News

Cum se va calcula pensia minimă, după ce Legea Pensiilor a fost promulgată. Ce trebuie să știe pensionarii

10.08.2019 | 18:43
Cum se calculeaza pensia minimă

Cum se calculeaza pensia minimă! Noua Lege a pensiilor vine cu modificări importante care vor afecta zeci de mii de oameni! Mult așteptata Lege aduce modificări în modul de calcul al pensiilor, dar vine și cu vești bune pentru pensionarii care încasează sau vor încasa pensia minimă.

Cum se calculeaza pensia minimă

Metoda de calcul a pensiei minime a fost schimbată odată cu aprobarea noii legi a pensiilor. Una dintre modificările importante se referă la modul de acordare și de calculare a pensiei minime în România.

Astfel, conform noii legi, cei care au o vechime de minimum 15 ani vor primi 45% din slariul minim brut pe țară. La această sumă se adaugă câte 1% pentru fiecare an în plus la vechime. În prezent, pensionarii care au o vechime între 10 și 15 ani, primesc numai 40% din salariul minim brut pe economie, aceștia beneficiind și în prezent de câte 1% adăugat pentru fiecare an de vechime în plus.

Cum se calculeaza pensia minimă
Cum se calculeaza pensia minimă

Pensia minimă nu poate depăși 75% din salariul minim brut

„Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie”

, se spune în noua Lege a pensiilor.

Potrivit legii, pensia minimă se stabileşte în procente, minim şi maxim, din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în funcţie de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăşi procentul maxim de 75%.

Cei care încasează mai multe pensii sau pensie din alte state pot primi pensie minimă doar în situaţia în care suma cuantumurilor tuturor acestor venituri nu depăşeşte cuantumul pensiei minime calculată.