News

Cum vom putea face plajă în această vară. Exemplul dat de Grecia printr-o demonstrație video

05.05.2020 | 15:53
Cum vom putea face plaja in aceasta vara Exemplul dat de Grecia printro demonstratie video
ADVERTISEMENT

Grecia ne arată cum vom putea face plajă în această vară, cu respectarea măsurilor de distanțare socială, un exemplu ce ar putea fi preluat și de alte țări.

Cum vom putea face plajă în această vară

Cum vom putea face plajă în această vară, respectând distanțarea socială? Grecii ne transmit deja un exemplu ce ar putea fi urmat de alte state, informează Digi24.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă nu știm în acest moment cum va decurge vacanța de vară și nici unde vom putea călători în concediu, Grecia se pregătește deja să întâmpine primii turiști, cu respectarea distanțării sociale.

Astfel, pe o plajă din celebra insulă Santorini, administratorii au amplasat primele cabine din plexiglas, pentru a fi siguri că turiștii păstrează între ei o distanță rezonabilă.

ADVERTISEMENT

Cabinele adăpostesc câte două șezlonguri și o umbrelă, iar acestea vor fi prevăzute și cu un dispozitiv cu gel dezinfectant, pentru ca turiștii să aibă la dispoziție varianta de a-și curăța mâinile corespunzător.

Grecia speră să salveze sezonul turistic

„Trebuia să găsim o soluţie pentru a-i face pe oameni să se simtă în siguranţă în această vară. Nu putem aştepta după recomandările autorităţilor, trebuie să fim proactivi”, a declarat administratorul unei plaje, din Santorini, conform greekreporter.com.

ADVERTISEMENT

Grecia este una dintre cele mai afectate țări ca urmare a măsurilor de izolare, asta pentru că se bazează în mare parte pe turiștii veniți aici din toată lumea.

Din cauza pandemiei de coronavirus, foarte mulți vizitatori au renunțat la vacanțele planificate în Grecia în acest an, astfel că localnicii încearcă acum să-i motiveze să revină și în acest sezon.

ADVERTISEMENT

Cu toate că autoritățile elene au anunțat un prim pas de relaxare a măsurilor luate ca urmare a pandemiei de coronavirus, nu se știe cu exactitate data la care vor fi ridicate și restricțiile de călătorie.

Grecii speră însă ca sezonul turistic să înceapă de la 1 iulie, pentru a mai salva o parte din pierderile prognozate în acest an.

ADVERTISEMENT
Tags: