News

Cum vedeau agenții de la CIA protestele din România anului 1990! Document exclusiv desecretizat de americani

06.08.2020 | 17:30
Cum vedeau agentii de la CIA protestele din Romania anului 1990 Document exclusiv desecretizat de americani
ADVERTISEMENT

FANATIK a intrat în posesia unui document desecretizat prin care se observă cum vedeau agenții de la CIA protestele din România anului 1990, un an dificil pentru politica românească, dar și pentru întreaga țară.

La doar câteva zile după procesul soților Ceaușescu, unul care a dus la executarea fostului președinte și a soției acestuia, România a intrat sub zodia FSN-ului.

ADVERTISEMENT

Deși inițial au anunțat că nu vor să facă politică, cei din Frontul Salvării s-au instalat destul de repede la cârmă. Mișcarea nu a fost pe placul tururor. Zeci de mii de oameni au început să protesteze împotriva lui Ion Iliescu și a noului regim.

Ce spuneau agenții de la CIA despre protestele din România anului 1990!

De altfel, primele zile ale anului au fost unele extrem de agitate în România. Serviciile americane au transmis la Washington tot ceea ce se petrecea la București.

ADVERTISEMENT

„Frontul Salvării Naționale (FSN) nu mai poate deghiza lipsa de credibilitate și diviziunile interne; se pare că se îndreaptă spre o confruntare majoră cu grupuri de opoziție anxioase și furioase în acest weekend, atât la discuțiile din masa rotundă care încep astăzi, cât și la manifestațiile convocate de partidele majore pentru mâine.

După mai multe proteste împotriva deciziei Frontului de a candida la alegerile generale din mai, președintele Iliescu a recunoscut că situația politică este instabilă, avertizând că anarhia ar rezulta dacă guvernul provizoriu se va prăbuși.

ADVERTISEMENT

Câțiva membri de conducere ai FSN, inclusiv vicepreședintele Mazilu, și-au dat demisia în această săptămână, iar guvernul pare să piardă controlul asupra unor consiliilocale, incluzând orașul vestic Timișoara, unde începe revolta anti-Ceaușescu”, scriau agenții CIA.

Americanii au înțeles că protestele vor fi unele de lungă durată. Agenții CIA au semnalat și felul în care puterea de atunci încerca să păstreze controlul.

ADVERTISEMENT

„La doar o lună de la preluarea puterii, Frontul se luptă să reziste presiunii crescânde din partea grupurilor de opoziție anti comuniste, studenți și muncitori.

Imposibil de scuturat suspiciunile conform cărora deturnează revoluția populară, conducerea autopropusă a înăsprit restricțiile la manifestații – însă 600 au reușit să protesteze fără incidente în centrul Bucureștiului aseară – și încearcă să exploateze temerile latente legate de anarhie și iredentismul maghiar în Transilvania”, au mai notat americanii.

Vă readucem aminte că, în luna aprilie a anului 1990, a început ceea ce numim în zilele noastre fenomenul „Piața Universității”. Vorbim de peste 50 de zile de protest, cu câteva zeci de mii de oameni care participau în fiecare seară și scandau împotriva FSN-ului.

Aceștia acuzau în termeni duri faptul că mulți dintre cei care se aflau în posturi cheie proveneau din fostul Partidul Comunist Român sau chiar au avut funcții importante.

Starea de spirit s-a încins după ce Ion Iliescu i-a numit pe cei care participau la protestele anti-comuniste, „golani”. Acțiunea studenților și muncitorilor avea să se încheie după ce președintele de atunci a chemat minerii în Capitală.

ADVERTISEMENT