Cumpăna Valentinei, „veterana” care, la 35 de ani, a dus SCM Craiova la minunea din Rusia

Săptămână magică pentru „oltencele” de toate naţionalităţile de la SCM Craiova. După ce au reuşit să învingă campioana României, CSM Bucureşti, prima înfrângere a „tigroaicelor”după 38 de victorii consecutive!, handbalistele antrenate de Bogdan Burcea au reuşit încă un meci senzaţional la Togliatti. SCM Craiova a trecut cu 26-23 de Lada Togliatti, liderul campionatului din Rusia, şi s-a calificat cu scorul general de 49-48! SCM Craiova a realizat cel mai mare rezultat din istoria clubului, la doar a doua participare în cupele europene.

Craiova a avut trei jucătoare senzaţionale. În primul rând portarul Iulia Dumanska, 13 intervenţii extraordinare. Apoi veterana Valentina Elisei Ardean, 9 goluri din tot atâtea acţiuni! La aproape 36 de ani, Alice demonstrează de ce selecţionerul Ambros Martin nu poate renunţa la ea la echipa naţională! Cristina Zamfir Florianu a făcut şi ea un meci mare. S-a bătut cu apărarea adversă, a tras după ea în permanenţă câte două adversare, marcând 6 goluri extrem de importante!

Cumpăna Valentinei Ardean Elisei dintre dragoste şi handbal

Viaţa n-a ţinut-o în puf pe Valentina. Sau Alice, cum îi spun toţi cei apropiaţi din jurul ei, până să ajungă la aceste performanţe (lista completă o puteţi citi la finalul articolului), ba din contră, a fost o vreme în care a luat o întorsătură dramatică, după care s-ar putea face un scenariu bun de marile ecrane. Totul a început pe 5 iunie 1982, la Focşani, prima zi din cei 35 de ani ai Valentinei. Mama ei, Emilia, şi-a crescut singură cele două fete, după ce s-a despărţit de tatăl lor când ele încă nu mergeau la şcoală: „Au avut o copilarie dificilă Alice şi Mihaela, însă s-au realizat în viaţă pentru că şi-au făcut treaba cum trebuie acolo unde au activat”.

Prin 1992, era în clasa a IV-a, sora ei mai mare, Mihaela, care juca Clubul Sportiv Şcolar Focşani, a luat-o la un antrenament. Profesorul Anghel Smeu a surprins-o când i-a spus să intre la joc: „Eu eram în tribună şi domnul profesor m-a chemat şi m-a băgat pur şi simplu pe teren fără nicio discuţie”. Impresionat de uşurinţa şi rapiditatea cu care mânuia mingea, regretatul antrenor a cooptat-o la echipa şi a fost primul care i-a explicat cum să nu facă paşi sau dublu dribling. N-a fost uşor: „Cădeam de multe ori, mă loveam, mă juleam, dar parcă nici nu băgam de seamă. Aveam mai mult grijă să nu-mi rup egării când jucam, de frică să nu mă certe mama”, îşi aduce aminte Valentina de începuturi. După un an Anghel Smeu pleca prematur din această lume şi, haideţi să-i spunem şi noi ca toţi cei apropiaţi, Alice a intrat în „custodia” antrenoarei Doina Ene, care a urcat de la junioare III şi II la junioare I, unde a fost antrenata de profesorul Radu Georgescu.

La 15 ani s-a îndrăgostit brusc şi până peste cap!

