News

Cum va fi desemnat viitorul prim-ministru britanic. Lista posibililor succesori ai lui Boris Johnson

Particularitățile sistemului politic din Marea Britanie fac ca desemnarea viitorul prim-ministru să fie un proces de durată, iar rezultatul este greu de anticipat, existând mai mulți conservatori cotați cu șanse.
07.07.2022 | 18:45
Cum va fi desemnat viitorul primministru britanic Lista posibililor succesori ai lui Boris Johnson
Boris Johnson, Jeremy Hunt și Liz Truss. Colaj Fanatik/Sursa Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cum Marea Britanie este un stat fără o constituție scrisă, procedura de înlocuire a unui prim-ministru demisionar nu este codificată într-o lege fundamentală. De altfel, premierul nu are, cel puțin teoretic, atribuții proprii, el doar exercitând atribuții pe care le are suveranul. Astfel că procedura de desemnare a urmașului lui Boris Johnson în Downing Street este una care se bazează pe cutume decât pe legi scrise.

O procedură complexă și greoaie

Primul-ministru britanic este desemnat în funcție de capacitatea sa de a obține o majoritate în Camera Comunelor. În momentul de față, o asemenea majoritate există, fiind cea reprezentată de către membrii Parlamentului care provin din Partidul Conservator. În aceste condiții, viitorul premier va fi propus potrivit regulilor interne din acest partid, majoritatea acestora datând din anii 60.

ADVERTISEMENT

Există două faze ale desemnării de către conservatori a unui nou lider care, automat, va ocupa și funcția de prim-ministru. Inițial, aspiranții la această funcție, obligatoriu selectați doar din rândurile membrilor conservatori ai Camerei Comunelor, trebuie să-și anunțe intenția de a candida odată cu semnăturile de susținere a cel puțin opt colegi de-ai lor.

Candidaturile sunt urmate de o serie de voturi în interiorul grupului parlamentar conservator. În prima rundă, sunt eliminați candidații care nu obțin cel puțin 5% din voturile parlamentarilor conservatori. În a doua, pragul crește la 10%. Ulterior, este eliminat pragul minimal, dar ultimul clasat este scos din cursă într-o serie de voturi care continuă până când rămân doar doi candidați.

ADVERTISEMENT

Din acest moment, în faza a doua, decizia trece de la parlamentarii conservatori la simplii membri de partid, cu vechime de cel puțin trei luni, care vor alege prin vot unul dintre cei doi candidați rămași în cursă.

Calendarul competiției este fixat de un comitet intern al conservatorilor și este de așteptat ca procesul să dureze, fapt ce explică de ce Boris Johnson a anunțat că va sta în funcție până la toamnă. În 2019, când Johnson a fost desemnat lider al Partidului Conservator în locul Theresei May, au avut loc cinci runde de vot în interiorul grupului parlamentar care s-au desfășurat între 7 și 20 iunie. După stabilirea celor doi finaliști – Boris Johnson și Jeremy Hunt, votul membrilor Partidului Conservator s-a întins pe durata a 30 de zile, astfel că Johnson a fost desemnat ca premier de către regină abia pe 23 iulie 2019.

ADVERTISEMENT

Pronosticuri la casele de pariuri

Pe lângă durata mare, sistemul de alegere a viitorului premier mai are o caracteristică, anume că eliminarea succesivă a candidaților face ca rezultatul final să fie greu de anticipat, depinzând de negocierile dintre facțiunile conservatoare din Parlament.

Din acest motiv, procesul este unul palpitant și pentru împătimiți jocurilor de noroc, casele de pariuri din Marea Britanie publicând deja cote pentru diverși lideri conservatori care ar putea să-l înlocuiască de Johnson, transmite Bloomberg. De exemplu, Sky Bet o vede favorită pe Penny Mordaunt, cu o cotă de 4/1, urmată de Rishi Sunak, Ben Wallace, Liz Truss și Sajid Javid. Pariurile cele mai riscante sunt socotite cele pe Nadhim Zahawi și Jeremy Hunt, cu cote de 9/1, respectiv 12/1. Cotele de casele de pariuri nu coincid neapărat cu analizele presei britanice. De exemplu, The Guardian îi dă cu un scor egal, de 6 puncte din 10, pe Ben Wallace, Penny Mordaunt și Rishi Sunak, urmați, cu câte 5 puncte, de Sajid Javid și Liz Truss, în timp ce alți potențiali candidați au scoruri mai mici.

ADVERTISEMENT

Ca lucrurile să fie și mai complicate, sondajele făcute în rândul membrilor de partid încurcă și mai mult lucrurile. Un sondaj YouGov, realizat ieri și în cursul dimineții de astăzi printre 700 de membri ai Partidului Conservator, arată că preferințele simplilor membri sunt foarte divizate, niciunul neavând mai mult de 13% din opțiuni. Însă lucrurile se schimbă radical când cei intervievați au fost invitați să aleagă dintre doi lideri conservatori care ar putea să ajungă la votul final, al membrilor de partid. În acest caz, Ben Wallace ar câștiga detașat, indiferent de adversarul său. Însă asta cu condiția să reușească intrarea în finală, după voturile din interiorul grupului conservator din Camera Comunelor.

Cinci posibili succesori pentru Boris Johnson

Prezentăm mai jos o parte dintre liderii cotați cu șanse reale la succesiunea lui Boris Johnson.

