Debutul de toamnă a fost mai degrabă o vară prelungită. Veștile sunt însă diferite atunci când vorbim despre iarna 2023-2024 în România. Prima ninsoare nu este deloc departe, iar sezonul rece va fi unul diferit de precedentele, care au fost anormale.
Finalul lunii septembrie a adus în România maxime apropiate sau care au trecut de pragul caniculei. S-au depășit frecvent 30 de grade, iar în unele zone au fost și temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
În continuare, și debutul lunii octombrie este dominat tot de vreme de vară. Treptat, de la o zi la alta, toamna se va instala în țara noastră. Astfel, meteorologii ANM spun că încă de săptămâna viitoare vor apărea câteva semne ale sezonului mai rece.
Ca de obicei, ele se vor vedea cel mai bine în zonele înalte. Pe timpul nopților și al dimineților, la munte, temperaturile vor fi la pragul înghețului. Tot aici vor apărea și primele ninsori, deocamdată pe creste.
Meteorologii răspund în această perioadă și la întrebarea pe care și-o pun toți iubitorii sezonului rece: ”Cum va fi, de fapt, vremea în iarna 2023-2024 în România?”
Ultimii ani au adus în țara noastră o vreme atipică. Zăpadă am avut, în general, doar la munte. Locuitorii zonelor de câmpie nu s-au putut bucura de ierni în adevăratul sens al cuvântului.
Încă din vară, specialiștii au precizat că fenomenul meteorologic El Nino a început să afecteze Oceanul Pacific. Acest aspect influențează circulația atmosferică în mai multe regiuni ale lumii și ar putea contribui la modificări radicale în sezonul rece.
Meteorologul Simona Căpșună oferă vești excelente pentru împătimiții iernilor cu zăpadă și frig. Aceasta afirmă, pentru Observator News, că El Nino va aduce în România o iarnă ceva mai aproape de cea normală. Ninsori consistente se așteaptă și în Scandinavia, zona alpină, şi în sud-estul Europei.
Între timp, zilele care urmează nu sunt alarmante. Deocamdată, rămânem cu o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Nici ploile nu vor crea probleme în octombrie, una care nu este o lună bogată în precipitații.