News

Cunoașterea limbii române, obligatorie pentru directorii unităţilor de învăţământ. Proiect de lege iniţiat de PSD şi PNL

Parlamentarii PSD și ai PNL au depus și au semnat recent un proiect de lege conform căruia directorii unităţilor de învăţământ sunt obligaţi să cunoască limba română.
06.06.2022 | 15:02
Cunoasterea limbii romane obligatorie pentru directorii unitatilor de invatamant Proiect de lege initiat de PSD si PNL
Directorii unităţilor de învăţământ vor fi obligaţi să cunoască limba română. Foto: pix4free.org, commons.wikimedia.org - colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

În prim-plan apare o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Iniţiatorii proiectului de lege au explicat cum au ajuns în această etapă.

Limba română, ”probă eliminatorie” pentru directori

Inițiatorii au precizat că funcţia managerială implică relaţii instituţionale cu autorităţi ale statului român, iar astfel de relaţii necesită o bună cunoaştere a limbii române.

ADVERTISEMENT

Astfel, directorii unităţilor de învăţământ sunt obligați să cunoască limba română pentru a asigura capacitatea deplină de exercitare a funcţiei manageriale în relaţia cu autorităţile statului.

De asemenea, acest proiect de lege elimină prevederile care restricţionează baza de selecţie pentru directori. Potrivit expunerii de motive, se asigură o mai bună reprezentare a cadrelor didactice care predau în limbile minorităţilor, în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

ADVERTISEMENT

Conform news.ro, parlamentarii PNL au dezvăluit că actuala lege instituie obligaţia cunoaşterii limbilor minorităţilor naţionale, fără să instituie şi obligaţia cunoaşterii limbii române.

Adio, imixtiuni politice

Asta se întâmpla deşi funcţia managerială implică relaţii instituţionale cu autorităţi ale statului român, atât la nivel local cât şi guvernamental. În acest context, o bună cunoaştere a limbii române, precum şi capacitatea de înţelegere, interpretare şi aplicare a legilor este esențială. Scopul principal al legii se referă la selecţia celor mai competente persoane pentru funcțiile de conducere din unităţile de învăţământ.

ADVERTISEMENT

Totodată, prin acest proiect de lege se propune eliminarea oricăror imixtiuni politice în selecţia funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar, prin ”eliminarea oricăror consultări, avize sau acvorduri din partea formaţiunilor politice cu statut de partid politic, asociaţii sau uniiuni”.

De la PNL, următorii parlamentari au semnat propunerea legislativă: Ardelean Ben-Oni, Bota Călin-Ioan, Burciu Cristina, Cazan Laurenţiu-Nicolae, Cozma Adrian-Felician, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Făgărăşian Valentin-Ilie și Horga Maria-Gabriela.

ADVERTISEMENT

Alți semnatari liberali au fost Moldovan Sorin-Dan, Morar Olivia-Diana, Muraru Iulian-Alexandru, Năcuţă Sorin, Roşca Mircea, Sighiartău Robert-Ionatan, Stănescu Vetuţa, Stângă George-Cătălin, Stoian Maria, Şişcu George, Ştirbu Gigel-Sorinel, Trăilă Cristina, Vecerdi Cristina-Agnes. Cristea Andi-Lucian, Cristescu Radu-Mihai, Ghiţă Daniel-Florin și Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel au semnat din partea PSD.

 

ADVERTISEMENT