Senegal a câștigat Cupa Africii pe Națiuni după ce s-a impus în marea finală chiar împotriva țării gazdă a competiției, Maroc, cu scorul de 1-0. Este doar pentru a doua oară în istorie când această națională devine campioana continentului african. Anterior, echipa condusă din teren de vedeta Sadio Mane a câștigat trofeul și în 2022.
Acum, la Rabat, senegalezii au învins Marocul cu scorul de 1-0, după o desfășurare de evenimente absolut de necrezut. Pape Gueye de la Villarreal a marcat singurul gol al finalei în prelungiri, mai exact în minutul 94. Anterior, în prelungirile primelor 90 de minute, marocanii au primit un penalty îndelung contestat de către senegalezi.
Ei chiar au părăsit terenul la un moment dat, considerând că lovitura de pedeapsă a fost acordată în mod eronat. Mai mult, în momentele respective s-a desfășurat și o bătaie generală între suporterii veniți din Senegal și forțele de ordine. Ulterior însă, Sadio Mane a reușit să își convingă coechipierii să revină pe teren, iar jocul a fost reluat.
Din acel moment totul a decurs la modul ideal pentru Senegal. Brahim Diaz de la Real Madrid a ratat penalty-ul respectiv după ce a încercat o panenka și a fost ghicit de portarul Edouard Mendy, fost câștigător de Champions League alături de Chelsea în 2021. După acest moment s-a intrat în prelungiri, iar deznodământul a fost cel explicat anterior.
Senegal a fost încoronată drept campioana Africii, dar spiritele erau departe de a se calma. În mod așteptat în mare măsură în contextul dat, marocanii nu au „digerat” deloc bine această înfrângere extrem de dureroasă, chiar pe teren propriu, în contextul în care naționala lor era considerată drept mare favorită la câștigarea trofeului înainte de startul competiției.
La aproximativ o oră după încheierea finalei, Pape Thiaw, selecționerul Senegalului, s-a prezentat la conferința de presă tradițională de la finalul meciurilor. A fost întâmpinat însă cu o ostilitate uriașă de către jurnaliștii marocani, care i-au spus în mai multe rânduri, pe un ton agresiv, să plece cât mai repede.
Tehnicianul a fost, în mod evident, apărat de către jurnaliștii din țara sa prezenți la acel eveniment. În scurt timp, a început o încăierare între reprezentanții media din cele două țări, iar Thiaw nu a putut decât să privească înmărmurit la scenele respective, care s-au răspândit instant în întreaga lume prin intermediul rețelelor de socializare. În cele din urmă, conferința de presă a lui Pape Thiaw a fost anulată, din motive evidente.
🤯❌ ALTERCATIONS ENTRE JOURNALISTES : 𝗟𝗔 𝗖𝗢𝗡𝗙. 𝗗’𝗔𝗣𝗥𝗘̀𝗦 𝗠𝗔𝗧𝗖𝗛 𝗗𝗘 𝗣𝗔𝗣𝗘 𝗧𝗛𝗜𝗔𝗪 🇸🇳 𝗘𝗦𝗧 𝗔𝗡𝗡𝗨𝗟𝗘́𝗘 !!!! 😳
🎥 @afrikfoot pic.twitter.com/2frD7p2ABc
— Actu Foot (@ActuFoot_) January 18, 2026