News

Cum trenează procesele în România. După ani de judecată, un bărbat care l-a lovit cu bâta în cap pe un şofer scapă doar cu daune morale

În București, de la un loc de parcare se poate ajunge la o bătaie în toată regula, ce uneori poate avea consecințe drastice, iar procesul poate dura ani în şir până la o decizie finală.
09.08.2021 | 13:24
Cum treneaza procesele in Romania Dupa ani de judecata un barbat care la lovit cu bata in cap pe un sofer scapa doar cu daune morale
ADVERTISEMENT

Unul dintre aspectele care pun justiția din România într-o lumină nefavorabilă este durata aproape interminabilă a soluționării dosarelor. Astfel, a devenit un fapt comun ca spețe care nu necesită o instrumentare deosebită să fie soluționate în termeni de ani, și nu de luni, așa cum ar fi normal. Un astfel de exemplu este de altfel și dosarul Colectiv, care trenează într-un mod nepermis. Bineînțeles, un factor care a agravat această tendință este reprezentat și de criza de personal cu care se confruntă sistemul, dar asta nu explică întru totul bâlbele justiției din România, cazul Caracal și durata nepermis de mare a pronunțării unei soluții în această speță nefiind decât un alt exemplu nefericit în acest sens. Cât despre cazul recent al motociclistului care a omorât un tânăr care se plimba pe trotinetă și care, așa cum publicația noastră a dezvăluit, mai are un dosar pentru ucidere din culpă care trenează din anul 2014!!, acest lucru nu face altceva decât să ilustreze, din nou, cât de greu se mișcă justiția din România. Dincolo de acest aspect, însă, inclusiv soluțiile pronunțate sunt de multe ori îndoielnice, disproporționate în raport cu gravitatea faptei în defavoarea victimelor, după cum o demonstrează și cazul următor.

28 noiembrie 2017. Undeva pe bulevardul Basarabia în direcția Piața Muncii, se creează o învălmășeală de neînțeles. Un cetățean îl împinge pe altul cumva din dreptul unei mașini pe care cel dintâi o parcase undeva unde nu trebuia, în vreme ce al doilea cetățean, cel împins, se prăvălește la pământ. Sigur, o scenă care probabil că se petrece zilnic de mii de alte ori pe tot curpinsul țării, doar că, în cazul de față, lucrurile nu s-au oprit aici.

ADVERTISEMENT

Parcările, eternul casus belli românesc

Cetățeanul tumefiat în urma loviturii primite. Sursa foto: Fanatik

Cetățeanul prăvălit la pământ, 60+ ani, intră deodată în curtea aflată în spatele său și revine de acolo cu un fel de trunchi de copac, deși denumirea mai corectă ar fi o ghioagă, cu care îl izbește în cap pe primul, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani. Dar nu oricum. Tare. Atât de tare încât îi provoacă un hematom semnificativ la câteva secunde după lovitură. Puneți la socoteală faptul că cel lovit era însoțit de soție și copilul de aproximativ doi ani, minorul aflându-se în mașină, văzând scena și reacționând firesc pentru un copil de o asemenea vârstă. Adică speriindu-se, bineînțeles, teribil.

Asta pentru a nu mai pomeni faptul că motivul pentru care omul parcase mașina tocmai în acel loc era acela că își ducea copilul la investigații medicale la spitalul Victor Gomoiu. Adăugați la asta faptul că făptașul nu avea absolut niciun drept să revendice respectivul loc de parcare (casus belli al acestei scene specific românești), dar și că, lucrul cel mai alarmant, a reacționat fără absolut nicio preocupare pentru faptul că lovitura ar fi putut fi cauzatoare de moarte, doar un noroc fabulos făcând ca aceasta să nu pună în pericol viața celui lovit.

ADVERTISEMENT

În continuare, cursul justiției române a trecut la audierea celor implicați. De aici au început problemele, însă, pentru că nu mai puțin de două sesiuni de recunoaștere facială, ratate de altfel, s-au întins pe durata de doi ani, comisarul care instrumenta fapta invitând ulterior martorul, invocând diverse vicii de procedură de neînțeles pentru un om obișnuit, chiar și la o a treia rundă de audieri, în cursul cărora să se refacă (!!!) recunoașterea facială.

Petiția adresată Poliției Capitalei, rămasă fără răspuns

Deși, ceea ce la o primă vedere ar putea părea fie un simplu caz de incompetență, fie un viciu de procedură, este oarecum ușor de înțeles, iar asta din simplul motiv că Poliția Română nici măcar un print ca lumea nu poate să dea. Astfel, în momentul în care martorului i s-au pus niște fotografii în față, ele erau aproape negre, dacă aveai un pic de probleme cu vederea, prin urmare, riscând să zici că oricare dintre imagini e a suspectului, sau, după caz, a reclamantului.

ADVERTISEMENT

Iar asta n-ar fi încă nimic, dar nici dosarul (11006/P/2017) nu reflecta întru totul realitatea, întrucât suspectul pretindea că a lovit victima cu o creangă, ceea ce era, bineînțeles, total neadevărat.

Asta pentru a nu mai pomeni că încercarea făptașului de a-și scoate certificat medico-legal pentru niște vânătăi căpătate în urma căderii pe caldarâm, cădere destul de ușoară de altfel, era absolut halucinantă, sub aspect penal acestea neputând fi comparate ca gravitate cu cea pe care o provocase el însuși victimei! Și, parcă pentru a pune gaz peste foc, mai trebuie spus că, la scurt timp după comiterea faptei, încadrarea celor doi participanți la eveniment a devenit identică, părții vătămate acordându-i-se calitatea de suspect, calitate „avansată” ulterior la cea de inculpat!

