în vedere separarea recentă de Marius Elisei.
Veștile sunt unele cât se poate de bune, după cum spune Oana Roman. Vedeta povestește că atât ea cât și Marius Elisei, dar și fiica ei, au teste negative de COVID. Pe de altă parte, în ceea ce privește starea ei de sănătate, lucrurile nu sunt complet rezolvate.
Vedeta susține că încă are câteva probleme cu vocea. De asemenea, tusea nu i-a trecut, iar nasul încă îi curge. Deși ar fi preferat să petreacă puțin timp în aer liber însă, se pare că vremea nu ține cu ea, astfel că aceasta va mai petrece ceva timp acasă până își revine complet.
”Vești bune. Eu am de azi test negativ, iar Isa și Marius la fel. Totul bine. Doamne ajută! Azi am deja testul negativ, dar încă nu mi-am revenit cu vocea sunt încă foarte fonfăită, îmi curge încă nasul și tușesc un pic. Aș fi vrut să ies, dar e mult prea urât afară.”, a declarat Oana Roman pe contul ei personal de Instagram.
Amintim că recent, între vedetă și fostul ei soț, Marius Elisei, a existat un scandal imens. Cei doi și-au aruncat cuvinte grele, însă se pare că lucrurile au fost uitate, iar cei doi au reușit să se înțeleagă mai bine, de dragul fiicei lor.
Mai mult de atât, dovada cea mai clară a fost faptul că Marius Elisei nu a abandonat-o complet pe vedetă. Acesta s-a implicat direct și a ajutat-o în această perioadă dificilă. Chiar ea mărturisea că bărbatul îi aducea medicamentele.
De asemenea, Marius Elisei ar fi dormit jos pe canapea, astfel încât vedeta să nu fie singură. Iar acest lucru a contat pentru ea enorm, având în vedere cele întâmplate și în perioada sărbătorilor pascale.
”Fizic a fost lângă mine și Marius, care mi-a adus medicamente, test și a dormit jos pe canapea, ca să nu fiu singură.”, le povestea Oana Roman, urmăritorilor ei, recent, pe contul personal de Instagram.