În 2022, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență 108 prin care stabilea graficul eliminării cărbunelui ca sursă de energie în România până în anul 2025. Măsura era prevăzută în PNRR, țara noastră asumându-și atunci o țintă foarte ambițioasă în ce privește eliminarea surselor de energie foarte poluante, cum este cărbunele. Numai că optimismul inițial a trebuit moderat în condițiile în care țara noastră nu a reușit să pună în funcțiune suficiente capacități de producție de energie pe gaze hidro ș.a.
Situația a fost agravată de războiul de Ucraina și de imperativul renunțării importurilor de gaze din Rusia, astfel că în ultimii ani Ministerul Energiei a încercat să înduplece Comisia Europeană să păsuiască România de la termenul fixat inițial care devenise în mod evident nerealist. În plus, ar fi fost afectate în jur de 5.000 de locuri de muncă în zona Olteniei, acolo unde este concentrată producție de cărbune a țării.
În luna octombrie 2025, Comisia Europeană a fost de acord ca România să reducă capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune cu numai 1.045 de MW, față de 1.755 MW, cât se convenise inițial. Din cei 1.045 de MW, doar 845 urmau să fie eliminați definitiv. Din cele cinci grupuri ale Complexului Energetic Oltenia, două urmează să funcționeze până la 31 august 2026 (cu posibilitatea păstrării lor în rezervă strategică sau conservare), iar restul de trei vor trebui închise în 2030.
Deși producerea de energie electrică pe bază de cărbune urmează să fie stopată la un moment dat, fostul ministru al Energiei Sebastian Burduja (PNL) a depus un proiect de lege, cu susținerea largă a parlamentarilor liberali, precum și de alte partide, care ar permite ca producția de cărbune să continue și după 2030. Astfel, în OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic este introdusă o prevedere care permite în continuarea exploatării cărbunelui în scop neenergetic pentru industria farmaceutică, alimentară, textilă, chimică sau de construcții, opțiune care nu era prevăzută în textul inițial al ordonanței.
Actul normativ din 2022 mai interzicea „punerea în funcțiune de noi capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau huilă, cu excepția capacităților pentru care s-au emis licențe/permise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.” Însă în proiectul lui Burduja sunt introduse nu mai puțin de opt excepții de la această regulă, multe dintre vizând securitatea națională și capacitatea României de a rezista în cazul unei eventuale agresiuni sau alte situații extreme:
În expunerea de motive este invocat faptul că securitatea energetică este socotită, potrivit legislației în vigoare, o componentă a securității naționale, precum și jurisprudența Curții Constituționale care prevede că echilibrul și stabilitatea economică fac parte din conceptul securității naționale.
Producția de cărbune „pe stoc” în vederea unor situații de urgență este justificată și prin angajamentele luate de statele membre ale NATO prin Conceptul Strategic al alianței, adoptat la Madrid în iunie 2022: „Ne vom spori securitatea energetică și vom investi într-o aprovizionare, furnizori și surse de energie stabile și fiabile”.
Un alt argument pentru producția de cărbune este că estimările Transelectrica indică faptul că, până în 2029 vor fi instalate capacități de numai 2.000 de MW din resurse regenerabile, care vor genera o presiune și mai mare pe o rețea de transport deja învechită. De asemenea, în anii următori se estimează că unitățile eoliene și solare instalate în anii 2012-2016 vor deveni mai puțin eficiente din cauza uzurii.
Pe lângă aceste considerente, România are resurse suficiente pentru producția de cărbune pe termen relativ lung. Astfel, perimetrele concesionate pentru exploatarea lignitului, care reprezintă cam o treime din resursele estimate, pot asigura consumul la nivelul actual pentru următorii 28 de ani, dacă rămâne un consum la nivelul de astăzi. Pentru huilă termenul este estimat la 104 ani, însă aici exploatarea este problematică din punct de vedere al eficienței economice.