ADVERTISEMENT

În fine, până la urmă trebuie spus că, trei ani și o pandemie mai târziu, încadrarea celui lovit a fost, în sfârșit, schimbată la loc în parte vătămată, dar asta după foarte multe tergiversări și, în cele din urmă, intervenția procurorului de caz.

Contrariat de acest mers al lucrurilor, trebuie spus că, într-un final, martorul s-a prezentat în audiență la adjunctul comandantului secției 9 Poliție (cea pe raza căreia se petrecuse fapta, secție situată în Pantelimon) în încercarea de a afla cum este posibil ca instrumentarea unei spețe cu un grad de dificultate relativ redus să se întindă pe durata a aproape patru ani!

În loc de a primi un răspuns, însă, acesta a fost trimis să adreseze o petiție în scris către Poliția Capitalei, urmând ca ulterior să primească un răspuns. Nici vorbă. Termenul legal de 30 de zile a fost depășit cu mult, martorul primind în schimb o scrisoare (la Poștă!) prin care însuși șeful Secției 9 Poliție îi transmitea faptul că petiția fusese înaintată către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Răspuns primit de la Secţia 9 de poliţie
Răspuns primit de la Secţia 9 de poliţie

Cu toate acestea, întrebările adresate de martor în petiție rămâneau în aer, și anume: cum este posibil ca o speță relativ simplă să fie instrumentată pe o perioadă de aproape 4 ani? Este firesc acest termen? Care este termenul mediu de soluționare a unui dosar la secția 9 Poliție? Este normal ca încadrarea unui om lovit în cap cu o ghioagă să fie cea de inculpat? Și, nu în ultimul rând, efortul șefului Secției 9 Poliție de a pune o scrisoare la Poștă, fie ea și conținând un răspuns standard, nu îl depășea pe cel de a scrie un email?

Lovitura pasibilă a fi cauzatoare de moarte, sancționată cu daune morale

Iată, prin urmare, un caz în care o instituție aflată în slujba cetățeanului alegea să nu comunice cu acesta, deși întrebările respective fuseseră adresate, firește, legal, în temeiul legii 544/2001 privind informațiile de interes public. Cât despre verdict, acesta a venit și el într-un final, constând în una bucată an de închisoare pentru făptaș, atenție însă, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, plus daune morale în valoare de 5000 de lei, plus plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1000 de lei, plus plata unor daune materiale (în fapt, decontarea de servicii medicale) în valoare de 130 de lei. Asta în condițiile în care pedeapsa maximă posibilă într-un astfel de caz este (dacă nu produce urmări grave) de doi ani de închisoare. Altfel, pedeapsa pentru un prejudiciu estetic grav și permanent, sau pentru punerea în primejdie a vieții persoanei, poate ajunge până la 7 ani de închisoare.

Bine, și cum rămâne cu micul, dar importantul detaliu conform căruia făptașul aplicase o lovitură pasibilă de a fi cauzatoare de moarte, în urma căruia un copil putea să rămână orfan de tată? Păi, e simplu, nu rămâne nicicum, vârsta înaintată a autorului faptei fiind, se pare, unul dintre motivele pentru care pedeapsa aplicată este atât de blândă și devenind, în felul acesta, o circumstanță atenuantă.

Cât despre al doilea motiv, acesta este ceva mai complicat și ține, ei bine, de eterna incompetență a statului român. Bine, dar de ce?, vă veți întreba. Păi este simplu, pentru că statul român pur și simplu nu are suficiente locuri în pușcării încât să închidă pe oricine după gratii, iar construcția penitenciarelor noi se lasă, evident, așteptată.

Să fim bine înțeleși: nu spune nimeni că munca polițiștilor este simplă, recentul caz petrecut, culmea, chiar la secția 9, în care un polițist a fost înjunghiat în timp ce atacatorul făcea live pe Facebook, demonstrând exact acest lucru, dar pe de altă parte cetățeanul trebuie, cumva, să aibă senzația că această instituție lucrează în folosul lui.

Deși mai greu, justiția română își urmează în cele din urmă cursul

Concluzia? În cazul fericit, dacă există suficient de multă răbdare, justiția din România își urmează în cele din urmă cursul, desi este adevărat că foarte greu. În cazul nefericit, însă, unele dosare ajung în cele din urmă să nu mai capete nicio soluție. De ce? Simplu, pentru că, după cum a declarat Ramona Bîrsan, avocata care a reprezentat victima în acest caz, „Din practică, multe părți vătămate sunt sfătuite să se împace sau sa retragă plângerea penală”.

Iată, deci, cum se face dreptate la firul ierbii în România anului 2021, asta deși Poliția Română nu este breasla cu cele mai mici salarii din România. Să presupunem că ar fi, însă. Nu depun acești oameni un jurământ? Nu promit ei să ne apere de infractori? Ba da, bineînțeles că da.

Iată însă că realitatea din teren este cu totul alta, iar domnul Lucian Bode, deși a promis – ultimul dintr-o serie lungă de Miniștri de Interne care spune același lucru – că schimbă lucrurile într-o instituție prăfuită și anesteziată de vicii de procedură, patronează un sistem care, iată, permite ca la nivelul de granularitate al cetățeanului justiția să fie mai mult absentă.

Iar la final, merită subliniat faptul că în locul cetățeanului asaltat puteam fi oricând noi. Oricare dintre noi.

ADVERTISEMENT