Cum va schimba lumea al doilea mandat al lui Trump. Cine îi va tempera impulsurile și cum vor arăta relațiile SUA cu aliații și adversarii săi

Politologul american Peter D. Feaver, profesor de științe politice la Universitatea Duke, susține într-un articol publicat în prestigioasa Foregin Affairs la două zile după victoria lui Donald Trump în alegerile de marți că, în lumina primului său mandat, putem face o serie de predicții despre cum ce de-al doilea mandat al său va schimba scena internațională.

Certitudinile celui de-al doilea mandat al lui Trump

Profesorul american este de părere că victoria lui Trump în 2016 a fost mult mai surprinzătoare, notând că o mare parte a dezbaterilor din săptămânile de după ziua alegerilor au gravitat în jurul întrebărilor privind modul în care va guverna și cât de radical ar putea încerca să modifice rolul Statelor Unite în lume. Din cauza imprevizibilității, a stilului dezordonat și a gândirii mai puțin coerente a lui Trump, unele dintre aceste întrebări rămân deschise și astăzi.

Acesta notează că avem mult mai multe informații acum, după patru ani în care l-am văzut conducând, după alți patru ani în care i-am analizat mandatul și după un an în care am asistat la cea de-a treia sa campanie pentru Casa Albă. „Cu aceste date, este posibil să facem unele previziuni cu privire la ceea ce Trump va încerca să facă în al doilea mandat. Necunoscutul cunoscut este cum va reacționa restul lumii și care va fi rezultatul final”, scrie politologul american, notând că există două certitudini în privința celui de-al doilea mandat al lui Trump.

„În primul rând, la fel ca în primul mandat al lui Trump (și ca în toate administrațiile prezidențiale), personalul va modela politica, iar diverse facțiuni se vor lupta pentru influență – unele cu idei radicale privind transformarea statului administrativ și a politicii externe americane, altele cu opinii mai convenționale.

Digi24.ro

Victor Ponta: „Nu o voi vota pe Elena Lasconi, nu e pregătită să fie președinte.” Ce spune despre Călin Georgescu

Cu toate acestea, de data aceasta, facțiunile mai extreme vor avea întâietate și își vor folosi avantajul pentru a elimina vocile mai moderate, pentru a goli rândurile profesioniștilor civili și militari pe care îi consideră „deep state” și, probabil, pentru a folosi pârghiile guvernului pentru a-i urmări pe adversarii și criticii lui Trump”, scrie profesorul Peter D. Feaver.

A doua certitudine ar fi aceea că esența abordării lui Trump în materie de politică externă – tranzacționismul gol-goluț – rămâne neschimbată. Însă, subliniază autorul american, contextul în care va încerca să pună în aplicare această formă idiosincratică de negociere s-a schimbat dramatic: lumea de astăzi este mult mai periculoasă decât era în timpul primului său mandat.

„Retorica de campanie a lui Trump a descris lumea în termeni apocaliptici, prezentându-se pe sine și echipa sa drept realiști duri care au înțeles pericolul. Dar ceea ce au oferit nu a fost atât realism, cât realism magic: un set de laude fanteziste și nostrumuri superficiale care nu reflectau o înțelegere reală a amenințărilor cu care se confruntă Statele Unite.

Faptul că Trump poate, de fapt, să protejeze interesele americane în acest mediu complex poate depinde de cât de repede el și echipa sa vor renunța la caricatura din campanie care a convins puțin mai mult de jumătate din electorat și vor înfrunta lumea așa cum este ea cu adevărat”, arată sursa citată.

