News

Cum se vor desfășura consultațiile medicale la distanță prin telemedicină. Regulile stabilite de Ministerul Sănătății

05.02.2021 | 15:42
Cum se vor desfasura consultatiile medicale la distanta prin telemedicina Regulile stabilite de Ministerul Sanatatii
ADVERTISEMENT

Ministerul Sănătății a stabilit lista serviciilor medicale și a specialităților în care va putea  fi folosită telemedicina, anume  consultațiile pacienților de la distanță. Serviciile de telemedicină nu vor fi obligatorii, pacienții putând să le refuze în favoarea consultațiilor clasice.

Totodată, furnizorii serviciilor de telemedicină vor trebui să asigure securitatea mediului  informatic prin care au loc consultațiile precum și confidențialitatea datelor personale ale pacienților.

ADVERTISEMENT

Stabilirea procedurilor este făcută prin intermediul normelor metodologice la OUG 196/2020 prin care unitățile sanitare au primit baza legală pentru recurgerea la consultații de la distanță. Normele au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății.

Câte tipuri de servicii sunt asigurate prin telemedicină

Actul normativ prevede că asigurarea calității serviciului de telemedicină este responsabilitatea unităților sanitare, standardele de calitate urmând să fie stabilite de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).

ADVERTISEMENT

Pot fi acordate prin telemedicină următoarele servicii medicale:
a) Teleconsultații pentru stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigațiilor medicale; stabilirea tratamentului; indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor;
b) Telepatologia, în scopul interpretării datelor și imaginilor microscopice de către specialiștii anatomopatologi și stabilirii unui diagnostic;
c) Teleradiologia, în scopul transmiterii electronice a imaginilor radiologice și interpretării lor de către specialiștii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic;
d) Telemonitorizarea unor afecțiuni, în scopul supravegherii stării de sănătate a pacienților, servicii de suport pentru pacienți;
e) Teleexpertiza în scopul schimbului de opinii medicale la distanță între mai mulți medici inter sau intra disciplinar;
f) Teleasistența în scopul efectuării unor proceduri medicale, care presupun integrarea în timp real a unor date de la distanță, inclusiv opinii ale unor profesioniști din domeniul sănătății.

Unitățile sanitare vor trebui  să asigure suportul tehnic pentru telemedicină și instruirea personalului pentru utilizarea sistemelor de comunicare. Medicul va avea dreptul să decidă dacă este oportună furnizarea serviciului medical prin telemedicină sau continuarea lui, în funcție de circumstanțe.

ADVERTISEMENT

Pacienții au dreptul să refuze consultațiile la distanță

De asemenea, sunt stabilite și drepturile pacientului în cadrul procedurilor desfășurate prin telemedicină. „Consimțământul pacientului este necesar pentru accesarea oricărei platforme sau pentru furnizarea oricărui serviciu prin telemedicină (…) Pacientul poate să refuze interacțiunea prin telemedicină”, se arată în actul normativ.

În plus, pacientul trebuie informat cu privire la identitatea și calificarea personalului medical care-l consultă. Alte informații care trebui să-i fie puse  la dispoziție se referă la prezentarea modului în care se va desfășura actul medical prin telemedicină și la tarifele serviciului medical prin telemedicină.  De asemenea, aplicațiile informatice trebuie  să prezinte limitele serviciilor de telemedicină și posibilitatea medicului și pacientului de a transforma oricând serviciul într-unul clasic, în cabinet.

ADVERTISEMENT

Serviciile de telemedicină pot fi acordate atât în timp real, cu prezența simultană a medicului  și pacientului, dar la distanță, precum și prin schimbul de date medicale preînregistrate.

În această situație, profesionistul în domeniul sănătății sau pacientul, obține și stochează datele clinice și de sănătate necesare și apoi le transferă la alt profesionist din domeniul sănătății pentru o analiză ulterioară în vederea interpretării datelor transmise, stabilirii unui diagnostic și / sau tratamentului. Transmiterea datelor clinice și de sănătate se poate face sub formă de date, imagini digitale, audio, video clipuri, înregistrări sau aplicații web”, prevede proiectul Ministerului  Sănătății.

Ca motivare imediată a introducerii serviciilor de telemedicină este invocată epidemia de coronavirus, însă actul normativ nu stipulează o dată-limită până la care să se utilizeze serviciile de telemedicină, astfel că aceasta ar putea deveni o constantă în sistemul medical românesc.

ADVERTISEMENT