News

Cum se va manifesta al doilea val de coronavirus în țara noastră. Medicul Adrian Marinescu le explică românilor cât de virulent va fi COVID-19

26.05.2020 | 16:59
Cum se va manifesta al doilea val de coronavirus in tara noastra Medicul Adrian Marinescu le explica romanilor cat de virulent va fi COVID19
Când se va încheia epidemia de COVID-19 în Marea Britanie, SUA și Italia. Anunțul cercetătorilor. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Medicul Adrian Marinescu, reprezentant al Institutului „Matei Balș” din București, este convins că omenirea nu va scăpa deocamdată de Covid-19. Momenta nu se știe cât de violent va lovi al doilea val de Covid-19, însă valul e inevitabil în viitor.

Al doilea val de coronavirus va lovi țara noastră, însă ar putea fi nesemnificativ

Cu toate acestea, România se află pe un drum bun, pe o pantă descendentă și o evoluție „rezonabilă” a situației. Mai mult, dacă românii vor respecta regulile de distanțare socială, al doilea val de Covid-19 nu va produce pagube însemnate în societate.

ADVERTISEMENT

Măsurile pe care le luăm acum ar putea să ducă la o intensitatea extrem de redusă pentru al doilea val”, a declarat Marinescu la TVR, conform a1.ro. 

Totodată, medicul le-a dat o veste bună acelor persoane care se tem că pot să ia Covid-19 de pe diferite suprafețe. „Ultimele date pe care le avem spun că, în general, transmiterea prin intermediul suprafeţelor e redusă.

ADVERTISEMENT

Riscul de transmitere e foarte mic, ar trebui să se întâmple următoarea situaţie: să fie cineva care a tuşit sau a strănutat pe o anumită suprafaţă, noi venim imediat după, atingem suprafaţa, ducem mâna la gură şi la nas.

Dacă însă respectăm regulile de igienă şi mâinile sunt întotdeauna curate, practic riscul de a transmite prin atingerea unei suprafeţe este extrem de mic”, a explicat Marinescu la TVR.

ADVERTISEMENT

Căminele de bătrâni, expuse riscului de infecție cu Covid-19

Cu toate că România va fi mult mai pregătită în viitor, după experiența din acest an, medicul crede că ar trebui luate măsuri speciale de protecție în căminele de bătrâni, probabil cele mai expuse infectării cu noul coronavirus.

Dacă vorbim despre căminele de îngrijire pentru persoane în vârstă – întotdeauna au fost persoane vulnerabile şi riscul în privinţa bolilor infecţioase a existat şi înainte de criza COVID-19.

ADVERTISEMENT

Aceste cazuri se pot oricând repeta şi trebuie să fim extrem de atenţi, vorbind de măsuri de prevenţie”, a concluzionat specialistul.

ADVERTISEMENT