Digisport.ro

Soția lui Duckadam a spus care e singura avere a ”Eroului de la Sevilla”. Emoționant: ”M-a pregătit de când m-a luat de soție”

Cine îi va controla impulsurile lui Trump

Profesorul american scrie că prima sarcină cu care se va confrunta Trump va fi tranziția oficială. Chiar și în cele mai bune circumstanțe, aceasta este o manevră birocratică dificil de executat și este îndoielnic că va decurge fără probleme de această dată. Trump și-a manifestat deja disprețul față de acest proces și, pentru a evita să fie supus unor constrângeri etice stricte, a refuzat până acum să coopereze cu Administrația serviciilor generale, care furnizează infrastructura care permite unui guvern în așteptare să obțină informațiile de care are nevoie pentru a fi pregătit în prima zi.

Cu toate acestea, absența unei tranziții tradiționale ar putea să nu încetinească atât de mult viitoarea administrație, deoarece aceasta a externalizat deja cea mai mare parte a activității către infamul Proiect 2025 al Fundației Heritage și către proiectul de tranziție mai puțin cunoscut al Institutului America First. Munca depusă de adevărații credincioși MAGA în cadrul acestor proiecte este mult mai importantă și mai indicativă pentru ceea ce va face viitoarea administrație Trump decât orice lucru dezvoltat de efortul nominal de tranziție coprezidat de fostul congresman Tulsi Gabbard și Robert F. Kennedy, Jr.

„Tranziția va fi și mai puțin consecventă dacă echipa Trump își va pune în aplicare planurile de a renunța la verificările de fond ale FBI și, în schimb, președintele va acorda autorizații de securitate numai pe baza verificărilor interne din campanie, permițându-i lui Trump să împiedice ca alegerile sale preferate în materie de personal să fie blocate de orice schelet din dulapurile acestora.

O astfel de măsură radicală ar fi probabil legală, dar numai după învestirea lui Trump. Între timp, capacitatea administrației demisionare Biden de a se coordona cu noua echipă Trump în mod tradițional ar fi limitată, deoarece angajații lui Trump nu ar avea autorizații”, arată sursa citată.

Acest lucru va conta și mai mult dacă Trump decide să pună în funcții de conducere unele dintre personajele marginale care domină acum cercul său interior. Chiar dacă Trump nu pune în aplicare cele mai nebunești noțiuni pe care le-a lansat în timpul campaniei – de exemplu, Herschel Walker, fotbalist pensionar și candidat eșuat la Senat în 2022, nu va fi însărcinat cu apărarea antirachetă -, el ar putea aduce în funcții de securitate națională persoane precum generalul în retragere Michael Flynn sau Steve Bannon, ale căror probleme cu legea le-ar bloca în mod normal accesul la serviciul în statul securității naționale.

Oricum ar fi, el va veni cu o echipă hotărâtă să pună în aplicare multe dintre schemele pe care figuri mai puțin radicale au reușit să îl convingă pe Trump să nu le pună în aplicare în primul său mandat. De exemplu, după ce a pierdut alegerile din 2020, Trump a vrut să impună o retragere precipitată din Afganistan în ultimele sale săptămâni ca comandant suprem: același tip de retragere dezastruoasă pe care președintele Joe Biden a autorizat-o o jumătate de an mai târziu. Dar când unii membri ai echipei sale de securitate națională au subliniat riscurile acestei manevre, Trump a cedat.

Consilierii de securitate ai lui Trump

În timpul primului său mandat, persoanele numite de Trump în funcții politice din domeniul securității naționale au putut fi încadrate într-una din trei categorii. Prima, și poate cea mai mare, a fost formată din persoane cu expertiză reală care ar fi putut obține posturi într-o administrație republicană normală, deși probabil cu câteva niveluri mai jos decât cele pe care au ajuns să le ocupe în lumea lui Trump.

Aceștia au încercat să pună în aplicare agenda președintelui cât de bine au putut în mijlocul haosului, iar majoritatea lucrurilor bune care s-au întâmplat le pot fi atribuite: de exemplu, efortul de a transforma retoricul „pivot spre Asia” al fostului președinte Barack Obama într-o realitate, cu parteneriate strategice semnificative în regiunea Indo-Pacific, a avut loc în cea mai mare parte sub radarul lui Trump și a continuat pe căi similare în administrația Biden, avansate de strategi cu aceleași idei.