În această ultimă perioadă, Alice a avut o mare cumpănă, iar profesoara şi antrenoarea Doina Ene a avut o contribuţie decisivă în depăşirea ei. Despre ce a fost vorba? Simplu şi firesc la prima vedere, prin august, septembrie 1997, la doar 15 ani, Alice s-a îndrăgostit brusc şi până peste cap de un tânar din Bârlad, cu care, nici una, nici două şi-a făcut planuri de căsăstorie, s-a mutat împreună cu el şi a renunţat atât la şcoală, cât şi la handbal. Trei luni „oarbe” a durat „dezertarea”, timp în care profesoara Doina Ene a făcut eforturi zi şi noapte să o readucă în sala de sport. „Nici nu mai conteaza numele acelui baiat. Un neisprăvit. Important este că, dupa trei luni în care Valentina a renunţat la handbal şi intenţiona să se căsătorească, am reuşit să o conving că este mai importantă cariera ei decât o iubire pasională ce putea oricând să se transforme într-un fiasco. Mă bucur că în toată cariera sa Valentina a avut doar acea perioadă de trei luni în care n-a înţeles ce înseamnă sportul, talentul şi viitorul ei. În rest a dat dovada de un excepţional profesionalism. A fost şi nativ dotată cu deosebite calităţi pentru sport, astfel că s-a îmbinat perfect totul”, povestea Doina Ene pentru ziaruldevrancea.ro în decembrie 2005, după ce Valentina contribuia decisiv la argintul mondial al României la CM din Rusia cu 51 de goluri la turneul final, a fost goghetera naţionalei şi era declarată cea mai bună extremă stânga din lume. Revenind în 1997, Alice a mai vorbit cu iubitul ei încă vreo 9 luni după ce s-a întors la handbal, nerenunţând la ideea căsătoriei, plănuită pentru luna octombrie 1998. Insistenţa antrenorilor, un contractul generos de sponsorizare oferit de firmă de bijuterii Pandora graţie acelaeşi profesoare Doina Ene, selecţiile la naţionala de tineret şi un… tânăr fotbalist focşănean, care i-a fost doar prieten adevărat, dar şi agresivitatea din ce în ce mai mare a iubitului care simţea că pierde teren i-au deschis ochii lui Alice, care şi-a continuat drumul spre handbalul mare. „Alice datorează multe profesorului Smeu şi profesoarei Ene”, spune şi mama Emilia.  

Primul trofeu major: Challenge Cup, în 2002, cu Remin Deva

Drum care a dus-o la divizionara B Pandora Focşani, pentru ca la finele liceului să fie transferată la Remin Deva: „Era în anul 2000, aveam 18 ani şi era primul meu contact cu handbalul de senioare. Mi-a plăcut mult, pentru că este o mare diferenţă de la junioare la senioare. Am învăţat foarte multe atunci de la jucătoarele din echipa Remin şi le mulţumesc. A fost o experienţă plăcută, iar în sezonul următor, cu domnul antrenor Bădulescu, ne-am luptat la trofeul Challenge Cup pe care l-am câştigat. Eu nu jucam mult atunci, eram pe inter stânga şi prindeam cam 10-15 minute pe meci, dar a fost ceva minunat”.

N-a plecat decât până la sârbi…

După primul trofeu major, Challenge Cup, cu Remin Deva, în 2002, a venit debutul în naţionala de senioare în 2003, după ce trecuse prin reprezentativele la nivel de junioare şi tineret. Poate părea ciudat raportat la realizările din cariera sa, dar Alice a jucat o singură dată în străinătate, la ZRK Knjaz Milos (Serbia), în 2004: „În Serbia m-am simţit foarte bine, am jucat acolo doi ani şi a fost primul meu contact cu Cupa EHF şi grupele Ligii Campionilor. Au fost momente extraordinare şi am apreciat felul în care colegele de echipă, dar şi oamenii de acolo au fost deschişi să mă înveţe. Pe lângă ce am învăţat în handbal, a mai fost ceva important: spiritul de luptă sârbesc. Am învăţat să nu cedez niciodată, orice s-ar întâmpla, să cred în forţa echipei şi în forţele proprii pentru a ajuta echipa. Toate acestea le respect şi acum”.

Epoca de Aur Oltchim Râmnicu Vâlcea

Începând din 2006, pentru Alice a urmat perioada Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde se construise o echipă de vis care în următorii ani a cucerit 7 titluri naţionale consecutive (2007-2013), două Cupe ale României (2007, 2011), Supercupa României, Cupa EHF şi Trofeul Campionilor (2007) a jucat finala Ligii Campionilor (2010). În paralel, între 2010 şi 2012, Valentina Ardean Elisei a fost şi căpitanul echipei naţionale.

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

„A fost o perioadă foarte frumoasă, nici acum nu am prea multe cuvinte să o descriu, din cauza emoţiilor. Doar cuvinte de laudă pot spune. Am trăit atâtea meciuri minunate, am avut rezultate excelente, iar felul în care eram încurajate de fani nu-l voi uita niciodată. Nu aş putea spune de un moment anume ca fiind cel mai fericit din acea perioadă. Pentru mine cele mai emoţionante momente, chiar şi acum, sunt cele în care primim medaliile, indiferent că e vorba de campionat, Cupa României sau cupe europene. Atunci uit de toate necazurile, accidentările, probleme, oboseală sau momente triste”.

