Pe 13 decembrie 2020, România lega într-un final apoteotic Gara de Nord de principalul aeroport al țării. Nici vorbă de metrou, subiect care a devenit mai degrabă o bășcălie în spațiul public, ci o făcea prin calea ferată. Astfel, Henry Coandă, adică Otopeniul avea legătură directă cu Bucureștiul și de lucrul acesta s-au agățat toți politicienii. Social democrații s-au împăunat că proiectul a fost gândit și început de ei, în timp ce liberalii s-au lăudat că ei sunt cei care au terminat și tăiat panglica.
Toate bune și frumoase, doar că nimeni nu a luat în calcul și dorința oamenilor de a merge cu trenul spre aeroport. Astfel că, după zeci de ani în care legătura părea o himeră îndepărtată, românii au obosit de la atât amar de așteptare și au rămas fideli vechilor obiceiuri.
Taxiurile nici măcar n-au fost atinse și au continuat să-și facă eternele curse spre oraș. Unele legale, altele, nu prea. Prea puțini au fost cei care au decis să folosească trenul și să pună punct mafiei taxiurilor din Aeroportul Otopeni, așa cum a fost numită chiar și de autorități.
Noua linie de cale ferată, atenție, detaliu care s-ar putea să vă amuze teribil, abia a doua inaugurată în ultimii 30 de ani în România, după cei 5 kilometri pe care statul i-a dat în folosință acum 6 ani lângă Calafat, a venit cu un preț accesibil.
Astfel, în doar 20 de minute, cei care urcau în trenul de Otopeni ajungeau la aeroport plătind numai 4 lei. Da, citiți bine, 4 lei. Diferență zdravănă față de aparatul taxiurilor, dar nu pe placul tuturor. La șase luni distanță, nu o dată presa a sesizat că trenurile sunt mai degrabă goale.
FANATIK a scris despre rută AICI și a anunțat și când s-a dat în folosință stația Patinoar PO, adică gara miliardarului Ion Țiriac. Citește materialul AICI. Acum, CFR Călători a trecut și la fapte și vrea să o popularizeze pe ultima.
Zis, dar mai ales făcut pentru că reprezentanții companiei de stat au anunțat un parteneriat între CFR Călători și un outlet privat de îmbrăcăminte. Mai exact, toți cei care cumpără un bilet de tren spre Aeroport sau gara lui Ion Țiriac primesc automat și o reducere la haine și încălțăminte.
Culmea, de prețuri mai mici pot beneficia și cei care merg cu mașina spre Otopeni. Au nevoie să îndeplinească o condiție simplă, și anume, să cumpere și ei un bilet de tren de 4 lei.
”Urcă-te în trenul CFR Călători pe ruta Gara de Nord – Otopeni și pregătește-te de o sesiune de smart shopping în magazinul Miniprix Otopeni, unde ai o reducere de 20% dacă prezinți biletul la casa de marcat”, a fost anunțul oficial al celor de la CFR Călători.
Promoţia a fost anunţată şi de retailer.”Ce zici de mai puțină poluare și mai mult shopping? Te invităm într-o excursie de smart shopping cu trenul și 20% reducere la Miniprix Otopeni. Hai pe la noi cu trenul, alege-ți ce-ți place, prezintă biletul de tren (din ziua respectivă) la casa de marcat și noi îți dăm reducerea pe loc. Găsești aici orarul trenului, poți cumpăra biletul online”.
La o atentă privire se poate observa cum ideea se adresează mai degrabă bucureştenilor amatori de plimbări şi cumpărături, nu celor care vor să meargă în Aeroport. Magazinul este situat pe DN1, undeva la 10 minute de mers pe jos de ultima staţie. Mai mult decât atât, cine vrea să pună mâna pe reduceri trebuie să traverseze şi pasarela pietonală.
Doar că, înțelegerea pare să ofere o punte magazinului. Mai ales că nici CFR Călători, nici Miniprix nu menționează drept condiție imperios necesară pentru obținerea reducerii o călătorie până la Aeroport, ci până la Otopeni, loc unde se află şi gara lui Ţiriac.
Culmea, biletul de tren are același preț, indiferent de locul în care alegi să cobori, ultima staţie, adică aeroportul Henry Coandă sau Patinoar PO.
Gara Patinoar PO are un singur peron și atunci când a fost inaugurată a fost prezentată drept o reuşită a constructorilor. Este poziționată pe viaductul care supratraversează DN1 între un hotel și Telekom Arena, patinoarul omului de afaceri.
Ion Ţiriac nu a ezitat o clipă și s-a contrat serios cu autoritățile în momentul în care au început lucrările pentru calea ferată. Culmea, deși nu a fost inclusă în proiectul inițial al liniei ferate Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă, construcția PO Patinoar a fost construită ca o condiție pusă chiar de miliardarul Ion Țiriac. Proprietarul patinoarului Telekom Arena a solicitat acest lucru pentru a renunța la contestarea în instanță a proiectului conexiunii feroviare.
De remarcat că începând cu data de 1 iunie 2021, în fiecare zi la Patinoar PO opresc 21 de perechi de trenuri. 14 dintre ele sunt ale companiei de stat CFR Călători, patru aparține de Regio Călători și trei de Transferoviar Călători.
UPDATE / După postarea articolului, reprezentanții CFR Călători ne-au trimis următorul comunicat: „Precizăm că între CFR Călători și Miniprix nu există încheiat niciun parteneriat și compania nu a anunțat niciun parteneriat.
CFR Călători doar a distribuit pe pagina proprie de facebook o postare a acestui outlet de îmbrăcăminte care promovează călătoria cu trenul.”
Vă prezentăm mai jos cele două postări ale companiilor. „Urca-te în trenul CFR Călători pe ruta Gara de Nord – Otopeni și pregătește-te de o sesiune de smart shopping în magazinul Miniprix Otopeni unde ai o reducere de 20% dacă prezinți biletul la casa de marcat”, a fost mesajul celor de la CFR Călători postat pe pagina oficială, mesaj la care compania a atașat postarea outletului.