Un grup mai mic, dar mult mai influent, a fost format din înalți funcționari veterani care aveau idei fixe cu privire la direcția în care ar trebui să se îndrepte politica de securitate națională și credeau că pot obține aceste rezultate în ciuda hiper-transacționalismului lui Trump, subliniind modul în care politica alternativă ar semnala slăbiciune.

Printre exemple se numără H. R. McMaster și John Bolton, care au fost al doilea și, respectiv, al treilea consilier pentru securitate națională al lui Trump. În memoriile lor, aceștia subliniază ceea ce au considerat a fi realizări politice autentice: McMaster l-a convins pe Trump să accepte o creștere a numărului de trupe americane în Afganistan în 2017, iar Bolton l-a convins pe Trump să se retragă din acordul nuclear cu Iranul în 2018.

Dar McMaster, Bolton și toate celelalte personalități de rang înalt care au adoptat această abordare au sfârșit prin a părăsi administrația după ce au recunoscut că Trump va găsi întotdeauna o modalitate de a se desprinde de ham, subminând orice bine politic pe care credeau că l-ar putea obține.

„Chiar și unii dintre cei care au reușit să ajungă la inaugurarea lui Biden în 2021 fără să demisioneze mi-au oferit evaluări remarcabil de sincere în privat, care confirmă imaginea lui Trump ca fiind nesăbuit și orice altceva în afară de un geniu al securității naționale, indiferent de ceea ce au spus public”, subliniază profesorul american.

Grupul care amenință stabilitatea NATO

A treia categorie a fost un grup mic, dar influent, de adepți ai MAGA și de agenți ai haosului, care au încercat să pună în aplicare capriciile lui Trump fără nicio clarificare și fără să țină cont de consecințe. Aceștia aveau o viziune îngustă asupra loialității, considerând că șeful ar trebui să primească ceea ce pare să ceară și să nu audă despre consecințele neintenționate ale acestor mișcări, ca nu cumva să se răzgândească atunci când este pe deplin informat cu privire la fapte.

De exemplu, încercările riscante de a se retrage din Afganistan și din alte angajamente ale NATO în ultimele zile ale primului mandat au fost puse la cale de angajați juniori care au fost lăsați la conducere după ce lideri mai înalți au plecat și care au încercat să îl împiedice pe Trump să fie pe deplin informat cu privire la ceea ce directivele sale vor produce de fapt.

„În viitoarea administrație Trump, vor exista în continuare republicanii convenționali care caută o oportunitate de carieră unică în viață și care sunt dispuși să riște autoimolarea care li s-ar putea întâmpla dacă s-ar confrunta cumva cu Trump. Nimeni nu ar trebui să le denigreze serviciile, deoarece fără ei, Trump nu va fi cel mai bun președinte pe care îl poate fi.

Vor exista în continuare ideologii care cred că știu care este strategia corectă de urmat și care cred că îl pot determina pe Trump să facă ceea ce ei consideră a fi lucrul corect – de exemplu, abandonarea Ucrainei în fața prădătorilor președintelui rus Vladimir Putin în timp ce înăspresc descurajarea Chinei de către SUA, o abordare care ar putea părea inteligentă într-un seminar academic sau într-un editorial de ziar, dar care probabil nu va funcționa în viața reală”, mai arată autorul american.

Și datorită Heritage Foundation și America First Institute, vor exista o mulțime de agenți ai haosului pentru care distrugerea sistemului existent de elaborare a politicilor de securitate națională, care a protejat interesele americane timp de 80 de ani, va fi o caracteristică a lui Trump 2.0, nu un defect. Diferența este că, de data aceasta, al treilea grup va fi mai mare și mai influent decât data trecută.

