Nu totul a fost lapte și miere în cariera lui David Popovici, noul campion olimpic de la Paris. „Rechinul” a dezvăluit într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK că s-a gândit la renunțe la înot la vârsta de 12 ani.
David Popovici a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivul de la CS Dinamo București a cucerit aurul la proba de 200 metri liber după o revenire incredibilă, încheind cursa cu timpul de 1:44,72.
Sportivul care a câștigat prima medalie pentru înotul românesc masculin a dezvăluit într-un interviu pentru FANATIK că a fost la un pas să renunțe la cariera sa. David Popovici a mărturisit că până la 12 ani nu a fost un exemplu la pregătire.
David Popovici a dezvăluit și cum a trecut peste cumpăna de la 12 ani și ce l-a motivat să muncească mult mai mult. Sportivul de la CS Dinamo și-a pus în gând să participe la Jocurile Olimpic și în acest an nu doar că și-a îndeplinit visul, ci și-a trecut în palmares și o medalie importantă.
„Cred că până la vârsta de 12 ani, mi-era lene la antrenament. Mă fofilam de câte ori puteam şi nu prea munceam. De pe atunci mi-am dat seama că trebuie să muncesc la antrenamente. Mi se risipise puţin talentul. Adică, se ducea şi trebuia să intervină şi mai multă muncă şi dedicare.
Aşa că, de la 12 ani, am început să iau foarte în serios treaba asta. Mi-am spus că mi-ar plăcea să ajung la Jocurile Olimpice şi la tot felul de campionate mondiale şi să câştig tot ce se poate, să fiu cel mai bun din lume”, a declarat David Popovici într-un interviu mai vechi pentru FANATIK.
Adrian Rădulescu a vorbit și el într-un interviu pentru FANATIK despre cel mai greu moment din cariera lui David Popovici. Antrenorul „Rechinului” a spus ce l-a făcut pe sportivul de la CS Dinamo să nu renunțe la înot și să treacă la următorul nivel.
„Da, am avut multe discuţii. El este un copil care s-a bucurat de succes relativ uşor, pentru acea categorie de vârstă. Apoi a venit provocarea vârstei. Copii cresc în mod diferit unii faţă de ceilalţi, aşa se dezvoltă biologic.
Şi s-a văzut depăşit. David la 12 ani a luat două medalii adunat la vreo două campionate naţionale în probele individuale. Niciuna de aur şi departe de locul 1. Şi atunci a fost un moment de cumpănă pentru el. A văzut clar că alţii sunt mult mai dispuşi să muncească, să îşi exploateze posibilităţile”, spunea Adi Rădulescu într-un interviu din 2022 pentru site-ul nostru.