Sport

Cum s-au salutat Leo Grozavu și jucătorii săi în săptămâna premergătoare meciului cu FCSB: ”Acum îmi permit să glumesc”

Leo Grozavu a încercat să nu pară euforic după victoria din meciul FC Botoșani - FCSB 3-1, dar a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorii săi.
19.09.2025 | 23:40
Cum sau salutat Leo Grozavu si jucatorii sai in saptamana premergatoare meciului cu FCSB Acum imi permit sa glumesc
Leo Grozavu, aplauze pentru jucătorii de la FC Botoșani după succesul cu FCSB. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

FC Botoșani a urcat pe locul 2 în clasament după succesul din partida cu FCSB, iar Leo Grozavu a explicat că formația sa a profitat din plin de situația complicată în care se află campioana României.

Leo Grozavu și-a lăudat jucătorii după FC Botoșani – FCSB 3-1

Imediat după încheierea întâlnirii FC Botoșani – FCSB 3-1, care a deschis etapa cu numărul 10 din SuperLiga, tehnicianul gazdelor a avut puterea să glumească și a dezvăluit care a fost salutul săptămânii la echipa sa.

ADVERTISEMENT

”Victoria este a tuturor botoșănenilor, a întregii tribune, a staff-ului. A fost o seară incredibilă pentru noi. Am făcut o partidă bună. Toate felicitările băieților. Am făcut un joc de luptă, de angajament. Puteam să fim mai atenți și să mai marcăm goluri, dar am întâlnit o echipă puternică, cu jucători valoroși, muți dintre ei componenți ai echipelor naționale.

Acum îmi permite să glumesc, ne-am salutat toată săptămâna cu ‘Batem FCSB!’, am profitat și de momentele mentale ale adversarilor noștri, eram într-un moment bun. Mă bucur că ne-a ieșit. Avem jucători buni pe bancă”, a declarat Grozavu, la Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Cum poate ieși FCSB din pasa proastă

Antrenorul revelației FC Botoșani a evitat să vorbească despre situația dificilă prin care trece FCSB, dar consideră că jucătorii campioanei României au nevoie de un moment bun prin care să se descătușeze.

ADVERTISEMENT

”Au o problemă cei de la FCSB, dar nu îmi place să vorbesc despre adversari. Nu e frumos, nu e treaba mea. Sunt jucători de calitate, au nevoie de un declick. Noi rămânem echilibrați, orice punct acumulat este foarte bine venit. Ne va fi mai ușor la primăvară”, a spus Leo Grozavu.

ADVERTISEMENT