Specialiștii avertizează că sunt trimise mesaje false în numele ANAF, prin care oamenii sunt înștiințați că li s-a pus poprire pe conturi. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a reacționat și îi anunță pe contribuabili să ignore aceste mesaje false, așa cum este practica infractorilor.
Hackerii au preluat inițiativa inclusiv prin mesaje SMS false, transmise în numele instituției. Oamenii primesc un mesaj ”oficial” prin care află că ANAF le-a pus poprire pe conturi, după care primesc un link care trebuie accesat ”de urgență”. Acest mesaje sunt menite doar să fure datele personale și financiare ale destinatarilor, astfel că ANAF îi roagă pe români să fie mult mai atenți și să nu cadă în capcană.
”Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la apariţia unor mesaje SMS false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt informați ca ANAF le-a poprit conturile, indicându-li-se totodată un link pentru a fi accesat”, transmit reprezentanții ANAF.
De asemenea, ANAF anunță că instituția interacționează cu contribuabilii doar prin Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată. O alternativă ar fi Poșta Română cu confirmare de primire, astfel în niciun caz prin SMS sau mesaje dubioase prin e-mail.
Totodată, ANAF anunță că niciodată nu va cere informații personale sau financiare prin SMS sau prin adrese de e-mail, oficiale sau neoficiale. ”Vă recomandăm să ignoraţi şi să ştergeţi aceste SMS-uri şi să nu accesaţi link-uri sau să completaţi informaţiile solicitate prin mesaje. Pentru informaţii fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela CALL CENTER ANAF la numărul 031.40.39.160”, au transmis reprezentanții ANAF.
În urmă cu două săptămâni, un bărbat a fost reținut după ce vreme de un an s-a dat drept inspector ANAF și a ”amendat” cu 40.000 de lei o firmă. Surprinzător, înșelătoria lui a funcționat, pentru că oamenii au plătit banii fără să stea pe gânduri, în speranța că nu vor avea probleme pe mai departe.
”În fapt s-a reţinut că inculpatul de mai sus, în datele de 21.11.2024, 09.12.2024 şi 10.01.2025, în considerarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus-o în eroare pe persoana vătămată T.I, folosindu-se de calitatea mincinoasă de director al ANAF/ofiţer sub acoperire MAI, sens în care i-a solicitat acesteia sumele de 20.000 de lei cu titlu de plată sancţiune contravenţională, 8.200 de lei cu titlu de procurare licenţă de transport persoane şi suma de 11.100 de lei cu titlu de avans vânzare terenuri confiscate de către ANAF, sume virate efectiv în contul bancar deţinut de către inculpat (trei acte materiale continuate)”, au arătat procurorii.