Sport

Cupa Duckadam, proiectul de suflet al Alexandrei Duckadam! Când va avea loc competiția și ce echipe participă

Cupa Duckadam va fi organizată în premieră în luna mai, aceasta urmând să aibă loc în intervalul 9-11 la Cheile Grădiștei. Mihai Stoica și Alexandra Duckadam au vorbit despre eveniment.
16.04.2025 | 21:30
Cupa Duckadam proiectul de suflet al Alexandrei Duckadam Cand va avea loc competitia si ce echipe participa
Mihai Stoica și Alexandra Duckadam, prezenți la lansarea „Cupei Duckadam”. Sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

„Eroul de la Sevilla”, Helmuth Duckadam, s-a stins din viață anul trecut, pe 2 decembrie. Pentru a-i păstra amintirea vie, soția fostului portar, Alexandra Duckadam, și organizatorii Victory Cup, Dragoș Buzatu și Mircea Jecu, vor organiza în premieră Cupa Duckadam, turneu dedicat juniorilor.

Cupa Duckadam, la prima ediție în mai 2025

Alexandra Duckadam și organizatorii Victory Cup, competiție la care evoluează și fanii Liverpool din România, dau startul „Cupei Duckadam”. Competiția se va desfășura la Cheile Grădiștei în intervalul 9-11 mai.

ADVERTISEMENT

Pentru a anunța competiția, Alexandra Duckadam și Mihai Stoica, dar și organizatorii Victory Cup, au făcut o conferință de presă. Echipe de juniori cu tradiție, cum ar fi Dinamo, FCSB, UTA, Poli Timișoara, FC Argeș, Farul Constanța, U Cluj și Universitatea Craiova vor participa la turneu.

Dorința organizatorilor este de a păstra vie amintirea „Eroului de la Sevilla”, Helmuth Duckadam fiind esențial în cucerirea Cupei Campionilor Europeni din 1986, când acesta a apărat nu mai puțin de 4 penalty-uri.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, alături de Cupa Duckadam

Mihai Stoica este alături de Alexandra Duckadam în noua competiție. Oficialul de la FCSB a rememorat la conferința de presă episoade memorabile alături de Helmuth Duckadam.

„Sper din toată inima să pot să ajung măcar la ultimele jocuri. Aş mai fi încă o dată aproape de el, în spirit. Cu părere de rău o spun, că n-am fost, în ultima perioadă a vieţii lui, alături de el. Măcar aşa, în spirit, să ne apropiem măcar o dată pe an.

ADVERTISEMENT

O felicit pe doamna Duckadam şi vă mulţumesc tuturor celor care veniţi lângă această competiţie. Ideea este excepţională şi vă spun doar atât: am avut ocazia ani la rândul să particip la meciuri din competiţii europene. Şi să am onoarea şi bucuria de a-l prezenta indiferent cărui adversar pe Helmut la mesele oficiale. Cumva, zâmbeam când mă întrebau, în funcţie de limba în care vorbeau: «Chiar el e?» Se uitau: «Da, da, el e».

ADVERTISEMENT

Performanţa pe care a realizat-o este irepetabilă şi asta o ştim cu toţii. Ce a făcut Helmut Duckadam cu certitudine nu va mai face nimeni. Parcă era păcat să nu se facă şi o competiţie cu numele lui”, a fost mesajul lui Mihai Stoica, care tocmai a împlinit 60 de ani, la conferința de presă în care au anunțat Cupa Duckadam.

Alexandra Duckadam, emoționată la lansarea Cupei Duckadam

Alexandra Duckadam susține că noua competiție este organizată pentru a-i îndeplini dorința fostului soț, Helmuth Duckadam iubind extrem de mult talentele din noua generație.

„Vă mulţumesc că aţi răspuns afirmativ invitaţiei noastre. Mulţumesc, de asemenea, domnului Mihai Stoica pentru că este astăzi alături de noi. Este o figură remarcantă pe scena fotbalistică din România.

Această conferinţă este ocazionată de organizarea primei ediţii a Cupei Duckadam, un turneu în memoria regretatului meu soţ Helmut Duckadam, prin care doresc să păstrez vie amintirea lui şi a performanţei sale unice.

Trebuie să vă mărturisesc că nu a fost ideea mea, într-o perioadă neagră a vieţii mele, marcată de multă suferinţă. Prietena mea, sora mea, Mona Ciobanu, a venit cu acest licăr de lumină, ideea organizării acestei competiţii, idee pe care am îmbrăţişat-o imediat.

„Această idee a venit într-o perioadă extrem de grea pentru mine şi, cumva, mi-a oferit puterea de a merge mai departe. Simt că fac ceva pentru Helmuth. Îl simt mai aproape, ca şi cum ar fi aici, lângă noi. Am organizat această competiţie pentru copii, deoarece Helmuth iubea mult copiii şi avea un mod special de a interacţiona cu ei”, a transmis Alexandra Duckadam.

Conferința de presă de la lansarea „Cupei Duckadam”