News

Cum se vor încheia mediile elevilor pentru semestrul al II-lea. Anunțul ministrului Educației

07.04.2020 | 15:31
Cum se vor incheia mediile elevilor pentru semestrul al IIlea Anuntul ministrului Educatiei
ADVERTISEMENT

Elevii vor trebui să aibă cel puțin două note pentru a li se putea încheia media pe semestrul II, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Este obligatorie și nota din teză, la obiectele la care este cerută.

Mediile încheiate cu cel puțin două note

Ministerul Educației a stabilit condițiile minime pentru încheierea mediilor elevilor pe semestrul II, în condițiile în care cursurile au fost întrerupte din cauza epidemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Situația școlară cu minim două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele de teză vor fi alese doar din ce s-a studiat până la 11 martie 2020, data la care au fost întrerupte cursurile”, a declarat Monica Anisie, într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că vor continua cursurile online până când vor putea fi reluate cursurile. ”Suntem conștienți că la acest moment accesul la tehnologie este unul dificil. De aceea am realizat un parteneriat cu televiziunea publică astfel încât elevii claselor VIII și XII au posibilitatea să se pregătească pentru examenele naționale”, a spus Monica Anisie.

ADVERTISEMENT

Condițiile pentru reluarea cursurilor

Ea a precizat că reluarea cursurilor la școală se va face numai după încetarea stării de urgență și când vor fi asigurate condițiile pentru ca activitățile în clase să se desfășoare în condiții de siguranță pentru profesori și elevi.

Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția epidemiei, precum și de măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. În contextul informațiilor deținute până acum, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență”, a mai spus Anisie.

ADVERTISEMENT

Tot marți, Monica Anisie a anunțat că examenul de bacalaureat și evaluarea națională ar putea avea loc în luna iulie, în funcție de data încetării stării de urgență.

S-a decis ca programa pentru aceste examene să nu includă materia din semestrul II ale claselor a VIII-a și a XII-a. Decizia este motivată de faptul că pentru comunități importante este dificil accesul la tehnologia care să permită participarea la cursurile online.

ADVERTISEMENT
Tags: