Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 a anunțat, vineri seară, cum se pot face programările în etapa a treia de imunizare, care debutează pe 15 martie.
Conducerea CNCAV, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), anunță totodată și operaționalizarea listelor de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19, tot de la mijlocul lunii în curs.
Potrivit autorităților, în momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare.
Din 15 martie orice cetățean român se poate programa. În prim fază va începe să funcționeze cu o ”listă de așteptare”. Mai exact, fiecare centru de vaccinare are un anumit număr de locuri libere.
Atunci când acele locuri libere se ocupă, se activează automat lista de așteptare. Ca atare, persoanele optează în momentul în care se înscriu în platforma informatică, și își fac cont, să se vaccineze într-un anumit centru. Dacă locurile sunt ocupate, se vor înscrie pe lista de așteptare într-o ordine cronologică.
În ceea ce privește programările la vaccinare, acestea se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, dar şi prin apelarea numărului de call center, iar modalitățile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de așteptare sunt următoarele:
CNCAV anunță, într-un comunicat emis vineri, că notificarea persoanelor aflate pe lista de așteptare se va realiza în funcție de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naționale de vaccinare, și ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:
”Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de așteptare aferentă centrului respectiv.
Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populației cu risc și 25% lucrători din domenii esențiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.
Fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile și angajații din domenii esențiale, cât și pentru populația generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcție de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv”, mai anunță autoritățile.