News

Cum se vor putea plimba românii după 15 mai. Ludovic Orban anunță o serie de restricții

24.04.2020 | 08:52
Cum se vor putea plimba romanii dupa 15 mai Ludovic Orban anunta o serie de restrictii
Ludovic Orban, anunț important în legătură cu viitoarele amenzi din starea de alertă: ”Va exista o perioadă de avertizare”. Sursa foto: INQUAM PHOTO/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Premierul Ludovic Orban a vorbit despre relaxarea măsurilor în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Politicianul a anunțat că după data de 15 mai oamenii pot ieși din case fără declarație pe propria răspundere, dar vor exista în continuare anumite restricții.

Românii vor avea voie să iasă din case după 15 mai. Care sunt condițiile

Autoritățile din țara noastră au anunțat că de la jumătatea lunii mai restricțiile impuse de noul tip de coronavirus se vor relaxa treptat, iar primul pas va fi libertatea de a ieși din case. Ludovic Orban a precizat într-o intervenție telefonică la postul de televiziune B1 TV că plimbările în aer liber vor fi permise, dar în grupuri de maxim 3 persoane.

ADVERTISEMENT

De asemenea, premierul a mai precizat că anumite restricții impuse de pandemiei vor rămâne în vigoare și după data de 15 mai. Concret, în spațiile publice închise românii vor fi obligați să păstreze distanța socială și nu vor ieși din locuințe fără mască de protecție.

„Anunţul preşedintelui este clar. Se vor elimina restricţiile la libera circulaţie. Cetăţenii se vor putea mişca liber, vor putea ieşi din casă. Această măsură se aplică tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor de peste 65 de ani”, a spus liberalul în emisiunea moderată de Silviu Mănăstire, potrivit sursei menționate.

ADVERTISEMENT

Ce restricții ar mai putea fi ridicate după data de 15 mai

„Sigur că vor trebui respectate nişte reguli, reguli de distanţare fizică, să nu stea în grupuri mai mari de 3 persoane, să poarte mască. Să poarte măşti la birou, spații comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă”, a completat Ludovic Orban.

De asemenea, premierul a precizat că în momentul de față se caută soluții pentru a permite achiziționarea de măști și pentru persoanele vulnerabile sau cele cu venituri mici.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește reluarea activității la restaurante, politicianul a mai spus că acest lucru se analizează în clipa de față pentru a vedea care sunt riscurile epidemiologice. Așadar, nu se știe clar când s-ar putea da undă verde în acest domeniu.

„La fiecare ridicare de restricție facem o evaluare din punct de vedere al riscului epidemiologic, asociat măsurii de relaxare și a măsurilor de însoțire care trebuie respectate în cazul reluării activității respective. Nu pot să dau un orizont de timp”, a declarat Ludovic Orban.

ADVERTISEMENT

„După data de 15 mai, odată cu reluarea libertății de circulație și renunțarea la restricții, va exista probabil o mișcare mai mare a cetățenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puțin a sectorului hotelier”, a mai precizat politicianul.

ADVERTISEMENT