News

Cum văd politicienii congresul PNL. Marcel Ciolacu și Gabi Firea, incisivi pe Facebook: ”Un președinte împotriva românilor” și ”Spectacol grotesc”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis un mesaj chiar în mijlocul Congresului PNL, început acum 15 minute, prin care aduce în discuție soluția alegerilor anticipate și îl critică dur pe președintele Klaus Iohannis.
25.09.2021 | 11:24
Cum vad politicienii congresul PNL Marcel Ciolacu si Gabi Firea incisivi pe Facebook Un presedinte impotriva romanilor si Spectacol grotesc
ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a publicat în această dimineață un mesaj foarte virulent la adresa guvernanților, criticând ambele tabere din PNL, dar și pe președintele Klaus Iohannis, care participă și el la Congresul PNL, de la Romexpo.

”Dictatură, în cea mai pură formă a ei! La 1.000 de cazuri și 19 decese pe zi, au interzis celui mai mare partid din România să-și țină alegerile interne. În schimb, la aproape 8.000 de cazuri și 140 de decese pe zi, au aranjat legile pentru ca partidul prezidențial să-și țină mărețul congres”, a notat Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Ciolacu despre guvernul Cîțu: ”Cinism și iresponsabilitate!”

”Cinism și iresponsabilitate! Nimeni nu și-a permis să pună sănătatea și chiar viața românilor în pericol așa cum au făcut-o Iohannis, Cîțu, Orban și restul slugilor prezidențiale. Un veritabil atentat la siguranța națională!”, și-a continuat tirada liderul PSD.

”Au mers însă prea departe! Actualul Guvern va pleca – rapid! – prin moțiune de cenzură! Iar un președinte împotriva românilor și total rupt de realitate nu poate fi partenerul de dialog prevăzut de Constituția României! Doar anticipatele mai pot readuce România pe calea normalității!”, a notat Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Gabriela Firea: ”Spectacol grotesc la Congresul PNL”

Și fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a reacționat dur la adresa adversarilor politici care-și decid șeful în congresul desfășurat la Romexpo.

Sā mai trāim, sā mai zâmbim, cât mai putem, cât nu ne închid iar în case cei de la putere! Dupā spectacolul grotesc de azi, de la Congresul PNL, umeazā restrictii de toate felurile! Si-au fācut treaba, ce mai conteazā restul omenirii!? Abia îi asteptām în Parlament! Cā prea se dau viteji unii cu 20, altii cu 15%!”, așa își începe mesajul Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT

”Cu cât dispret au vorbit azi de Peeseeedeee, vor primi un rāspuns pe māsura obrāzniciei lor! Unu nu-i mai breaz! Toti o apā si-un pāmânt! Nu stiu decât sā jigneascā, sā fure, sā scumpeascā, sā mintā, sā dea vina pe altii, sā facā rāu românilor si României! Au câstigat locul 1 la incompetentā! O guvernare cāreia nu-i pasā de oameni!“, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Kelemen Hunor: ”Așteptarea cetățenilor este uriașă”

Președintele UDMR. Kelemen Hunor, a avut un discurs echilibrat, din postura de invitat la Congresul PNL, dsfășurat astăzi la Romexpo, în fața a 5000 de delegați din toată țara.

ADVERTISEMENT

”UDMR și PNL fac parte din aceeași familie politică a PPE și dezideratele majore ne orientează în aceeași direcție. Putem avea dispute, dar am învățat că în coaliție este nevoie de răbdare. Așteptarea cetățenilor după 13 ani de instabilitate politică este uriașă. Oamenii caută siguranță și predictibilitate. Am spus de anul trecut că dacă va exista posibilitatea unei coaliții de centru-dreapta trebuie să stăm la masă și să facem un guvern împreună.”

Kelemen Hunor a vorbit și despre declinul demografic accentuat cu care se confruntă România. ”Orice măsură vom lua îi va arăta efectele abia peste un deceniu. Trebuie să schimbăm întregul sistem de creștere a copiilor și susținere a familiilor tinere”, a declarat Kelemen Hunor.

”Trebuie să refacem coaliția și nu putem lăsa impresia că cearta din coaliție ne ocupă tot timpul. Aștept să abordăm toate aceste probleme în coaliția reunită”, a conchis Kelemen Hunor.

Șoșoacă și Cioloș, cu ochii pe alte fronturi

Ceilalți politicieni neimplicați în lupta din PNL nu s-au arătat prea interesați să comenteze, în această dimineață, ”războiul” de la Romexpo. De exemplu, senatoarea Diana Șoșoacă ducea lupta ei, acum două ore, cu o măsură recentă a guvernului Cîțu.

”Mai sunt câteva zile până când se votează CERTIFICATUL VERDE! Căutați-vă deputatul județean și spuneți-i RĂSPICAT ce vreți să voteze!”, scria senatoarea pe contul ei oficial.

Și Dacian Cioloș, câștigătorul primului tur al alegerilor pentru șefia USR-PLUS, a preferat să vorbească cu fanii virtuali despre întâlnirea de la Sibiu a europarlamentarilor alianței, decât să comenteze lupta Orban-Cîțu de la Romexpo.

ADVERTISEMENT