Mijlocașul Oțelului Galați Cristian Chira (22 de ani) a fost transportat de urgență la spital direct de pe gazon, după ce a suferit o accidentare gravă la gleznă în minutul 49 al meciului cu Rapid (0-0), disputat sâmbătă, 28 septembrie, pe stadionul Giulești, în etapa a 11-a din SuperLiga.
Fotbalistul transferat în iunie din Liga 2, de la Unirea Dej, a fost titularizat în premieră de Dorinel Munteanu contra Rapidului. Folosit mijlocaș central, Cristian Chira a făcut o primă repriză bună, dar a avut un ghinion teribil în startul părții secunde.
În minutul 49, Chira a alergat să-l oprească pe Hasani din cursa spre poarta lui Iustin Popescu, dar când a ajuns în fața atacantului rapidist a alunecat și a căzut cu piciorul stâng flexat și cu glezna contorsionată sub greutatea corpului.
Fotbalistul a primit îngrijiri medicale pe teren, după care a fost transportat pe targă până la ambulanță. Cristian Chira urla de durere și le-a spus doctorilor, cu lacrimi în ochi, că nu își mai simte piciorul de la genunchi în jos. Din primele informații fotbalistul Oțelului era suspect de fractură de gleznă!
Mijlocașul este născut la Dej și este un produs al Școlii de Fotbal ”Viitorul Mihai Georgescu Cluj”. Până să ajungă la Oțelul, Chira a mai jucat la CFR Cluj U19, apoi la Unirea Dej, în Liga 3 și în Liga 2. Chira este considerat un fotbalist polivalent, care poate juca stoper, mijlocaș central, dar și în spatele atacantului.
”Mă bucur să fac pasul la primul eșalon. Ca orice tânăr jucător, vreau să-mi demonstrez calitățile, iar stilul de joc al noii mele echipe cred că mi se potrivește. Vreau să reușesc o pregătire bună alături de noii mei colegi și să reușim jocuri pe seama așteptărilor publicului gălățean”, declara tânărul fotbalist în iunie 2024, pentru site-ul oficial al Oțelului Galați.
Antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu, l-a încurajat pe Cristian Chira în timp ce fotbalistul era transportat pe targă la ambulanță.
”Acest rezultat nu mă bucură pentru că un jucător s-a accidentat foarte grav. Nu știu cum s-a întâmplat. Am informații că este destul de grav. Eu cred că poate să revină, e tânăr. Chira e un băiat foarte serios, poate face performanță.
Când a ieșit i-am spus că e băiatul meu și îl susțin până la capăt. Eu l-am adus de la Dej, eu l-am promovat, eu am avut încredere în el să fie titular. Sunt supărat că s-a accidentat. Voi mai aduce doi jucători care să întărească echipa”, a declarat după meci tehnicianul Oțelului.
Președintele Oțelului, Cristi Munteanu, a anunțat duminică, 29 septembrie, la FANATIK SUPERLIGA, că accidentarea lui Cristian Chira nu este chiar atât de gravă.
”Accidentarea lui Chira pare că nu este așa de gravă. Aseară a făcut o ecografie, nu are nimic osos și urmează ca în cursul zilei de azi să facă un RMN să vadă dacă are ligamentele afectate. Ne-am speriat și noi, pentru că în fața noastră s-a întâmplat.
Lucrul îmbucurător între ghilimele este că nu are fractură, nu are nimic osos, ceea ce e foarte bine. Acum sperăm să nu aibă vreun ligament rupt, asta o se vedem la RMN. A fost la Floreasca (n.r. – Spitalul Clinic de Urgență) aseară, a rămas la cineva în București și azi urmează să facă RMN.
A alunecat, i-a fugit piciorul, a fost destul de urâtă accidentarea, dar e tânăr și sunt convins că își va reveni repede”, a declarat Cristi Munteanu, președintele clubului Oțelul Galați, la FANATIK SUPERLIGA.