Noile taxe vamale anunțate de Administrația Trump amenință economia europeană și afectează inclusiv România. Chiar dacă exporturile directe ale țării noastre către Statele Unite reprezintă doar aproximativ 2% din totalul exporturilor naționale, impactul indirect al acestor măsuri riscă să fie mult mai mare.
România este strâns legată de partenerii săi europeni, care la rândul lor au legături comerciale puternice cu SUA. Mai multe sectoare-cheie din economia românească pot avea pierderi majore. Industria auto, sectorul mobilei, produsele din lemn, articolele din oțel și fier, echipamentele industriale sau chiar industria alimentară sunt doar câteva dintre domeniile vizate indirect de noile tarife americane.
Acestea fac parte din lanțuri globale de aprovizionare, iar orice dezechilibru în comerțul internațional se răsfrânge rapid și asupra companiilor românești. Directorul Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, atrage atenția că România poate fi afectată „masiv” din cauza faptului că 70% din exporturile noastre merg spre țări membre UE, scrie Agerpres.
Bursa de Valori București a reacționat imediat la noile informații venite din SUA. Indicii principali au deschis ședința de joi în scădere, semn că investitorii sunt neliniștiți. BET, indicele principal care reflectă evoluția celor mai importante companii listate, a înregistrat o scădere de 0,71%, iar alți indici precum BET-Plus, BET-XT sau BET-BK au înregistrat de asemenea scăderi semnificative, de până la 0,79%.
Radu Burnete a transmis că în acest moment Concordia analizează efectele posibile ale noilor măsuri. Organizația discută deja intern cu companiile membre pentru a calcula cât de mare va fi impactul real. Potrivit acestuia, este esențial ca statele Uniunii Europene să aibă o reacție unitară și bine coordonată, pentru a putea contracara măsurile unilaterale ale Administrației Trump.
„Aşteptăm să vedem cum va reacţiona piaţa internaţională şi cum vor răspunde celelalte state membre ale Uniunii Europene. Este important să existe coordonare între ţările membre UE. În acest moment, la Concordia, avem discuţii interne cu membrii noştri pentru a calcula impactul acestor tarife. Partea bună a lucrurilor este că suntem membri UE, o piaţă uriaşă pentru noi”, a punctat Radu Burnete.
Decizia președintelui american a fost prezentată miercuri, sub forma unui set de „tarife reciproce”, cu scopul declarat de a revitaliza industria americană și a pune capăt, după cum a afirmat chiar el, „jefuirii” Statelor Unite. Tarifele impuse Uniunii Europene sunt de 20% și vizează o gamă largă de produse, cu potențial de a destabiliza echilibrul comercial internațional.
În timp ce România nu se află printre țintele directe ale acestor măsuri, legăturile strânse cu economiile occidentale o transformă într-o victimă colaterală. Așadar, economia românească poate resimți șocul indirect al acestor taxe, prin efectele pe care le vor avea asupra partenerilor noștri din UE, care exportă masiv către SUA.