News

Cum vor să schimbe lumea Donald Trump și Joe Biden! Ce se întâmplă după alegerile din SUA

29.10.2020 | 13:40
Cum vor sa schimbe lumea Donald Trump si Joe Biden Ce se intampla dupa alegerile din SUA
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cum vor să schimbe lumea Donald Trump și Joe Biden în cazul în care rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii le este favorabil. Există câteva capitole aparte pe care aceștia vor neapărat să le pună în practică și mai multe țări ar putea avea de suferit. 

Fără doar și poate dușmanul comun al celor doi este reprezentat de China. Diferă însă abordările și ceea ce vor să facă aceștia. Evident, în situația în care Trump își păstrează biroul de la Casa Albă sau Biden se instalează în el.

ADVERTISEMENT

Concret, dacă ne raportăm la campania pe care a făcut-o Trump în urmă cu patru ani de zile, vom observa că acesta a promis încă de atunci că americanii vor recupera masiv din deficitul comercial. Mai mult de atât, ca să pluseze serios în fața lui Biden, cel mai puternic om de pe planetă a venit cu o idee care ar putea să însemne enorm în economia alegerilor.

Ce se întâmplă în lume după ce americanii aleg între Donald Trump și Joe Biden!

Donald Trump nu a ezitat și a anunțat că vrea să ofere credite fiscale zdravene pentru a determina companiile americane să își mute fabricile din China înapoi pe teritoriul american. În acest mod, consideră președintele SUA, țara ar putea încheia dependența de China.

ADVERTISEMENT

Joe Biden a mutat și el pe tabla de șah imaginară și a promis un alt gen de abordare a Chinei. Democratul nu a stat o clipă pe gânduri și a anunțat că vrea ca asiaticii să fie trași serios la răspundere pentru practici incorecte de mediu și comerț. Biden a schimbat însă tonul și a mers pe ideea unei coaliții internaționale cu alte țări pe care China nu prea își permite să le ignore.

Sursa foto – hepta.ro

Mai mult de atât, spre deosebire de Donald Trump, Biden a spus că vrea să repare imediat relația Statelor Unite cu aliații NATO. Vă readucem aminte că, în ultima perioadă, Trump a amenințat în repetate rânduri cu tăieri de fonduri.

ADVERTISEMENT

Au existat chiar discuții serioase legate de banii alocați armatei, discuții despre care FANATIK a scris AICI. Astfel, dacă România a scăpat de furia lui Trump pentru că și-a respectat partea de înțelegere, nu același lucru se poate spune despre Germania.

Donald Trump versus Joe Biden, varianta coronavirus

Specialiștii spun că dacă nu ar fi existat pandemia de coronavirus, Donald Trump aproape că nu ar fi avut adversar la aceste alegeri. Statele Unite se confruntă însă cu o problemă majoră din acest punct de vedere și virusul a făcut ravagii într-un sistem medical care își arată limitele.

ADVERTISEMENT

Interesant este că, în tot acest timp, Donald Trump nu s-a sfiit să anunțe că finalul nenorocirii este aproape. Președintele american a făcut lobby pentru anumite medicamente sau tratamente, a cumpărat întreg stocul de Remdesivir de pe piață, amănunte AICI, dar s-a și infectat și recuperat.

Sursa foto – hepta.ro

Trump merge pe ideea că economia americană își va reveni și ea repede după pandemie, deși nu puțini au fost cei care au transmis că tocmai răspunsul întârziat al Administrației Prezidențiale la COVID-19 a provocat daune economice de lungă durată.

Joe Biden a fost mai calm și pentru că, deocamdată, nu are nicio responsabilitate. Acesta a spus că vrea să implementeze testarea gratuită pentru toți americanii, dar și să angajeze, atenție, nu mai puțin de o sută de mii de persoane care să lucreze la un program de depistare a cazurilor.

Bani cu nemiluita pentru redresarea economiei americane

Biden își dorește deschiderea a cel puțin zece centre de testare în fiecare stat și ar vrea să solicite agențiilor federale să ofere resurse și ghidare. În plus, Biden a transmis că dacă o să ajungă președinte, le-ar solicita guvernatorilor să introducă obligativitatea purtării măștii în statul pe care îl conduc.

Sursa foto – hepta.ro

Dacă ne raportăm strict la măsuri de redresare a economiei, atunci Joe Biden a explicat că este gata să cheltuie fără să se uite la bani pentru a extinde împrumuturile pentru afacerile mici și mijlocii și să mărească plățile directe către familii.

Biden vrea să pluseze cu 200 de dolari pe lună la ajutoarele de stat, dar și să reducă cu până la 10.000 de dolari împrumuturile studențești federale. Nu se termină aici. Post pandemie, Biden și-ar dori ca americanii să ia 15 dolari pe oră ca salariu minim.

Ce impact ar putea avea alegerile în politica externă

Donald Trump spune că americanii nu trebuie să se mai teamă de competiția străină. De altfel, în primii patru ani la Casa Albă, acesta a renegociat unele acorduri comerciale pe care le considera nedrepte pentru Statele Unite sau chiar părăsirea lor, cum a fost în cazul parteneriatul Trans-Pacific.

Donald Trump a retras SUA și din Acordul Climatic de la Paris sau Organizația Mondială a Sănătății. Președintele SUA vrea să reducă și numărul militarilor care se află în alte țări, deși această măsură nu i-a ieșit prea bine în primul mandat. Culmea, acesta a fost contrazis chiar de consilierii săi care i-au transmis că n-are cum să aducă trupele acasă până de Crăciun.

Sursa foto – hepta.ro

Interesant este că Trump și-a atras critici serioase după ce a încercat apropieri față de țări considerate rivale. Coreea de Nord și Rusia s-au așezat la masa președintelui american spre disperarea unora.

Dacă ajunge președinte, Joe Biden vrea să schimbe din temelii anumite înțelegeri și a promis că nu va exista nicio urmă de înțelegere între el și Rusia. În numai 100 de zile, noul președinte vrea să inverseze absolut toate politicile lui Trump legate de separarea părinților de copii la granița dintre SUA și Mexic.

Fără loteria vizelor în Statele Unite

Un detaliu care a stârnit controverse este acela ce ține de scoaterea interdicției de călătorie pentru mai multe țări musulmane. Astfel, pe teritoriul SUA ar putea ajunge oameni din zone considerate periculoase de administrația americană.

Sursa foto – hepta.ro

În tot acest timp, Donald Trump a bătut monedă pe diminuarea migrației, la fel cum a făcut-o în 2016. Actualul președinte a promis că va continua construirea zidului de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul. Până acum, acesta a asigurat fonduri pentru jumătate din lucrare.

Mai mult de atât, Donald Trump nici nu vrea să mai audă de loteria vizelor. Nu este interesat nici de imigrația în Statele Unite bazată pe relații de rudenie, ci își dorește mai degrabă un sistem care să meargă pe ideea de merit.

 

ADVERTISEMENT