News

Cum vrea USR să câştige alegerile în sectorul 1 Bucureşti! Le cere oamenilor să îşi facă viza de flotant

24.07.2020 | 15:00
Cum vrea USR sa castige alegerile in sectorul 1 Bucuresti Le cere oamenilor sa isi faca viza de flotant
ADVERTISEMENT

Reprezentanţii USR au postat un mesaj controversat pe pagina de Facebook a USR Sector 1 cu privire la alegerile locale ce urmează să vină. Astfel, membrii partidului îşi îndeamnă simpatizanţii care nu au domiciliu în sectorul 1 să îşi facă viză de flotant sau buletinul de Bucureşti. 

Demersul celor de la USR este să adune voturi pentru candidatul desemnat, Clotilde Armand. Mesajul este unul în care se explică şi paşii prin care cei care nu locuiesc în sector pot să îşi completeze actele astfel încât să poată vota:

ADVERTISEMENT

“Vrei să ne ajuți să scăpăm de Administrația Tudorache și PSD la alegerile locale din septembrie? Fă-ți viză de flotant sau buletin de București, și votează unde contează. Aici în Sectorul 1, unde locuiești și îți pasă de școli și de străzi, de spațiul verde, de cum se cheltuie banul public.

Cum vrea USR să câştige alegerile în sectorul 1 Bucureşti! Le cere oamenilor să îşi facă viza de flotant

Procesul pentru obținerea vizei de flotant este destul de ușor! În plus, după modificările legislative recente, ai posibilitatea să îți faci viză chiar și în ziua votului.Da, este deschis la evidența populației în ziua votului! Pași de urmat pentru a-ți face viză de flotant in Sectorul 1”.

ADVERTISEMENT

?Ne adresăm miilor de cetățeni cu drept de vot care locuiesc in sectorul 1, muncesc aici, dar nu au dreptul să se…

Posted by USR Sector 1 on Friday, July 24, 2020

Anunţul este pentru cei care locuiesc în Sectorul 1, dar care nu şi-au schimbat buletinul sau adresa de la precedentul domiciliu. Însă, dacă cei care nu locuiesc în acest sector, vor să îşi schimbe actele pentru a putea vota în Sectorul 1, demersul este ilegal.

Pentru cei care nu locuiesc în sectorul 1 este ilegal să îşi schimbe domiciliul! Ce scrie legea

Potrivit articolului 30 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, reşedinţa este acolo unde persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu.

ADVERTISEMENT

Articolul 31 din OUG 97/2005 prevede că menţiunea privind stabilirea reşedinţei se înscrie la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară, după cum urmează:

“(1) Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.

ADVERTISEMENT

(2) Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței”, se arată în actul normativ.

Declararea în fals a adresei intră sub incidenţa articolului nr. 326 privind falsul în declaraţii din Noul Cod Penal: “Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, arată legea.

Primar în funcţie în Sectorul 1 este Daniel Tudorache, cel care a învins-o în 2016 pe Clotilde Armand. Iniţial, Armand a câştigat în sondaje, însă la numărătoarea voturilor situaţia s-a inversat şi Tudorache s-a impus cu 31% dintre sufragii.

 

ADVERTISEMENT
Tags: