Cum poate medicina modernă să redea chipul unui om după un accident devastator? Un bunic din Anglia a trecut printr-o traumă care i-a schimbat viața, iar acum, după ani de suferință, specialiștii folosind tehnologia 3D i-au oferit o șansă la reconstrucție facială. Ce spun specialiștii
Un bărbat din Anglia, pe numele lui Dave Richards, a suferit un accident cumplit în anul 2021, după ce a fost lovit de un șofer băut în timp ce se afla pe bicicletă. În urma impactului, Richards, în vârstă de 75 de ani, a suferit răni teribile: și-a pierdut un ochi, jumătate din față și a suferit traumatisme majore la corp, simțindu-se extrem de „vulnerabil”.
După patru ani de suferință și recuperare, aceasta a beneficiat de o intervenție revoluționară de reconstrucție facială. Folosind tehnologia de printare 3D, medicii i-au refăcut atât partea afectată a feței, cât și globul ocular, oferindu-i șansa la o viață mai sigură din punct de vedere medical, a scris People, care citează BBC.
Cazul impresionant al bunicului din Anglia ridică întrebări despre cum funcționează astfel de intervenții revoluționare. Pentru FANATIK, medicul specialist Victor Schwartz explică exact ce presupune o astfel de procedură și cum ajută pacienții cu traumatisme severe.
„Este o proteză facială printată cea folosită pentru această intervenție. Sunt și pentru membre. Au fost realizate pentru oameni cu post-accidente, cu deformații severe.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/c96ece3c-f75e-4df2-93bb-1246e76ac30f.jpeg)
Este efectiv ca o mască pe care o punem pe față. Acum depinde de ce tip. Sunt unele cu magneți care se prind, altele se ancorează la niște clipsuri. Se folosesc niște materiale tolerabile de organism ca să nu apară iritații sau alte reacții adverse”, a explicat, pentru FANATIK, Victor Schwartz, chirurg plastician extrem de cunoscut în România.
Privind spre viitor, Victor Schwartz vorbește despre cum tehnologiile de reconstrucție facială continuă să evolueze și ce oportunități oferă pacienților. El sugerează că, în curând, va fi posibilă imprimarea celulară a feței unui pacient, dar și a altor organe, deschizând astfel perspective promițătoare în medicină.
„În viitor o să fie cu fața lui, mă refer efectiv la celulele lui printate. Deja sunt anumite laboratoare care printează piele și alte organe. Viitorul e promițător”, a ținut să mai menționeze medicul.
La 10 ani de la Colectiv, astăzi, 30 octombrie 2025, Schwartz atrage atenția și asupra limitărilor sistemului medical din România, subliniind că, deși tehnologia pentru reconstrucții avansate există, infrastructura nu este pregătită pentru a o susține la scară largă.
„Noi avem tehnologia de printare și am putea să facem și aici, în România, dar nu asta este important. La noi problema e că nu sunt spitale performante. Sunt doar una, două în care poți să primești câțiva arși. Foarte limitat la număr de locuri, de echipamente.
Au zis, după Colectiv, că o să facă, o să dragă, dar nu s-a făcut nimic. Dacă este o catastrofă majoră, nu avem ce face, adică pentru toți oamenii. Trebuie să îi exportăm în alte țări”, a mai punctat Victor Schwartz, pentru FANATIK.
În iulie 2021, Dave Richards, în vârstă de 75 de ani, bunic a patru nepoți, se afla într-o plimbare cu bicicleta împreună cu prietenii săi în satul englezesc Meare, când viața sa s-a schimbat dramatic. În timp ce urcau un deal, un șofer băut, care folosea telefonul, a venit în viteză din spate.
„Era o zi frumoasă și însorită, și nu trecuse mult timp de la începutul plimbării când urcam un deal. Șoferul era la telefon, venea în viteză din spate. Noi eram toți în linie. A vrut să ne ocolească, dar venea o mașină din sens opus, așa că trebuia să lovească fie mașina, fie pe noi”, și-a amintit Richards, pentru The Guardian.
Incidentul a fost cu atât mai dramatic cu cât Richards, originar din comitatul englez Devon, a rămas captiv sub automobilul care i-a lovit.
„Cei doi prieteni ai mei au fost aruncați departe, au suferit și ei multiple fracturi. Eu, din păcate, am rămas prins sub vehicul, așa că am suferit arsuri severe pe o parte a corpului și a feței și traumatisme prin zdrobire, coastele de pe partea dreaptă fiind afectate”, mai relata acesta conform BBC.
Accidentul l-a lăsat pe Dave Richards cu răni grave și vizibile pe față, iar medicii au fost profund îngrijorați de riscul unei infecții care ar fi putut să ajungă de la ochi la creier. Din acest motiv, ochiul afectat a fost îndepărtat.
Pentru a-i reconstrui fața și a-i salva viața, specialiștii au recurs la o procedură complexă numită free flap. Aceasta presupune prelevarea unui fragment de țesut, împreună cu vasele de sânge, de la altă parte a corpului și transplantarea lui în zona gâtului, astfel încât să acopere complet partea afectată a feței.
Deși operația i-a salvat viața, Richards a rămas fără jumătate din chip, ceea ce i-a afectat profund încrederea în sine și viața socială.
„M-am simțit extrem de vulnerabil și evitam să mă expun în situații sociale. Mi-a luat mult timp să mă simt confortabil cu imaginea mea, cu modul în care credeam că oamenii mă privesc și ce cred despre mine. Am parcurs un drum lung în această privință”, a mai mărturisit bunicul.
După mai mulți ani, Richards a fost trimis la North Bristol 3D Medical Centre, primul centru de acest fel din Anglia, unde a primit un nou ochi și o proteză facială, realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D.
Proteza se potrivește cu tonul pielii și este realizată dintr-o rășină plastică avansată, care, potrivit lui Amy Davey, cercetător principal în reconstrucție la North Bristol NHS Trust, este fabricată din materiale „sigure pentru piele pe perioade lungi”.
Centrul a realizat și alte suporturi non-cosmetice pentru Richards. După cum a spus el, pentru Daily Mail: „După ce am purtat gulerul cervical timp de o săptămână, produs folosind tehnologia lor 3D, am fost uimit. Cu siguranță a ajutat, deoarece a pus presiune pe linia cicatricii, înmuiind țesutul și făcând mai ușor de purtat proteza facială”.