După invenția capacului care nu se mai desprinde, apare încă o noutate, așa că iată cum se transformă sticlele de plastic total.
Din ianuarie 2025, sticlele de plastic se transformă din nou. Potrivit unui regulament comunitar, se dorește impactarea cu cât mai puțin a mediului. Astfel, s-a luat decizia de a se modifica direct compoziția materialului din care sticlele sunt făcute.
Directiva UE 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului, numită și Directiva Sup, adoptată la 5 iunie 2019, prevede că din ianuarie 2025 sticlele de plastic trebuie să conțină cel puțin 25% plastic reciclat.
Până în anul 2030, procentul de plastic reciclat va ajunge la 30%.
Regula inedită a capacului lipit de sticlă a apărut anul trecut și cu toții am întâlnit PET-uri cu astfel de capace. Scopul este ca dopurile din plastic să nu mai ajungă în mediu, ONU având ca obiectiv reducerea poluării globale cu 80% până în 2040.
Începând cu 1 iulie, toate capacele sticlelor au fost prinse de gâtul sticlei. Prin această măsură, mai puține sticle și dopuri din plastic au ajuns în mediul înconjurător, poluând.
Prima companie care a transformat sticlele și capacele a fost Coca-Cola. În anumite state ale Uniunii Europene, compania a adăugat o bandă de plastic suplimentară pentru a împiedica ruperea capacului.
Atât companiile mari, cât și cele mici vor fi obligate să respecte aceste prevederi europene. Consumatorii nu vor fi afectați de această schimbare, modificările aduse aspectului PET-urilor fiind aproape insesizabile.
Singura diferență s-ar putea vedea la culoarea sticlelor. Acestea vor avea un ton ușor mai gălbui sau mai închis, iar asta din cauza plasticului reciclat. Totuși, producătorii dau asigurări că acest lucru nu va afecta deloc calitatea produsului.
În Norvegia, de exemplu, se folosește plastic reciclat în proporție de 80% pentru producerea a noi sticle.
De când a apărut programul RetuRO, românii au descoperit o nouă activitate plăcută. Aceștia și-au făcut un obicei din a aduna sticle și doze. Doar anul trecut s-au strâns peste trei miliarde de ambalaje prin acest sistem. Astfel, circa 200.000 de tone de ambalaje poluante nu au mai ajuns în natură. Dintre acestea, 2,68 de miliarde de ambalaje au ajuns în stațiile de reciclare.
Din păcate, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind reciclarea ambalajelor. Statisticile europene arată că, față de anul 2019, România a reciclat mai puțin cu 5%. Campioană la reciclat este, însă, Belgia, cu grad de reciclare 79,2%, dar și Olanda, cu 74,7% și Luxemburg, cu 71,9%.
Țara noastră se află și pe lista cu zonele lumii expuse riscului de a nu îndeplini obiectivele ecologice impuse de UE în 2025. Pe această listă se mai află Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Ungaria.