Șoferii din România vor putea fi amendați pe baza filmărilor din trafic, potrivit unor modificări aduse Codului Rutier. Schimbările se vor produce în luna noiembrie a acestui an. Însă, imaginile vor fi luate în considerare doar dacă sunt respectate anumite condiții.
Pentru a fi considerate drept probe, filmările trebuie să fie autentice. Imaginile nu trebuie să fie utilizate în scopul răzbunării pe conducătorii auto, reprezentanții Poliției Române precizând că nu doresc „o vânătoare”.
Mai exact, o persoană care trimite o astfel de filmare trebuie să se asigure că aceasta conține data și ora înregistrării. Foarte importante vor fi și elementele de identificare, precum numărul de înmatriculare al mașinii respective și locația unde s-a produs incidentul.
„Nu ne dorim o vânătoare. Ne dorim ca cetățenii să înțeleagă că pot fi sancționați prin aceste mijloace. Iar prin acest lucru să fie duși către a respecta normele legale.
Acest sistem este deja implementat cu succes în mai multe state europene” a transmis chestorul de poliție Georgian Drăgan, pentru Observator News, cu privire la acest subiect.
Pe lângă această modificare, pe șoferi îi așteaptă și alte măsuri menite să identifice conducătorii agresivi, teribiliști și pe cei care nu respectă regulile în trafic. Poliția Română speră ca prin aceste schimbări să fie evitate tragediile rutiere.
Astfel, posesorii de permis auto vor putea fi sancționați pe baza filmărilor surprinse de camerele de supraveghere inteligente. Peste 600 de astfel de dispozitive vor fi instalate pe șoselele din România în următorii doi ani.
Cum va fi posibil acest lucru? Camerele vor înregistra viteza cu care se deplasează un vehicul, inclusiv condusul agresiv. Vor putea fi identificați și conducătorii auto care nu respectă culoarea roșie a semaforului.
În acest fel, orice abatere în trafic va fi depistată de oamenii legii. Imaginile vor fi verificate de polițiștii rutieri, iar șoferii care încalcă regulile de circulație vor primi amenzile la adresa de domiciliu.