„Am avut dureri insuportabile, parcă m-ar fi lovit cineva cu un topor în tibie”

În cei 6 ani petrecuţi la Râmnicu Vâlcea, Alice a avut parte şi de o accidentare gravă, fractură de stres la tibia stângă, iar la acea vreme se spunea că dacă îşi va reveni nu va mai fi niciodată la aceeaşi valoare: „Da, îmi amintesc ce spunea lumea, nu a fost uşor. S-a întâmplat în 2007, eram la echipa naţională, la un meci cu Belarus, am simţit dureri foarte mari la tibia stângă, adică la piciorul de bătaie. Aveam, de fapt, vreo şase fracturi de stres, dar una era cea mai adâncă şi a trebuit să fac pauză. Fracturile de stres sunt ca şi cum ai fi lovit cu toporul pe tibie, cu dureri insuportabile. Am stat vreo şase, şapte luni şi degeaba am încercat să mai intru pe teren, nu făceam faţă. Am tras de mine, am fost cât am putut de pozitivă şi nu am luat în seamă ce spunea lumea, am avut încredere şi, treptat, mi-am revenit. A contat mult că am avut lângă mine familia, prietenii, dar şi suportul clubului Oltchim”.

Şi-a întrerupt cariera dintr-un motiv… fericit!

Încheierea contractului cu Oltchim, în 2012, a coincis cu un moment fericit în viaţa handbalistei: „Am rămas însărcinată şi am decis să fac un an de pauză. Am mers cu soţul meu la Deva, unde aveam casa, şi am aşteptat venirea pe lume a lui Robert, pe 15 ianuarie 2013, avea 4,08 kilograme şi a primit nota 10 la naştere, este cea mai mare bucurie a  familiei noastre. În perioada sarcinii am făcut doar plimbări, nu efort, eram ruptă cumva de handbal. Mergeam doar la meciuri la Deva, dar şi la Oltchim să le revăd pe fete, mai ales că acolo era încă Paula Ungureanu, fina mea, cu care avem o relaţie specială. La trei luni după naşterea lui Robert am decis să revin în handbal, am reluat pregătirea fizică, alergările, am stat destul de bine cu condiţia fizică, dar în sală a fost mai greu. Am jucat la Cetate Deva până în ianuarie 2014, când m-am transferat la HCM Baia Mare, iar din 2016 joc la SCM Craiova”.

Extremă sau inter stânga?

Ani de zile a jucat pe postul de extremă stânga la echipa naţională şi, în paralel, pe cel de inter stânga la echipele de club. Care îi place mai mult o spune chiar ea: „Postul pe care joc ţine de cum văd antrenorii meciul, unde pot fi mai utilă, de apărarea adversă, de mulţi alţi factori. Dar eu, personal, am preferat întotdeauna linia de 9 metri, inter stânga. Mă simt foarte bine şi ca extremă, dar e un post unde nu ai aceeaşi libertate de mişcare, iar uneori din dorinţa de a face prea mult, dai în partea cealaltă”.

Valentina? Neli? Alice? Ardean? Elisei?

„Valentina şi Neli, prenumele oficiale, mi-au fost puse de cei care urmau să-mi fie naşi de botez, dar nu au mai fost ei, nu ştiu de ce. Astfel că numele au rămas, au fost trecute în certificatul de naştere, dar cei care m-au botezat au ales şi Alice pentru mine, chiar dacă numele nu a fost trecut în acte. Elisei e numele de familie, de fată, iar Ardean e numele după soţul meu. Toată lumea îmi spune Alice de când eram copil. La şcoală păţeam că dacă eram strigată Valentina nu reacţionam, răspundeam doar la numele de familie Elisei”

R de la Robert

Alice a fost sărbătorită în cantonamentul naţionalei, pe 5 iunie, când a împlinit 35 de ani, alături de antrenorul secund Horaţiu Paşca (36 ani).  Au primit un tort comun în formă de teren de handbal, iar la iniţiativa Cristinei Neagu coelgele tricolore le-au făcut două cadouri: Alice a primit o brăţară Pandora cu litera R, iniţiala numelui băieţelul ei Robert, iar Horaţiu Paşca un ceas de firmă.

