Fotbal intern

Cum stau echipele din România pe Facebook! “Milionara” FCSB, lider autoritar + o fostă echipă din Liga 1 Betano are 485 de like-uri

15.06.2019 | 15:25
Cum stau echipele din Romania pe Facebook Milionara FCSB lider autoritar  o fosta echipa din Liga 1 Betano are 485 de likeuri

Din momentul în care Facebook a devenit un fenomen în România, echipele din ţara noastră au început să-şi facă simţită prezenţa pe cunoscuta reţea de socializare. FSCB şi Dinamo sunt cluburile care stau cel mai bine la capitolul like-uri, cele două însumând peste 2.200.000 de urmăritori online.

Cum stau echipele din România pe Facebook. Campioana României e pe locul 5

FANATIK îţi prezintă cum stau echipele din România pe Facebook. FCSB este lider autoritar la numărul de like-uri, vicecampioana României având 1.860.032 fani pe cunoscuta reţea de socializare. Dinamo, marea rivală a roş-albaştrilor, ocupă locul doi în clasamentul urmăritorilor pe Facebook, “câinii” fiind urmăriţi de 427.562 de persoane. Cele două echipe sunt singurele care au depăşit pragul de 200.000 de like-uri, bornă pe care U Craiova este aproape să o atingă în scurt timp.

Universitatea Craiova a ocupat locul 4 în sezonul recent încheiat din Liga 1 Betano, însă în clasamentul like-urilor a prins un loc pe podium. Mai exact, formaţia din Bănie se poate mândri cu 193.871 de urmăritori pe Facebook. Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte au promovat în Liga 1 Betano, dar cele două cluburi sunt codaşe la capitolul prezenţă pe cunoscuta reţea de socializare, cu 2.659, respectiv 13.087 de fani online.

Cum stau echipele din România pe Facebook (sursă foto: sportpictures.eu)
Cum stau echipele din România pe Facebook (sursă foto: sportpictures.eu)

Liga 2, cifre demne de Liga 1 Betano. Petrolul Ploieşti, campioana like-urilor

Liga 2 are parte de multe nume grele în viitorul sezon, iar câteva dintre echipe au cifre pe Facebook demne de Liga 1 Betano. Petrolul Ploieşti a ratat promovarea în prima ligă, dar ocupă primul loc în al doilea eşalon la capitolul like-uri, cu 103.452 de persoane care urmăresc activitatea “lupilor galbeni”. Podiumul este completat de U Cluj (94.707) şi ASU Politehnica Timişoara (44.901).

Daco-Getica Bucureşti, formaţie care a jucat în Liga 1 Betano în sezonul 2017-18, are cifre de-a dreptul incredibile. La un an de când s-a reîntors în Liga 2, formaţia din Colentina are doar 485 de like-uri, fiind echipa cu cei mai puţin urmăritori în primele două ligi din România.

Cum stau echipele din România pe Facebook (sursă foto: sportpictures.eu)
Cum stau echipele din România pe Facebook (sursă foto: sportpictures.eu)

Clasamentul echipelor din Liga 1 Betano şi Liga 2 pe Facebook

  1. FCSB – 1.860.032
  2. Dinamo – 427.562
  3. U Craiova – 193.871
  4. Viitorul – 106.610
  5. CFR Cluj – 106.570
  6. Petrolul Ploieşti – 103.452
  7. U Cluj – 94.707
  8. ASU Politehnica Timişoara – 44.901
  9. Poli Iaşi – 34.069
  10. Pandurii Târgu Jiu – 31.306
  11. Rapid – 27.734
  12. UTA – 25.293
  13. FC Argeş – 24.072
  14. FC Botoşani – 21.320
  15. Hermannstdt – 19.297
  16. Sepsi Sfântu Gheorghe – 18.743
  17. Farul – 18.494
  18. Ripensia Timişoara – 17.048
  19. Astra Giurgiu – 14.797
  20. Chindia Târgovişte – 13.087
  21. Dunărea Călăraşi – 10.940
  22. FK Csikszereda – 10.119
  23. FC Voluntari – 10.048
  24. Condordia Chiajna – 6.263
  25. CSM Reşiţa – 4.274
  26. Luceafărul Oradea – 3.281
  27. CS Mioveni – 2.954
  28. Academica Clinceni – 2.659
  29. Gaz Metan Mediaş – 1.653
  30. Sportul Snagov – 1.554
  31. Gloria Buzău – 1.301
  32. Metaloglobus Bucureşti – 1.225
  33. Turris Turnu Măgurele – 885
  34. Daco-Getica Bucureşti – 481