Acest lucru reprezintă o provocare serioasă pentru gardienii sistemului existent de elaborare a politicilor de securitate națională: militarii în uniformă și funcționarii publici care alcătuiesc marea majoritate a persoanelor însărcinate cu supravegherea agendei oricărui președinte.

„Trump și echipa sa au arătat clar că acordă prioritate loialității mai presus de orice. Și ar putea avea cel mai simplu test de loialitate: întrebați orice persoană într-o poziție de autoritate dacă alegerile din 2020 au fost furate sau dacă asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA a fost un act de insurecție. După cum a demonstrat JD Vance, vicepreședintele lui Trump, există un singur mod de a răspunde la aceste întrebări pe care Trump îl va accepta”, scrie profesorul american.

Un astfel de test ar putea permite lui Trump să politizeze rândurile superioare ale armatei și ale serviciilor de informații prin promovarea doar a persoanelor pe care le consideră „în echipă”. Membrii administrației publice s-ar bucura de o mai mare siguranță a locului de muncă și de izolare față de presiunea politică, cu excepția cazului în care echipa Trump își pune în aplicare planul de a reclasifica mii de funcționari publici profesioniști ca persoane numite politic care servesc după bunul plac al președintelui, făcându-i astfel relativ ușor de înlăturat din motive politice.

Este puțin probabil ca armata și administrația publică să întreprindă vreo acțiune provocatoare care ar declanșa, darămite să justifice, o astfel de epurare. Ei înțeleg că nu sunt „opoziția loială” – un rol rezervat partidului minoritar din Congres și câinilor de pază din mass-media și comentariile politice. În conformitate cu jurămintele lor de serviciu și cu etica lor profesională, profesioniștii din statul securității naționale se vor pregăti să îl ajute pe Trump cât de bine pot.

Dar Trump ar putea decide că poate obține cooperarea sau capitularea pe care o caută doar lăsând în aer amenințarea unei epurări – și ar avea dreptate. Cel puțin, este probabil să concedieze unele figuri de rang înalt, ca un ecou al sfatului lui Voltaire de a elimina unii generali francezi pentru a băga frica în inimile celorlalți. Întrebarea este dacă funcționarii de carieră de nivel înalt vor urma cele mai bune practici ale relațiilor civil-militare și își vor oferi sfaturile sincere lui Trump și numiților săi politici de rang înalt chiar și atunci când aceste sfaturi nu sunt dorite.

Aliații și adversarii Statelor Unite

Alegătorii americani și-au făcut alegerea, iar mașinăria guvernamentală de la Washington se va adapta într-un fel sau altul la Trump. Dar cum rămâne cu restul lumii? Majoritatea aliaților Statelor Unite au privit cu teamă o victorie a lui Trump, crezând că aceasta ar fi un cui decisiv în sicriul leadership-ului global tradițional al Americii.

Politica externă americană de după cel de-al Doilea Război Mondial are multe motive de critică, iar aliații SUA nu au obosit niciodată să își exprime nemulțumirile. Dar ei au înțeles, de asemenea, că era postbelică a fost mult mai bună pentru ei decât era care a precedat-o, în timpul căreia Washingtonul s-a sustras responsabilităților sale – și milioane de oameni au plătit prețul final ca urmare a acestui fapt.

Atunci când electoratul american l-a ales pe Trump prima dată, aliații SUA au reacționat cu o serie de strategii de acoperire. De data aceasta, ei se află într-o poziție mult mai slabă din cauza propriilor provocări interne și a amenințărilor reprezentate de Putin și de liderul chinez Xi Jinping.

„Aliații SUA vor încerca să îl flateze și să îl liniștească pe Trump și, în măsura în care legile lor le permit, îi vor oferi lingușelile care s-au dovedit a fi cea mai bună modalitate de a obține condiții favorabile în timpul Trump 1.0.

