News

Video. Cum se utilizează testele antigen pe bază de salivă. Demonstrație făcută de miniștrii Cîmpeanu și Rafila

Miniștrii educației și sănătății, Sorin Cîmpeanu și Alexandru Rafila, au arătat, luni, într-o serie de filmulețe, cum se utilizează testele antigen pe bază de salivă.
29.11.2021 | 11:59
Video Cum se utilizeaza testele antigen pe baza de saliva Demonstratie facuta de ministrii Cimpeanu si Rafila
Cum se utilizează testele antigen pe bază de salivă. Sursa foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Luni, 29 noiembrie, miniștrii sănătății şi educației, Alexandru Rafila şi Sorin Cîmpeanu, au realizat câteva clipuri video privind modul de utilizare a testelor antigen pe bază de salivă pentru depistarea infecţiei cu Covid-19 la copii.

Miniștri Alexandru Rafila și Sorin Cîmpeanu arată cum se folosesc testele de salivă în școli

În primul clip postat în mediul online, ministrul sănătăţii, medicul Alexandru Rafila, explică în detaliu toate componentele şi felul în care se folosesc aceste teste de salivă.

ADVERTISEMENT

Fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) parcurge toate etapele pe care un cadru didactic sau un părinte trebuie să le parcurgă în momentul testării unui copil.

”Bună ziua, sunt doctorul Alexandru Rafila și dori să arăt tuturor părinților, dar și cadrelor didactice și nedidactice cum se realizează un test rapid pentru detectarea infecției SARS-CoV-2 din salivă.

ADVERTISEMENT

Astăzi vă prezint testul Newgene Bioengeneering, care va fi distribuit într-o bună parte a școlilor din România.

Trusa are 4 componente: caseta de reacție, un tub care conține o mică cantitate de lichid unde se va adăuga saliva de la copil, pipeta și un capac picurător care va ajuta la distribuirea lichidului de la copil în caseta de reacție. Avem, de asemenea, un mic păhărel de hârtie în care rugăm copilul să scuipe și să avem produsul din care face această reacție.

ADVERTISEMENT

Rugămintea este ca, întotdeauna când se face acest lucru, copilul să nu fi mâncat înainte și, dacă a mâncat, să se clătească cu apă și să scuipe o cantitate suficientă astfel încă să se poată recolta o cantitate suficientă de salivă.

Apoi, cu pipeta, recoltăm saliva, se deschide tubul de reacție, care conține un lichid care extrage virusul din saliva copilului (dacă există), în lichid se introduc 3 picături de salivă și se trage de câteva ori pentru a se curăța pereții pipetei.

ADVERTISEMENT

Pipeta se așează lângă paharul de hârtie, se acoperă tubul de reacție cu un capac picurător și se mai strânge de câteva ori, încât lichidul să fie bine omogenizat. Recomandarea: să se facă de 5 ori acest lucru.

Se deschide apoi caseta de reacție. Acest lucru se poate realiza și la începutul procedurii. Această casetă de reacție are o fantă unde se vor turna 3 picături din amestecul din tubul pe care tocmai vi l-am arătat, după care se așteaptă un interval de timp între 15 și 30 de minute pentru a vizualiza rezultatul acestui test.

Pun caseta de testare pe masă. Acest tub care are acest capac picurător funcționează ca o pipetă, apoi distribui 3 picături în caseta de reacție și, practic, testul este terminat din punct de vedere al manoperei.  Acum trebui să așteptăm să vedem rezultatul testării”spune medicul Rafila.

Cum se interpretează rezultatul testului de salivă

Interpretarea rezultatului unui astfel de test este destul de simplă. În cazul în care apar două lunii pe caseta de reacție, copilul este infectat și, pentru confirmare, trebuie efectuată o testare PCR.

”Prima linie care se va colora va fi linia de control (C), care arată că testul a fost efectuat corect, iar dacă linia de testare nu se vizualizează, este clar că este vorba despre un test negativ.

Dacă apar două linii: în dreptul literei C și T, atunci discutăm despre un test pozitiv, iar copilul dvs este infectat cu noul coronavirus. Nu aveți altceva de făcut decât să anunțați școala sau medicul de familie despre rezultatul acestui test, care urmează să fie confirmat ulterior printr-un test PCR”, spune ministrul Rafila.

Cum se pregătesc testele pe bază de salivă pentru utilizare

Într-un alt clip, postat tot luni, Alexandru Rafila exemplifică, pas cu pas, cum se pregătesc componentele unui test antigen pe bază de salivă.

”Pentru a realiza împărțirea componentelor trusei, este bine prima dată să le scoatem pe toate separat, într-un spațiu curat, eventual cu o hârtie curată, păhărelele pentru recoltarea salivei, pipetele, tuburile de reacție care conțin un lichid care extrage virusul din salivă, căpăcelele picurătoare pentru lichid și aici avem, lăsăm în cutie, casetele de reacție

Pentru asamblarea trusei, recomandarea este următoarea: să deschideți aceste componente din care luați câte două: deci două păhărele, două pipete, două tuburi de reacție, două căpăcele și două casete de reacție care sunt introduse împreună într-o pungă. Fiecare operator care realizează această manoperă va introduce în pungă setul complet pentru două teste. Sunt 5 componente, repet: caseta de reacție, pipeta, tubul de reacție și căpăcelul picurator, împreună cu două pahare pentru recoltarea salivei. Vă mulțumesc”, a spus dr. Rafila.

În același timp, ministrul Sorin Cîmpeanu a adăugat: ”La care îi rog pe colegi să adauge o copie după instrucțiuni și o copie după certificatul de conformitate, în fiecare astfel de pungă. Durează circa 10 secunde realizarea unui set complet. Mulțumim, domnul ministru; mulțumim, doamna inspector general. Am vrut să dăm un exemplu – doi membri ai guvernului și un inspector general de București – pentru a vedea că lucrurile sunt simple dacă avem bunăvoință, este mult mai important să beneficiem de testare în școli, chiar dacă acest lucru se face cu efortul nostru, al cadrelor didactice. Mulțumesc!”.

Același ministru Cîmpeanu a exemplificat, în calitate de cadru didactic, modul în care se pregătesc testele antigen pe bază de salivă.

ADVERTISEMENT