Lotul României 2005: Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă, Valentina Elisei, Roxana Gatzel, Ionela Gâlcă, Simona Gogârlă, Luminiţa Huţupan, Raluca Ivan, Steluţa Lazăr, Ana Maria Lazer, Narcisa Lecuşanu, Ramona Maier, Paula Rădulescu, Mihaela Urcan, Tereza Tamaş, Cristina Vărzaru.

Lotul Romaniei 2017: Denisa Dedu, Iulia Dumanska – portari, Valentina Elisei Ardean, Ana Maria Popa – extreme stanga, Cristina Neagu, Cristina Florianu, Gabriella Szucs – interi stanga, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu, Cristina Laslo – centri, Crina Pintea, Timea Tatar, Cynthia Tomescu – pivoţi, Melinda Geiger, Ana Maria Drăguţ – interi dreapta, Aneta Udriştoiu, Ana Maria Berbece – extreme dreapta.

Trofeele Valentinei Ardean Elisei

Liga Naţională: 7 (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013)

Cupa României: 3 (2007, 2011, 2015)

Supercupa României: 2 (2007, 2015)

Trofeul Campionilor EHF: 1 (2007)

Cupa Cupelor EHF: 1 (2007)

Cupa Challenge EHF: 1 (2002)

La echipa naţională

Campionatul European pentru Tineret: aur în 2000

Campionatul Mondial: argint în 2005, bronz în 2015

Campionatul European: bronz în 2010

Performanţele individuale

Cea mai bună extremă stângă la Campionatul Mondial: 2005, 2015

Cea mai bună extremă stângă la Campionatul European: 2008

Cea mai bună marcatoare în Cupa Cupelor EHF: 2007

Sportiva anului la HCM Baia Mare: 2015

„Nu contează cine e căpitan, contează doar ca noi să fim unite, ca o echipă, pentru că doar aşa putem câştiga. Nu contează nici cine dă goluri, nici câte, ci echipa şi felul său de a lupta împreună, pentru că repet: o echipă poate fără o jucătoare, dar o jucătoare fără echipă, niciodată. De aceea un singur cuvânt contează: echipa”

„Niciodată nu am ştiut ce detentă am, dar când am o poziţie bună de aruncare, am priză bună la minge, apuc să-mi fac paşii din elan aşa cum trebuie, simt acea plutire, parcă se opreşte timpul şi aştept greşeala de poziţionare a portarului. Îl las să facă greşeala şi arunc unde aleg în acel moment. Dacă portarul e poziţionat bine, prefer aruncarea puternică, pe viteză. De pe extremă îmi place golul cu depăşirea adversarului şi plonjon, pentru că îmi place lupta, contactul fizic. Iar dacă nu dau gol, tot e o şansă mare să scot şapte metri”

„Nu-mi place să cedez, oricât ar fi scorul. Încerc să le dau şi fetelor din energia mea, încerc să le transmit ce încurajări simt că am şi eu nevoie uneori, când am căderi şi dacă văd o colegă care ne motivează îmi revin rapid şi lupt până la capăt. Totul ţine de a da energie pozitivă, încurajare, atunci când e nevoie, atunci când ai câteva secunde pentru a face ceva constructiv”

„Fiecare antrenor are stilul lui, cu plusuri şi minusuri, iar eu în toţi aceşti ani de handbal am încercat să iau tot ce a fost cu plus la fiecare antrenor cu care am lucrat. Nu vreau să fac comparaţii, pentru că nu se face aşa ceva, iar fiecare m-a învăţat ceva şi m-a ajutat să devin cine sunt astăzi”

Echipa Campionatului Mondial din 2005: Portar: Luminiţa Dinu (România) – Extremă stânga: Valentina Ardean Elisei (România) – Inter stânga: Pearl van der Wissel (Olanda) – Coordonator: Anita Görbicz (Ungaria) – Inter dreapta: Grit Jurack (Germania) – Extremă dreapta: Woo Sun Hee (Coreea de Sud) – Pivot: Liudmila Bodnieva (Rusia)

15 este numărul pe care l-a purtat Valentina Elisei Ardean la toate echipele la care a jucat: Remin Deva, Knjaz Milos, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cetate Deva, HCM Baia Mare, SCM Craiova