Fotbal international

Cum trebuie împodobit bradul de Crăciun, dacă ești fotbalist? Harry Kane a avut o idee genială! Foto

11.12.2018 | 15:30
Cum trebuie impodobit bradul de Craciun daca esti fotbalist Harry Kane a avut o idee geniala Foto

Harry Kane de la Totteham a împodobit deja bradul de Crăciun. Soția fotbalistului englez a postat pe o rețea de socializare o poză cu bradul împodobit de cei doi. În vârful pomului în loc de steluță stă cel mai prețios trofeu cucerit de atacant, Gheata de Aur, de la Mondialul din Rusia. Harry Kane a luat această distincție pentru că în vară a fost cel mai bun marcator de la turneul final, cu 6 reușite.

Harry Kane a avut un an 2018 bun. Pe lângă Gheata de Aur de la Campionatul Mondial, englezul a marcat la foc automat și în Premier League, unde sezonul trecut a dat 30 de goluri și a terminat pe locul 2, în spatele egipteanului Mohamed Salah. În acest an, Harry Kane are deja 9 reușite în campionat și se bate pentru titlul de golgheter.

Bradul de Crăciun al lui Harry Kane cu Gheata de aur în vârf

Harry Kane a pus Gheata de Aur în vârful bradului de Crăciun! Barcelona îl vrea pe englez

Bradul împodobit cu Gheata de aur a lui Harry Kane i-a impresionat pe fanii fotbalistului, care au apreciat ideea genială a acestuia. “Harry e maestru!” sau “Ai nevoie de mai multe Ghete de Aur”, au fost câteva remarci ale fanilor. Unul dintre ei  i-a făcut și o sugestie “Vino la Barcelona, vei lua mai multe Ghete ca asta!”  a scris suporterul spaniol.  FC Barcelona – Tottenham , ora 22:00, este meciul decisiv în Liga Campionilor. Englezii au nevoie să câștige pe Nou Camp pentru a merge în optimile competiției.

Poza cu bradul de Crăciun postată de soția fotbalistului a avut următorul mesaj: “Globuri de aur, steluțe și ghete”. Harry Kane este unul dintre cei mai prolifici marcatori din campionatele importante ale Europei și a atras atenția cluburilor mari, care îl vor cu orice preț. Ultimul pe listă este FC Barcelona, care vrea să se asigure după ce Luis Suarez, ajuns la 32 de ani, nu va mai face față. Presa engleză scrie că spaniolii sunt dispuși să dea până la 200 de milioane de euro pe atacant.

  • 117 goluri a marcat Harry Kane în Premier League până acum, la cei 25 de ani ai săi