News

Cum te pot scoate din sărăcie banii de pe vremea lui Ceauşescu! Cu cât se vând monedele şi bancnotele comuniste

Cum te pot scoate din sărăcie banii de pe vremea lui Ceauşescu dacă ai avut inspirația să păstrezi câteva monede sau bancnote
09.10.2021 | 14:21
Cum te pot scoate din saracie banii de pe vremea lui Ceausescu Cu cat se vand monedele si bancnotele comuniste
Banii de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu sunt la mare căutare. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Românul a fost mereu inventiv și n-a murit niciodată de foame. Și atunci când a dat puțin de greu a mai schimbat 100 de euro. Sau, după caz, a apelat la bani mai vechi pentru a se pune pe picioare. Concret, monedele și bancnotele de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu au devenit acum o afacere în toată regula, una care se desfășoară în mediul online.

Astfel, pe site-urile de vânzări, mai multe persoane au postat anunțuri prin care vor să-și găsească clienți pentru banii folosiți în trecut. Culmea, sumele solicitate nu sunt deloc mici, dar cu toate acestea, interesați ar fi cu duiumul. Printre ei sunt colecționari sau anticari.

ADVERTISEMENT

Cum te pot scoate din sărăcie banii de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu!

FANATIK a scris AICI cum mai mulți turiști români s-au folosit de acești bani chiar în concediile pe care le-au petrecut în străinătate. Aceștia le-au oferit ospătarilor sau personalului de la curățenie din hotelurile egiptene bancnote vechi. Nu a durat mult până când întreaga tărășenie a fost descoperită și păcăliții şi-au învăţat lecţia.

Căutarea monedelor şi a bancnotelor din comunism a continuat şi valoarea lor a crescut de la an la an. Interesant este că preţul e dat şi de starea de uzură a banilor, mai ales că bancnotele erau din hârtie şi prea puţine au rămas intacte.

ADVERTISEMENT

Din punctul de vedere al monedelor trebuie spus că acestea aveau în primul rând valoare. Dacă în prezent sunt mai degrabă mărunţiş prin buzunare, atunci erau folosite din plin în magazine.

Cele mai întâlnite erau monedele de 25 de bani, 1 leu şi 5 lei. Pe prima era imprimat un tractor, în timp ce leul avea un tractorist care ara câmpul, dar prezenta şi munţii şi soarele. Cea mai importantă, moneda de 5 lei avea imprimate simbolurile care prezentau industria înfloritoare a țării.

ADVERTISEMENT

Ce bani se vând pe internet

Toate acestea sunt vândute acum pe internet la un preţ ridicat. „Nu vă pot spune că îmi sună telefonul ca într-o centrală, dar să știți că vând. Eu cu asta mă ocup.

Mergeam prin anticariate înainte, căutam prin cărți vechi, oamenii i-au pus bine, la păstrare, apoi a venit Revoluția peste ei, cine știe”, a zis pentru FANATIK Ştefan Andrei, unul dintre cei care vând bani de pe vremea lui Ceaușescu.

ADVERTISEMENT

„Am vândut în ultima perioadă foarte multe monede. De Crăciun, mulți oameni vor să facă astfel de cadouri. Sunt colecționari, pasionați, de toate felurile. Bălcescu a fost numărul 1 atunci, la fel este și acum.

Vă pot spune că am vândut o bancnotă de 100 de lei în stare aproape impecabilă și cu 5 milioane în trecut. Se găsesc greu, au trecut deja atâția ani, fiul meu nici măcar nu știe ce sunt și cum arătau. E născut după Revoluție”, a adăugat acesta.

Pe cel mai mare site de vânzări există numeroase astfel de oferte. O singură monedă este vândută şi cu 30 de lei, în condiţiile în care există şi un lot de 100 de bucăţi în care sunt cuprinse monede de 25 de bani din 1966 şi 1982 şi care costă 100 de lei.

Dacă ne raportăm la bancnote atunci trebuie să ştiţi că cea roz de zece lei poate ajunge şi la 50 de lei, în timp ce una nu foarte uzată de 100 de lei, cea cu Nicolae Bălcescu, ar putea să vă coste chiar şi 500-600 de lei.

Culmea, colecţionari şi doritori sunt, însă oamenii se plâng că nu există marfă suficientă. De aici şi preţul ridicat pe care îl solicită fiecare vânzător în parte.

ADVERTISEMENT