News

Cum se vor ține slujbele și cum se vor putea împărtăși credincioșii. Anunțul făcut de BOR

16.05.2020 | 13:59
Cum se vor tine slujbele si cum se vor putea impartasi credinciosii Anuntul facut de BOR
ADVERTISEMENT

Biserica Ortodoxă Română a anunțat cum se vor ține slujbele și cum se vor putea împărtăși credincioșii, ținând cont de faptul că starea de alertă impune în continuare măsuri speciale de protecție.

Cum se vor ține slujbele în perioada următoare

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat, sâmbătă, la Realitatea Plus, cum se vor ține slujbele și cum se vor putea împărtăși credincioșii.

ADVERTISEMENT

„Credincioșii trebui să știe că bisericile s-au redeschis doar pentru închinare individuală, nu se fac slujbe în interior, cu mici excepții, nunți, botezuri, înmormântări. Sfânta Liturghie va fi oficiată doar afară”, a declarat Vasile Bănescu, la Realitatea Plus.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române îndeamnă credincioșii să fie responsabili atunci când merg la slujbe și să aibă grijă să respecte toate măsurile de protecție impuse în astfel de situații.

ADVERTISEMENT

„În primul rând să își folosească discernământul, să dea dovadă de îndelungă răbdare, să nu comitem derapaje în zona încălcării regulamentelor. Toți am achiziționat în aceste două luni o frică deosebită față de sănătatea proprie și a celorlalți.

În ce condiții se vor putea împărtăși credincioșii

Revenirea în biserici va constitui un profund sentiment de bucurie, așadar este un lucru esențial revenirea în biserică, dar să fim exemple de discernământ pentru ceilalți”, a mai precizat Bănescu.

ADVERTISEMENT

Acesta a explicat și în ce condiții se vor putea spovedi și împărtăși credincioșii în perioada următoare, precizând că lingurița pentru împărtășit va ținută de preot.

„Lingurița de acasă este exclusă, nu există obiecte sfințite prine care lingurița sau paharul de unică folosință.

ADVERTISEMENT

Împărtășania individuală va putea fi făcută până la 1 iunie, deci nu cea în comun, în urma spovedaniei pe care preotul o va face în biserică, păstrând distanța și masca.

După spovedanie, credinciosul se va putea împărtăși cu lingurița pe care preotul o va avea în altar”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al BOR.

 

ADVERTISEMENT
Tags: