Cristi Chivu e unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România vreodată. Din nefericire pentru el, a suferit o accidentare la cap care l-a ținut o perioadă departe de gazon. A rămas cu o cicatrice și a purtat o cască de protecție întreaga sa carieră după.
Soția lui Cristi Chivu, Adelina, a fost invitata lui Mihai Morar la podcastul său. Printre altele, Adelina a povestit în detaliu toate trăirile sale în acea seară de ianuarie, în care cariera soțului său se putea termina pe loc.
Cristi Chivu s-a accidentat în meciul dintre Inter Milano și Chievo din 6 ianuarie 2010. Atunci, fundașul român evolua pentru Inter și s-a ciocnit cap în cap cu Pelissier. Ciocnirea a fost una dură, iar românul a trebuit să fie transportat de urgență la spital.
Între timp, soția sa privea meciul la televizorul său de la reședința din Milano. A văzut momentele în care Chivu a rămas întins pe gazon și toate reacțiile fostului internațional român: „Groaznic. Eram acasă cu Natalia, mai avea un pic și făcea un an. Aveam un leagăn și mă uitam la meci. I-am făcut un pic vânt și m-am dus în fugă în bucătărie să-mi iau ceva.
Când m-am întors, a durat 20-30 de secunde, el era întins pe jos, dar avea o expresie a feței pe care eu n-am mai văzut-o niciodată la el. Era panică, nu era durere. Era foarte senin la față. Era dubios. Tot se ținea de cap și arăta ceva la cap”, a spus Adelina Chivu conform Unica.
În plus, soția fostului fundaș a vizualizat în detaliu verdictul medicului de pe stadion, care a decis ca soțul ei să fie transportat de urgență la spital: „Am văzut disperare. Direct ambulanța. Doctorul, când a pus mâna, nu mai era os, era doar pielea. Nu era rană, deci nu era spartă pielea, dar nu mai era osul sub piele. Eu îl știam pe medicul echipei, a cerut direct ambulanța.
La Verona este unul dintre cele mai mari centre de neurochirurgie din Italia și îl aveau pe un profesor adus de acasă, pentru că era duminică, unul foarte, foarte bun”, a continuat Adelina Chivu.
Într-un interviu la GSP, Cristi Chivu a povestit trăirile sale din momentul în care a primit lovitura în cap. Câștigătorul Ligii Campionilor cu Internazionale Milano a declarat că nu își mai simțea brațul stâng, dar în rest era conștient.
„Da, am mai revăzut faza, în perioada după ce am suferit necazul. Nu-mi amintesc deloc lovitura, căzătura, ci doar faptul că eram conștient pe jos, dar brațul stâng îmi era paralizat. Nici nu l-am mai simțit vreo două luni. Mi-am pus mâna în cap să văd dacă-mi curge sânge, însă nu mai aveam os. Era o gaură!”, a spus Cristi Chivu.
În primă fază, fotbalistul nu a vrut să o sperie pe soția sa. A sunat-o din ambulanță și i-a spus că are doar o umflătură enormă și că merge la spital ca medicii să-i elimine cumulul de presiune din cap. Adelina s-a liniștit, dar ulterior a aflat adevărul. Colegul lui Cristi Chivu de la echipă, Marco Materazzi, a sunat-o pe româncă pentru a veni la spital.
„Erau sute de reporteri. M-au dus direct la reanimare. Trecuseră două ore, cam atât faci de la Milano la Verona. Fusese deja operat. Avea un turban așa (foarte mare – n.red.) și 40 de tuburi ieșeau din cap. Era la bustul gol, deși era foarte frig, nu înțelegeam cum stătea așa. Vorbea la telefon cu toată lumea. Era într-o euforie că a trăit, că n-a murit, că a supraviețuit. Osul i-a intrat în suprafața creierului, dacă era la jumătate de centimetru mai încolo, nu mai mergea. Nu-și mai simte trei degete. Dar asta este nimic. În rest și-a revenit foarte bine. N-a fost vina adversarului, să nu se înțeleagă greșit”, a continuat Adelina Chivu.
Cristi Chivu a jucat un total de 169 de partide pentru Inter Milano, conform publicației Transfermarkt. A îmbrăcat anterior de 124 de ori și tricoul celor de la AS Roma și a adunat un număr impresionant de trofee. A câștigat Liga Campionilor cu Inter în anul 2010, după o finală 2-0 contra lui Bayern Munchen.
Pe lângă cel mai important trofeu al Europei, Chivu se poate mândri cu o cupa a cluburilor FIFA, 3 campionate ale Italiei, 3 cupe și 2 supercupe italiene. În total, doar cu Inter Milano, Chivu a strâns 9 trofee în total.
Originar din Reșița, acesta a jucat pe postul de fundaș central și a strâns la prima selecționată a României, 75 de apariții și 3 goluri. A jucat la echipe precum CSU Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma și Internazionale Milano. Chivu a fost numit de 3 ori jucătorul anului al României și o dată al Ajax-ului.