Ben Wallace

A devenit foarte popular printre membrii de partid în calitate de ministru al Apărării, el gestionând evacuarea civililor britanici din Afganistan și ajutorarea Ucrainei în războiul cu Rusia. Originile sale scoțiene ar putea fi utile conservatorilor, în condițiile în care Partidul Național Scoțian invocă din nou convocarea unui nou referendum de secesiune față de Anglia. Însă marele semn de întrebare este dacă Wallace își dorește să fie ministru.

Penny Mordaunt

A fost ministru al Apărării în cabinetul Theresa May, dar a fost demisă de Boris Johnson întrucât la alegerile interne din 2019 l-a susținut pe Jeremy Hunt, adversarul de atunci al premierului demisionar. Ulterior, a revenit în cabinet ca ministru al Comerțului Exterior. Cu o susținere puternică în rândurile militanților conservatori, Mordaunt a fost printre cei mai critici miniștri la adresa lui Johnson în scandalul Partygate.

Rishi Sunak

Fost cancelar în cabinetul Johnson, echivalentul britanic al ministrului de Finanțe, a fost considerat un politician în ascensiune al Partidului Conservator, mai ales după măsurile de susținere a salariaților și mediului de afaceri luate la începutul pandemiei de Covid-19. Însă popularitatea sa a început să scadă după ce a majorat contribuțiile sociale, iar candidatura sa ar putea fi afectată de faptul că a fost printre persoanele amendate pentru că au participat la petrecerile din pandemie din Downing Street 10.

Sajid Javid

A ocupat funcția de cancelar înaintea lui Sunak, însă a demisionat în urma uni conflict cu Johnson. S-a reîntors apoi în cabinet în vara anului 2021 ca ministru al Sănătății, în perioada în care Marea Britanie se confrunta cu pandemia. Se poate spune că a accelerat demisia lui Boris Johnson prin demisia anunțată în urmă cu câteva zile, când a invocat considerente de integritate.  Popularitatea sa este însă limitată în rândurile conservatorilor fiind printre puținii lideri tory care au susținut rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Liz Truss

Ocupă în acest moment funcția de ministru de Externe, fiind cel mai vechi membru al cabinetului britanic, cu funcții deținute încă de pe vremea când premier era David Cameron. Foarte activă pe rețelele de socializare, Truss încearcă să-și construiască o reputație de femeie dură, pe modelul lui Margaret Thatcher, idolul conservatorilor britanici. A evitat să-și critice șeful, pe Boris Johnson, fapt ce ar putea să-i aducă susținerea simpatizanților acestuia în competiția internă din partid.

ADVERTISEMENT
Ce cadou de nuntă a primit George Simion de la Gigi Becali: „Cred...
Ce cadou de nuntă a primit George Simion de la Gigi Becali: „Cred că au fost 2 tone. Am trecut tot în declarația de avere!” » De ce l-a luat în partid
Victor Ponta dorește să organizeze un turneu de golf la București. Ce instituție...
Victor Ponta dorește să organizeze un turneu de golf la București. Ce instituție subordonată Guvernului a respins cererile formulate de firma sa de consultanță
Revista Taifasuri 1.005! Antrenor „angelic” la Atletico Textila – Angel Popescu! Editorial Fuego!...
Revista Taifasuri 1.005! Antrenor „angelic” la Atletico Textila – Angel Popescu! Editorial Fuego! Diete de vedete, rețete, horoscop, matrimoniale!
COVID-19 poate crește riscul de atacuri de cord, accident vascular cerebral și decese...
COVID-19 poate crește riscul de atacuri de cord, accident vascular cerebral și decese timp de trei ani după infecție
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu...
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! Incredibil!
Daria și Raris, copiii lui Cătălin Crișan, își deschid inima: ”A făcut tot...
Daria și Raris, copiii lui Cătălin Crișan, își deschid inima: ”A făcut tot ce i-a stat în putință ca să nu ne lipsească nimic.” Exclusiv
Andreea Bălan, pe aceeași scenă cu tatăl ei! Cum se simte Săndel Bălan...
Andreea Bălan, pe aceeași scenă cu tatăl ei! Cum se simte Săndel Bălan și cu ce se mai ocupă: “Analizele sunt bune”. Exclusiv
Legi cu iz electoral, promovate pe agenda Parlamentului pe final de mandat. Proiectul...
Legi cu iz electoral, promovate pe agenda Parlamentului pe final de mandat. Proiectul legislativ promovat de Vlad Piedone
Cine este Paul Neagu, antrenorul acuzat de DIICOT că a obligat sportive să...
Cine este Paul Neagu, antrenorul acuzat de DIICOT că a obligat sportive să se prostitueze. Se laudă cu prietenia Prințului Albert al II-lea de Monaco
Cât de mult l-a schimbat Meghan Markle pe Harry: Era distractiv
Cât de mult l-a schimbat Meghan Markle pe Harry: Era distractiv
Florin Piersic l-a certat pe Valeriu Gheorghiță pentru că s-a căsătorit cu Monica...
Florin Piersic l-a certat pe Valeriu Gheorghiță pentru că s-a căsătorit cu Monica Bîrlădeanu: „N-a avut și el altă treabă decât să se însoare”
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! ZI DECISIVĂ AZI
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! ZI DECISIVĂ AZI
Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena. Miliardarul acuză probleme de sănătate
Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena. Miliardarul acuză probleme de sănătate
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54...
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului...
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru. De ce a izbucnit în lacrimi Mirabela Dauer „Mi-am dorit foarte tare să...”