Premier League

Cum vor cluburile din Premier League să creeze atmosferă cu porţile închise. Difuzoare cu sunete din tribune, de la meciuri

29.04.2020 | 13:24
Cum vor cluburile din Premier League sa creeze atmosfera cu portile inchise Difuzoare cu sunete din tribune de la meciuri
ADVERTISEMENT

Oficialii fotbalului din Premier League, cel mai de impact campionat din lume, cu televizări pe toate continentele, vor cu orice preţ să poată încheia pe teren acest sezon, din care au mai rămas de jucat 92 de partide.

Se speră în reluarea campionatului începând cu data de 8 iunie

Dar planurile lor, oricât de bine ar fi puse la punct inclusiv în privinţa regulilor de respectare ale măsurilor de prevenţie împotriva coronavirus ţin în totalitate de felul în care va evolua pandemia care a avut un uriaş efect negativ asupra Marii Britanii.

ADVERTISEMENT

Se speră că luni, 8 iunie, va fi prima zi când se vor relua meciurile, deşi încă nu s-a stabilit şi unde se vor juca acestea. O variantă ar fi marele stadion naţional Wembleydin capitala Angliei, Londra, dar se mai studiază şi alte soluţii.

Lipsa spectatorilor poate afecta negativ psihicul sportivilor

Ceea ce nu pot face nici oficialii federali sau ai Ligii, nici cluburile, oricât de mare forţă financiară ar avea, este umplerea tribunelor cu spectatori. Pentru că, în mod cert, cel puţin pentru încheierea acestui sezon, dar ultimele informaţii amintesc de o perioadă până în vara lui 2021, publicul nu va acces. Se va juca cu porţile închise.

ADVERTISEMENT

Lipsa ambienţei de meci poate avea dincolo de efectul financiar negativ pentru cluburi, care nu mai pot vinde bilete şi trebuie să returneze o parte din suma abonamentelor suporterilor, un impact depresiv pentru jucători.

Brighton a venit cu ideea zgomotelor înregistrate

Un meci, un spectacol sportiv, desfăşurat fără viaţa din tribune, este ca o mâncare fără sare sau ca o prăjitură fără zahăr. Adică fără gust. Şi atunci cluburile din Premier League încearcă să găsească o soluţie care să păcălească într-.un fel această interdicţie.

ADVERTISEMENT

Ideea le-a venit celor de la Brighton. Care spun că vor încerca să pună în difuzoare la staţia stadionului zgomote înregistrate din vuietul tribunelor la meciurile jucate cu spectatori.

Spectacole de lumină şi pirotehnie

Există şi varianta unor spectacole de lumini şi de pirotehnie. Tot cei de la Brighton se gândesc şi la o formă de omagiere a muncii cadrelor sanitare.

ADVERTISEMENT

„Cu toții ne-am adaptat atât de repede și, într-un fel, este un adevărat triumf pentru ființele umane, așa că îndrăznesc să spun că ne-am adapta să  jucăm în spatele ușilor închise. Ar fi ciudat și fotbalul, dar nu chiar așa cum îl știm noi, dar dacă aceasta este singura cale, desigur, trebuie să continuăm.”

Mesaje de mulţumire pentru cadrele sanitare

Brighton ar dori, de asemenea, să utilizeze lumina reflectoarelor potențiale pentru a onora eroii pandemiei Covid-19.

 „Aș prefera să văd scaunele albastre acoperite. Am putea pune un mesaj grozav pentru a mulțumi NHS, desigur și putem folosi spațiul pe care îl avem pentru scopuri bune, fără îndoială. ”

ADVERTISEMENT