Într-un dialog la Digi Sport, președintele Andrei Nicolescu a anunțat că noua siglă trebuie să fie pe placul fanilor, și nu vrea să aibă contre cu fanii în viitor pentru ce va însemna brandul dinamovist. Așadar, fanii trebuie să se înarmeze cu răbdare, pentru că în viitor vor avea parte de o stemă pe care să o agreeze.
„Cum aș vrea să arate? Să le placă fanilor. Eu am o idee din primul research care a fost făcut. Am înțeles că trebuie să fie niște simboluri care fac parte din istoria lui Dinamo. Mai departe, cum se amestecă, cum se desenează…”, a declarat Andrei Nicolescu la Digi Sport.
În discuție a intervenit Ionel Dănciulescu. Fostul atacant al „câinilor” crede că se dă prea mare importanță acestui subiect. „Eu n-am absolut nicio problemă cu sigla. Îmi place, știe de la prima discuție pe care am avut-o. Singura problemă e că nu au avut o discuție cu suporterii.
Mă interesează mai mult ce facem noi ca echipă. Îți aduci aminte ce s-a întâmplat la Juventus? Că sunt fan Juventus. Știi ce s-a întâmplat? Au zis că dau foc la stadion. Sunt 20.000 și ceva de abonamente vândute. Asta spun: te obișnuiești cu orice”, a completat fostul jucător.
Pentru a reface stema, dinamoviștii au avut de ales între 10 firme și au optat pentru una din Cluj-Napoca, potrivit Prosport. În trecut, Nicolescu insista că noua stemă nu poate fi făcută cu „Inteligență Artificială” sau alte „prostii gen Chat GPT”, fiind nevoie de o expertiză reală și de consultări cu fanii.
„Suntem destul de departe, în sensul în care agenția a fost aleasă, există și un cadru foarte bine stabilit cum se va merge pe repede înainte pentru ca agenția să poată să propună identități. Există și un cadru stabilit pentru a putea pune la dispoziția suporterului reprezentativ al lui Dinamo capacitatea de a vota și de a-și exprima opinia despre ce identitate i se pare mai semnificativă și mai emblematică pentru istoria și pentru clubul Dinamo.
Dar, în același timp, suntem acolo unde spuneam și acum 2-3 luni. Lumea mă înjura și mă lua în derâdere. Este un proces complex care, dacă vrem să fie făcut ca lumea, durează. N-o să se poată niciodată în cinci minute, cu inteligența artificială și alte porcării. Este un proces care va dura. Sper să dureze mai puțin de un an, dar se pare că va dura mai mult de un an”, declara Andrei Nicolescu pentru canalul Dinamo – Puls Alb-Roșu.