Abordarea tranzacțională și pe termen scurt a lui Trump va produce probabil o imagine în oglindă în rândul aliaților, care vor încerca să obțină ceea ce pot și să evite să ofere ceva în schimb – o formă de diplomație care, în cel mai bun caz, produce o cooperare falsă și, în cel mai rău caz, lasă problemele să se agraveze”.

Beneficiile pentru China sunt mai puțin evidente, deoarece câțiva dintre principalii consilieri ai lui Trump se complac în realismul magic de a crede că Statele Unite își pot sacrifica interesele în Europa, consolidând în același timp, cumva, descurajarea împotriva prădătorilor chinezi în Asia de Est.

La prima vedere, pașii inițiali pe care noua administrație Trump îi face în Asia ar putea părea falși. De exemplu, dacă Trump poate pune în aplicare tarifele masive pe care a propus să le impună asupra bunurilor chinezești, economia Chinei ar putea suferi o oarecare suferință, deși suferința consumatorilor americani ar fi mai mare și mai imediată. Și Trump ar căuta probabil o modalitate de a flexa puterea militară a SUA în Asia pentru a semnala o ruptură cu ceea ce el a descris ca slăbiciunea lui Biden.

Cu toate acestea, este îndoielnic că tarifele ar schimba semnificativ politicile Chinei sau că politica agresivă anunțată s-ar traduce printr-o creștere militară susținută în Asia. În primul rând, Trump a impus anumite condiții privind apărarea Taiwanului, cerând ca Taipeiul să își cvadrupleze cheltuielile de apărare pentru a se califica pentru un sprijin american mai puternic. Această strategie fantezistă ar putea foarte bine să se prăbușească din cauza propriilor contradicții și este posibil ca parteneriatul chino-rus să se trezească cu perspectiva retragerii americane în ambele teatre majore.

În timpul campaniei electorale, Trump și Vance s-au prezentat drept oameni ai păcii, în timp ce își ridiculizau adversara, vicepreședinta Kamala Harris, și aliații acesteia drept belicoși. Stephen Miller, unul dintre cei mai loiali consilieri ai lui Trump, a oferit o imagine vie a presupusei alegeri. „Nu este complicat”, a postat el pe platforma de socializare X. ”Dacă votați pentru Kamala, Liz Cheney devine secretar al apărării. Invadăm o duzină de țări. Băieții din Michigan sunt recrutați pentru a lupta cu băieții din Orientul Mijlociu. Milioane de oameni mor. Invadăm Rusia. Invadăm națiuni din Asia. Al treilea război mondial. Iarna nucleară”.

Acest portret implicit al lui Trump ca un „porumbel” precaut ar trebui să fie deranjant pentru oricine își amintește de amenințările sale din primul mandat de a dezlănțui „foc și furie” asupra Coreei de Nord sau de asasinarea riscantă a unui general iranian de top.

Izolaționismul nediluat din mesajele campaniei sale s-ar putea dovedi a fi o cămașă de forță care paralizează politica externă a administrației Trump într-un moment critic. Însă Trump este renumit pentru faptul că reușește să se elibereze de astfel de lanțuri și rezistă să fie îngrădit.

După cum descrie McMaster în cartea sa de memorii, cei mai iscusiți consilieri ai lui Trump ar fi folosit acest lucru în avantajul lor, prezentând ceea ce doreau ca el să facă ca fiind exact lucrul pe care dușmanii săi spuneau că nu îl poate face. Această manevră ar funcționa în mod limitat pentru un timp, dar la un moment dat, Trump ar merge în mod inevitabil într-o direcție complet diferită. De data aceasta, această impulsivitate ar putea sfârși prin a zădărnici, în loc să împuternicească, facțiunile cele mai extreme din echipa sa.

Trump a câștigat șansa de a determina politica de securitate națională a SUA și va exercita puterea impresionantă întruchipată de bărbații și femeile care așteaptă acum să lucreze pentru el. Echipa Trump are mai mult decât suficientă încredere. Lumea va afla în curând dacă are și suficientă înțelepciune.